Oare am reușit imposibilul?:) Zâmbete la Administrația Financiară…

Să va explic ce știți deja? Dacă ai treabă la Admin. Fîn (pe sector 3, cel puțin), poate fi o aventură, nu pentru că sunt oamenii răi sau fără chef ci pentru că eu nu am ajuns nici măcar o singură data pe acolo și să nu prind pe cineva urlând la altcineva. Atenție! Nu este o postare în care mă voi plânge de funcționării publici.. Eu am prins o doamnă extrem de super amabilă la informații contribuabili care a stat cu mine și mi-a explicat calm și cu zâmbetul pe buze ce aveam să știu, ba chiar și la inspectorul care ținea de literă mea am dat de oameni ok. Bine, când am intrat în cameră și am întâlnit niște fețe înghețate, mi-a stat inimă în loc. Dar se mai dezgheață ele:))

Prea multe timbre pentru adeverințe

Așa că marți eram la al treilea drum la administrația financiară – de data asta înarmată cu timbrele necesare. Singura mică problemă era că eu aveam nevoie de timbre de 2 lei… vreo 7 și în schimb aveam 5 de 1 leu și restul de 50 de bani:)) Mă gândeam că o să iasă cu bătaie așa că eram pregătită sufletește chiar și de o respingere, pe care nu aș fi acceptat-o oricum. Scrie undeva că nu am voie cu timbre de 50 de bani?

La registratură e un domn slaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaab rău de tot și o cu expresie mereu acrită. Dar vedeți voi – el nu e că funcționarele alea de te privesc cu cea mai mare scârbă de pe lume ca și cum le-ai cere inima (numai dacă ar avea!). Domnul ăsta e ca un om secat de energie care vrea să te ajute dar parcă s-a săturat și el. Așa că primul lui instinct e să ridice puțin tonul și apoi totuși să îți răspundă la cea mai tembelă întrebare pe care o ai. Și îl înțeleg….. A două oară când am mers la el.. se stricase tastatura. A venit IT-istul de serviciu să cârpească ce se putea cârpi. Hai măi! Bani de-o tastatură nu găsim??????

La lipit timbre

 

 

Așa că după 20 de minute de stat la coadă (și vreo 3 doamne care s-au luat la harță cu doamnele de la casierie).. am ajuns și eu cu un zâmbet timid cu un total de 23 de timbre care trebuiau lipite pe 7 adeverințe!!!! Nu, nu a șters cu mine pe jos.. dar am primit privirea acră și avertismentul că îmi arată el cum să le separ și după aia trec la muncă. Ca un elev cuminte m-am dus în colțul meu și m-am apucat să separ matca de timbru. După vreo 30 de secunde, a ajuns la mine burețelul ăla umed ca să pot lipi cu spor (deja mă gândeam că am sticla de apa la mine pentru realimentare dacă obosesc după vreo 5 timbre de lipit folosind dotările din natură:))))). După 5 minute de muncă intensivă și pumni eficienți aplicați adeverințelor m-am întors la locul meu și am furat….

Am furat zâmbete

Am furat primul zâmbet pe fața aia acrită și am primit și o propunere de angajare la Admin Fin. Am refuzat politicos.. nu de alta dar urăsc joburile cu o rutină atât de acerbă. A verificat minuțios fiecare adeverință, i s-a luminat fața și a zâmbit – aș putea jura că au fost 30 de secunde dar parcă a trecut o veșnicie. “Le-ați lipit foarte bine. Am mai pus așa pe cineva și le-a amestecat de-a binelea!” Am zâmbit și eu larg și i-am urât o zi bună! Am fost prima persoană în 30 de minute căreia i-a răspuns la salut.. Și de atunci o zi de marți care începuse banal, fără vreun chef anume, s-a continuat cu zâmbete. Pentru că am putut.. și am furat:)

Așa că te invit să încerci să furi și tu .. măcar unul în fiecare zi!
Și scrie-mi aici dacă ai vreo plângere. A fost atât de greu? A fost atât de rău?:)

PS:

Coșmarul de la Administrația Financiară

Pentru cei frustrați care merg deja cu draci pe la admin fin și alte instituții ale statului. Nu e roz pe acolo, nu te întâmpină cu zâmbetul pe buze, nu găsești ceea ce cauți mereu și deseori pierzi mult timp. Știu! Dar uneori (aș spune de fapt deseori) suntem și noi…. niște mici idioți! Din categoria asta, avem exemple de la administrația financiară!

1. Depune o tanti actele pentru un certificat fiscal, i se dă un număr de înregistrare cu un termen la care să vină să își ia hârtia. “Dar eu când trebuie să vin după acte?” Cum să nu turbezi? Cinci oameni din ăștia pe zi și ar trebui să avem mai multe spitale de nebuni decât închisori.

2. Alta depune actele, ia dovadă, citește de data asta când vine după ele și începe să comenteze: “Să vin pe 31 iulie???!!?? [Era marți 17 iulie] Durează atât de mult?!!!?? Două săptămâni?! Nu îmi vine să cred!” ….. Să o luăm sistematic – De ce nu crezi? Scrie acolo 31 iulie… negru pe alb.. Nu scrie că te vor răpi extratereștrii mâine. Atât de mult?! Da, e mult pentru o chestie care durează 2 secunde și încă 2 semnături și 2 ștampile:)) Presupun că astea durează mai mult. Dar ce e vina amărâtului care ți-a luat actele?

3. Pe holul de la admin fîn sunt afișe clare cu tot ce îți trebuie pentru orice chestie -inclusiv actele necesare. 2 minute de atenție în loc să stai la coadă 10 min pentru o întrebare. Și așa mai sare câte unul coadă: “Auziți, da’ pentru un certificat fiscal ce trebuie să fac?” Asta pe lângă alți 3-4 pe care i-am văzut că veniseră fără toate actele….. sau nu știau să completeze un amărât de formular cu datele personale!!! (Nu știi unde stai, cum te cheamă și pentru ce îți trebuie adeverință?????)

Știu că toată lumea îi critică și lumea are dreptate… dar dacă ai avea un job unde ai de-a face cu atâtea bazaconii, tu cât crezi că ai rezista? 🙂

 

One thought on “Oare am reușit imposibilul?:) Zâmbete la Administrația Financiară…

  1. Tipul de la administratie era cumva unul slab mort, cu tatuaje din tinerete si cu o fatza de te intreaba “tu ce naiba mai vrei”? Daca da, am avut si eu un episod acum doua sapatamani in care omul (mirosind clar a bautura) stampila cu foc hartiile primite dupa care ti le arunca efectiv pe tejghea si te intreba “ti-ajunge? mai vrei ceva?”
    E real ! Toti care eram la rand ne-am amuzat teribil, am uitat si de nervi si de tratamentele injositoare si am ras pe bune, de se uita bietul om la noi …nu stia de ce se rade la rand :))

    PS: e totusi tragic-comic, made in Romania

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.