La Nuci îți aduce Specials of the Week

Ce faci când cineva îți trimite poze cu mâncare și tu mori de foame? Îi trimiți un email înapoi cu salutări cordiale. Cam asta merită Bogdan pentru că mi-a amintit de restaurantul „La Nuci”, despre care v-am mai povestit eu.

Așa se distrează lumea la restaurantul La Nuci:

 

Ei bine, dragii mei, eu am plecat după prima vizită acolo nu numai cu amintiri frumoase și papilele gustative în extaz, ci și cu uleiul casei. Din care am și acum și folosesc cu drag. L-aș pune și pe pâine prăjită atât de bun și gustos e. Ce s-au gândit cei de la restaurantul La Nuci? Ia să folosească acest ingredient în câteva preparate și să îți propună ceva gastronomie fusion.

Specials of the week

Până la sfârșitul săptămânii (deci 31 aprilie ca să nu avem dubii), dacă mergeți la restaurantul „La Nuci”, vă veți putea delecta cu:

Supa crema cu rosii coapte din gradina si ardei copti;

Aripioare de pui ca-n Texas servite cu cartofi prăjiţi;

Chifteluţe de pui şi creveţi cu salată picantă de gulie şi morcov in sos de mango cu chili;

Noodles de pui cu legume si ulei de masline bio presat la rece;

Eu salivez după aripioarele de pui dar țin post și văd că au ceva și pentru mine. Dar ia aruncați voi o privire la galerie și spuneți-mi că nu ați da iama în mâncare:

Și toate aceste bunătățuri se asortează cu ceva lichid: dulce, demidulce, sec şi demisec, sau coniac, rom, whiskey irlandez, scoţian sau American şi alte tipuri de alcool.

“Încercăm să satisfacem zilnic cele mai exigente dorințe ale clienților noștri și reinventăm meniul pentru că La Nuci crede că o masă adevărată are nevoie de un plating creativ și de o explozie de arome. În 25 de ani am facut față multor provocări dar nu ne oprim aici. În plus vorbim de un concept fusion cooking pentru că trebuie știut -Cârnații, murăturile, uleiul casei, sosurile, prăjiturile, pâinea și, piesa de rezistență a verii – Înghețata toate sunt home made. Asta e cea mai mare dovadă de încredere față de client pentru că si eu și familia mea servim aceleași preparate pe care le servesc și clienții pentru că aici locuim, aici e casa noastră” – Bogdan Cristea, manager al localului.

Dat fiind că le-am vizitat cămara și am văzut borcănele de dulcețuri și gemuri, colecția de murături asortate, sosul de roșii făcut în casă, deja mă ling pe degete uitându-mă la poze. Și dincolo de orice declarație de PR, restaurantul La nuci e loc de distracție și mâncat bine și bio).

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *