Tu nu vrei să fii fericit

M-am trezit scriind aceste cuvinte unui om drag și frumos. „Tu nu vrei să fii fericit!” Eram parțial furioasă și, deși de obicei pun frână, de data asta nu am făcut-o. Au trecut mai bine de 2 săptămâni de la discuția buclucașă iar eu am rămas la aceeași concluzie care, de altfel, este valabilă pentru mulți dintre noi.

De ce aștepți fericire de la ceilalți?

Așteptăm să vină o zi mai bună. Așteptăm să fie lumea mai ok. Așteptăm prietenii să își amintească de noi. Așteptăm relația să meargă. Așteptăm să vină cineva să ne iubească. Așteptăm sfaturi din stânga și din dreapta cum să fim fericiți. Îi vedem pe unii că-s fericiți, sau cel puțin așa ni se par nouă. Nu stăm să ne întrebăm ce fac ceilalți pentru a fi fericiți. Fericirea deja ține de noroc. Ori o ai, ori nu. Nu ai cum să o faci. Deci o așteptăm că poate vine și pe la noi.

Și așteptăm…

Tu nu știi ce viață nasoală am

Eu știu atât: pentru fiecare dintre noi, problemele noastre sunt nasoale. Nu contează cât suferă cel de lângă noi, ale noastre sunt mai cu moț, sunt grave, sunt aproape de tăiat venele și sfârșitul lumii. Mereu când le mai atrag atenția celorlalți că sunt persoane care au probleme mult mai serioase, cu exemple, primesc un răspuns care întotdeauna începe cu „dar….”. În multe cazuri nu există niciun „dar”.

Nu ne uităm la cei care nu au nici măcar acoperiș deasupra capului, nu ne uităm la mamele singure care își cresc copiii cu un colț de pâine, la copiii care merg zeci de kilometri până la școală. Ei nu există. Pe lumea asta există numai problemele noastre.

Ce bucurii? Eu nu am bucurii!

Știu că e în natura noastră să nu apreciem că ne-am trezit de dimineață. Știi că puteai să dai ortul popii azi-noapte? Sau ești prea tânăr să mori în somn? Vezi soarele? Te bucuri de aerul proaspăt de dimineață? Stai, că greșesc, astea se subînțeleg, cum ai putea să te bucuri de așa ceva?

Cum ai putea să zâmbești în autobuzul aglomerat cu oameni somnoroși când îl vezi pe unul că și-a luat bluza pe dos? Ce, astea-s micile bucurii ale vieții? Că mie-mi par microscopice.

Tu chiar nu vrei să fii fericit

E mai simplu să te plângi zilnic de viața ta și cât de greu e. E mai simplu să vezi părțile rele: astea-s ca niște blonde goale la TV – dapăi nu te uiți, cum să dai pe Discovery? E mult mai ușori să rămâi în compromisul care este viața ta. Vezi tu, de bine, de rău, te menții la o anumită suprafață. Parcă ai vrea să fii și fericit, dar acest lucru depinde de orice altceva, numai de tine nu. Greșit.

 

Oamenii fericiți sunt oameni care au ales să vadă partea bună a vieții. Sunt cei care calcă în băltoacă în drum spre muncă și zâmbesc, nu se mohorăsc și mai tare. Sunt cei pe care îi izbești cu o problemă peste moacă, oftează și trec la luptă. Problemele vin fără încetare. Abia așteaptă un moment să obosești ca să instaleze depresia. Oamenii care aleg fericirea mai iau și ei pauză de la atâta zâmbet dar tu nu o să îi vezi super triști. Pentru că păstrează partea asta pentru ei. Și se remontează.

E nevoie de putere ca să alegi să te bucuri de lucrurile mici. Trebuie să fii puternic dacă vrei să aduci viața asta pe un drum roz. Și, ghici ce? Fericirea depinde de tine. Incredibil, nu? Cine ar fi crezut? Atâta timp cât vei aștepta asta de la ceilalți, vei rămâne clar cu buza umflată. Și ei sunt ocupați cu fericirea lor.

Așadar, când te mai plângi că viața-i grea, amintește-ți că

Ești singurul responsabil de fericirea ta.

 

Postare inspirată de oamenii puternici din viața mea pe care i-am văzut mutând munți de probleme fără încetare cu zâmbetul pe buze. Și singuri.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *