Mai ieșim și noi din tipare?

Unul din aspectele care îmi place la sistemul american este marketingul. Orice chestie la ei este pusă într-un ambalaj user-friendly. Oamenii ăia îți vând și rahat cu zâmbetul pe buze și într-un mod diferit. Iar noi nu vrem să ieșim din tipare.

Stimate domn,

De unde și până unde „frustrarea” de azi? Am primit un mesaj pe LinkedIn pentru o colaborare. Orgoliul s-a umflat în pene, etc. M-am apucat să îl citesc. Introducere standard. Trecem peste că mergea. Și apoi începem cu ditamai prezentarea pentru compania care voia să colaboreze cu mine.

Not interested! O frază era de ajuns. Dacă eu sunt interesată, crede-mă că o să vă caut și datele financiare pe anul trecut. Nu e nevoie să îmi dai toată prezentarea de companie.

Recomandări, dezvoltare, materiale gratuite

Nu am mai aplicat la un job din 2011. Nu am nevoie. Proiectele mă caută pe mine. Eu doar mă asigur că sunt pe piață și sunt prezentabilă. Am râs când am văzut beneficiile oferite colaboratorilor. Totul rigid și lipsit de orice scânteie: posibilitatea de a mă dezvolta, feedback de la client, recomandări viitoare, îmbunătățirea vocabularului cu termeni specifici, materiale gratuite. Menționez că era vorba de un post de trainer engleză pe parte corporate.

Hai să vedem acum câte mă gădilă din alea de mai sus: recomandări – da și nu. Deja am super recomandări dar pentru cineva la început de drum asta e o chestie cu plus. Materiale gratuite – păi doar nu voiai să vin eu cu ele de acasă. Ai o programă de care ții cu dinții, doar nu voiai să printez eu chestii. Îmbunătățirea vocabularului – adică mă apuc de învățat. Sunt de acord, dar de când ar trebui să privesc asta ca o chestie bună? Asta faci tu pentru mine?

Pentru cineva care a terminat limbi străine o astfel de poziție e bună..pentru experiență. Deși dacă n-ai predat niciodată nu e prea bine să intri direct pe corporate cu feedback de la client. Dar dacă ești deja trainer de ceva vreme și ai experiență, un astfel de job are un singur beneficiu: suplimentarea veniturilor (care de altfel era trecută acolo la beneficii). Și networking.

Voi face lucrurile diferit

Aștept cu nerăbare ziua în care voi face eu recrutări. Sunt sigură că o să mă ia durerile de cap dar anunțul meu cu siguranță va suna altfel. Va fi realist și cu cerințe pe măsura plății. Voi ieși din tipare, e clar! Ultima oară când m-am dus la un interviu pentru o astfel de poziție îmi dădeau 60 de RON pe 3 ore și cu deplasarea mea. Am râs. Și am plecat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *