Mă dau cu bicla și i’velo

Neața guys,

De curiozitate m-am dat cu search-ul pe blog și se pare că deja am câteva articole despre biciclit🙂 M-am lăudat, m-am plâns și m-am plimbat cu ea. Nu cât aș fi vrut eu, la un moment dat bicla a suferit un mic incident, dar bicla asta a văzut multe ture de parc (Tineretului și IOR – sunt înnebunită după lacuri), Comana și Pustnicu. În nici una din aceste ocazii nu am folosit vreo aplicație care să monitorizeze traseul, viteza și alte giumbușlucuri de genul ăsta dar zău de nu aș fi vrut să am niște cifre cu care să mă laud.

Nu cred în coincidențe. Se face că:

  • vineri mi-am dus bicla la reparat,
  • sâmbătă ne-am scos la o plimbare cu promisiunea că ne vom vedea de minim 3 ori pe săptămână (muncesc până la 10, deci am intenții XXX de a ne vedea pe întuneric),
  • sâmbătă aflu de Skirtbike și îmi pun în program să particip
  • duminică am dat și o tură până la Decathlon să îmi iau mânuși, cască, lumini de spate și un coșuleț și apoi, minune mare,
  • văd acest articol la Pișcoțel.

Blogal Initiative Asociația Green Revolution îndeamnă bloggerii la biciclit cu ocazia inițiativei europene Bike2work. Echipă n-am:)) Aș vrea eu ca prietenele mele să aibă bicicletă și, de asemenea, e cam greu cu programul. Dar am blog și tocmai m-am reîntors la scris (vedeți aici de ce am luat pauză), îmi iubesc bicla – așa imperfectă cum e ea, iar în Săptămâna Bloggerului Biciclist sunt mai mult decât prezentă – eu și Fulguleț 🙂

Așadar, dacă nu are nimeni nimic de făcut diseară după 22.00, ne vedem prin Tineretului la o tură. Va fi prima dată când folosesc și aplicația I’velo (versiunea pentru Android).

În ceea ce privește campania, voi avea o surpriză 🙂 Așadar, anunț oficial înscrierea la Săptămâna Bloggerului cu echipa Me, myself and I.

PS:

Când nu ai muntele aproape, o tură de lac și o pauză pe marginea lacului…pune ordine în suflețel.

4 thoughts on “Mă dau cu bicla și i’velo

  1. Asa am reactionat si eu inainte de inscrierea in campanie, cu toate ca bicla mea a fost furata din scara blocului. Dar nu puteam rata o asa isprava. Deci, spor la pedalat si poze multe! 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.