Mă sufoc

mă-sufoc

În fiecare zi. Uneori am impresia că mă sufoc din ce în ce mai mult. Rămân fără aer și vreau doar să pun capul pe o pernă și să adorm. Oare mâine o să mă trezesc într-o lume mai bună?

Mă sufoc. Prea multă depresie

Oamenii sunt gri. E un filmuleț pe net cu un tată portocaliu care își duce copilul portocaliu la școală. Restul oamenilor sunt gri. Așa mă simt eu. În fiecare zi, oamenii gri îmi fură portocala. Resemnați, triști, depresivi, veșnic pe buze cu expresia „așa e viața”. Capul este plecat, visele sunt din basme, unii calcă cadavre în picioare. Iar eu mă sufoc.

Sunt zile în care nu îmi găsesc locul în lumea asta. E prea mult rău, prea multă indiferență. Suntem atât de capabili să NU SIMȚIM. Nu ne mișcă nimic. Nici durerea celuilalt, nici vreun cataclism pe undeva prin lume. Comentăm că au încălzire în treptele de la Catedrala Neamului. Bravo lor! Ce să zic? Nu am dat bani pentru așa ceva, mă doare în cot, nici nu o să mă prindeți pe acolo. Reușim să ne mobilizăm furia atât cât să comentăm oleacă. Apoi ne întoarcem la viețile noastre gri,

Eu de unde îmi iau aerul?

Nu era așa. Lumea zâmbea, avea prieteni, avea o viață. Petreceam nopțile vorbind, nu stând pe Facebook fiecare în colțul lui. Era greu, banii niciodată nu erau de ajuns, dar luptam. Mai era o sclipire în noi. Viața era portocalie și noi luptam cu gri-ul. E al naibii de greu să ai altă culoare în timp ce în jurul tău nimic nu se schimbă. Tragi și tragi și totul e posomorât. Mai furi câte un zâmbet, mai dai o speranță, dar omul devine iar gri. Pentru că e mai ușor să fii resemnat că asta e viața, decât să lupți.

Două bule portocalii bat una gri. Nu mai ucideți portocaliul! Mă sufoc și nu îmi place lumea voastră!

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *