Cum să nu agăți pe Facebook (pentru ei)

E greu să fii băiat. Recunosc. Dar e tare amuzant să fii fată. Sau, mai bine zis, e tare amuzant să fii Petruța. Așadar și prin urmare, lumeee, lumeeeee, iată:

Ghidul agățatului pe Facebook – Așa nu!

 

O adaugi pe Facebook. Ea este mirobolantă, fascinantă, secsi și cu toate țiglele pe casă. Cel puțin așa pare. Tocmai pentru că gândește puțin sau, treacă de la mine ca să te simți bine, este foarte curioasă în ceea ce te privește, ÎȚI VA DA CHIAR ȘI UN MESAJ: Bună, ne cunoaștem?

Ce faci tu?

1. Nu îi răspund la mesaj. Oare chiar vrea un răspuns?! (Dumb face) Toată lumea adaugă pe toată lumea. Nu suntem toți aici la agățat? Las’, dacă nu îi răspund se prinde ea și îmi dă add. Not!

2. Nu îi răspund timp de 3 săptămâni. Îi arăt eu ei, o perpelesc bine, o țin în suspans și apoi: “Cred ca nu, pana acum. Doar de aici inainte!” Trebuie să recunosc că acesta a fost răspunsul cel mai simpatic primit până acum dar tot nu merge.

3. Îi spun adevărul confuz: “Buna sincer nu știu.” Și atunci, de ce mi-ai dat add?!!!!

4. Dau vina pe ea (deși eu am dat add) și, ca să fie clar, în momentul acesta nici nu mi se mai pare atât de specială: “Nu.neaparat.euam.dat.acept.la.maimulte.persoane.”

5. Holy fuck! Am dat de una care pune întrebări! Dau înapoi dar nu uit să fiu simpatic, poate-poate merge:

“Nu te cunosc scuzama” și îl bag pe ăsta micu’ în peisaj:

Față de câine

Tentativa e simpatică și chiar acceptabilă dar cuțu nu te salvează.

6. Sunt direct. Până la urmă, trăim într-o societate modernă, ce atâta lugu-lugu-laga-laga:

3/24, 8:49pm

 “nu ne cunoastem dar nu vad unde ar fi problema daca am incepe sa ne cunoastem

3/24, 8:59pm

ce zici incercam sa ne cunoastem

076…… nr meu daca vrei sa vb si in afara de facebook”

Așa mai merge

Fără a sări pe fată sau a fi prea evaziv, poate ai șanse măcar să intri în vorbă cu ea. Am și exemple.

“Buna dimineata draga mea.Nu ne cunoastem..Emil din București încântat.Te-am gasit fara sa vreau pe Facebook mi-ai plăcut foarte mult si as vrea sa ne cunoastem mai bn..eventual sa Ieșim sa bem o cafea dacă se poate.pwp”

“Buna, nu ne cunoastem. da-mi voie sa ma prezint. eu sunt Cristian. Mi-ar placea sa ne cunoastem. Abia m-am intors in tara si imi doresc sa imi fac prieteni noi.”

M-a omorât faza cu pwp și minciunica cu întorsul în țară (sau cel puțin eu, în răutatea mea tipic feminină voi presupune că e o minciunică) dar față de alte încercări, acestea au fost chiar ok. Am păstrat autenticitatea acestora – nu am corectat absolut nimic.

Și acum, dezvăluirea marelui secret.

Cum să agăți pe Facebook?

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Habar nu am. Dă și tu like și share la pozele ei, comentarii dulci până pică. De mine eu m-aș feri, cine știe cum apare tentativa ta aici pe blog :))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *