Cum îți dai seama că ești leneș?

Lenea e o boală cronică. Mai mult decât atât, are un dar minunat de a te păcăli. De câte ori ți-ai spus: nu am avut timp azi dar de mâineeeee o să fiu mult mai super organizat. Sau: eu chiar am fost harnic azi, chiar trebuia să fac curat în baie și dupș meritam și eu o pauză la cât am muncit.

Era o vreme – ooo, daaa, ale inocenței valuri, când habar nu aveam de serialele online. Viața mea încă mai implica televizorul șsi filmele. Dar a venit o zi când una din colegele mele super dragi și cea care urma să îimi fie și o super prietenă, m-a introdus, ca să mă exprim astfel, pe cucirca.com. Ea se uita la Neveste Disperate. Era 2008. De atunci, lumea mea s-a schimbat total.

În decursul mustrărilor mele de conștiință, mai au loc diferite dezbateri între personalitățile mele multiple. Meritam să mânânc de prânz și să mă relaxez cu un episod. Și ce dacă a durat 40 de minute? A fost o pauză de masă mai lungă.

Cum descoperim un serial nou, suntem ca niște animăluțte înfometate: nu ne lăsăam până nu ajungem la zi, până nu am trecut prin toate sezoanele. Această operațiune de obicei implică sacrificarea a minim 2 zile și 2 nopți din timpul nostru prețios.

Dar nu, noi trebuia să ajungem la zi cu serialul preferat pentru liniștea sufletească, pentru psihicul nostru.

Cum îți dai seama că nu mai ești leneș? Nimic mai simplu: m-am trezit în ultimele 3 săptămâni că îmi reapar serialele preferate și eu habar nu aveam. Nu eram la zi nici cu cele de care aveam habar. Vedeam jumătate de episod azi și cealaltă jumătate împărțită în vreo 2 seri înainte de somn.

Acum sunt aprope la zi.. e clar, iar m-am lenevit. Și totuși, Game of Thrones… a apărut de mai bine de 2 săptămâni și l-am amânat intenționat – mă tot adun să scriu o postare despre Urzeala Tronurilor pentru Blogal Initiative, mai mult cu scopul de a te face și pe tine dependent. Savurez fiecare clipă în care nu mă uit la cele 4 episoade care au fost deja “scăpate” pe torente. Exact ca atunci când mori de foame și știi că acasă te așteaptă o friptură bună cu un piure delicios. Îi simți deja gustul.

În mintea mea, eu deja stau ca o adolescentă și privesc visând la Tyrion Lannister. Mai multe, în episodul următor!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *