Călătorește și descoperă-te

călătorește

Tocmai m-am întors de la munte. Au fost 2 zile de aer curat, priveliști superbe, scos sufletul pe munte, oleacă de dans și zâmbete. Nu am avut cea mai fericită stare și, totuși, m-am întors cu bateriile pline. Călătorește!

Evadează din rutină

Îmi iubesc viața dar tot simt nevoia să evadez din ea. Să văd și să simt altceva iar mie călătoriile îmi dau aripi. Cele făcute în străinătate sunt bune pentru că văd oameni relaxați, viața curge altfel, nebunia e pozitivă, oamenii nu sunt hiene. Văd altceva, mă plimb prin muzee, admir orașe care își păstrează identitatea. Și mereu mă întorc cu dorința de a îmi face viața și mai veselă.

România are atât de multe locuri frumoase că nu te poți plânge că nu ai unde merge. Că nu vrem să ieșim din rutina Mamaia – Valea Prahovei, asta e altceva. Iar eu iubesc muntele. Acolo problemele mele dispar, Nimic nu mă poate atinge când sunt la munte. Bula mea roz s-a extins și e al naibii de bine.

Am condus ca nebuna pe Valea Oltului, admirând cu coada ochiului muntele. Am respirat aer rece și curat și am pășit prin noroi și zăpadă în pantă, înjurând că am rămas ultima din grup. Dar m-am așezat cu fundul în zăpadă în timp ce soarele de munte îmi ardea fața și bine a fost.

Călătorește! De ce nu?

Nu îi înțeleg pe cei cu 2 vacanțe pe an. Lipsa timpului este o prostie. Am cunoscut oameni care plecau de 5-6 ori pe an afară, reușind să combine zilele de vacanță. Plus weekenduri la munte și la mare. Bani? Sunt maestră la a face vacanță low cost și de a cheltui puțin fără să mori de ciudă că nu te-ai bucurat de vacanță. Se poate merge în tone de locuri cu bani puțini. Dar nu, stai, e mai bine să dau 1000 de euro minim pe 7 zile la Mamaia. Din banii ăstia eu îmi fac minim 2 vacanțe afară de 3-4 zile fiecare.

Când simți că nu mai poți, că ești obosit. că vrei altceva, că meriți o pauză: călătorește. Ascultă-ți gândurile în timp ce ești în altă parte decât în lumea în care tu respiri zilnic. Sau vei aștepta să ieși la pensie ca să dansezi la munte, să faci sex pe un vârf cu zăpadă, să te plimbi de mână pe străzile din Roma?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *