Sunt dură, autoritară și rea

dură-autoritară-rea

Și nu mi-e rușine să recunosc. Ba chiar în nesimțirea mea, mai că-mi vine să mă și laud. Dar, fiind ma rezonabilă, po spune că sunt ok așa dură, autoritară și rea.

Sunt dură

Pentru că pot. Pentru că în momentele grele din viața mea am fost aproape mereu singură sau am luat niște șuturi în fund de toată frumusețea. Culmea e că m-am înconjurat de persoane dure, care taie în carne vie. Le prefer întotdeauna celor care se dau după cum bate vântul sau care la prima greutate, încep să se miorțăie și să se plângă. Poate că persoanele dure dau cu bâta în baltă, recunosc că puțină diplomație nu strică.

Fiind dură voi reuși mereu să scap destul de rapid de cei care nu au ce căuta lângă mine. Pentru că sunt nesuferită. Ei nu vor avea răbdare să vadă dincolo de replicile acide și vor pleca. Și, cu siguranță, nu îmi va părea rău!

Sunt autoritară

Pentru că pot. Atunci când sunt stăpănă pe ceea ce știu. îmi voi spune clar punctul de vedere. Nu îl impun cu toporul dar greu mă vei scoate dintr-ale mele. Dacă nu ai un punct de vedere argumentat și, mai ales, dacă nu știi să comunici, e clar că îți voi tăia macaroana. Culmea e că recunosc când greșesc, accept și ascult argumentele oricui pentru că nu m-a făcut mama zeița cunoașterii dar tot autoritară voi rămâne.

Sunt rea

Pentru că sunt dură și autoritară. Urăsc răutățile feminine, îmi scapă câteva pe an că, deh, sunt și eu om, nu mă bat cu alte fete pentru băieți, nu mă iau de oameni de dragul de a o face. Când am draci, e mai bine să mă lași în pace dar dacă stârnești dragonul pregătește-te de flăcări 🙂

De ce postarea asta? Pentru că îmi cunosc defectele și îmi asum reproșurile. Dar nu vreau să mă schimb. Îmi voi tempera furia și duritatea atunci când simt că trec de limitele bunului simț. Pentru că, da, și eu dau cu bâta în baltă. Dar nu mă voi transforma într-o zână mushi-mushi doar ca să țin lumea de mână cât își plânge problemele și nu face nimic pentru a le rezolva.

The evil end 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *