Azi nu îmi furi zâmbetul!

zambet-petruta-cretu

Nu știu cum sunteți voi, dar eu sunt dependentă de zâmbete. Le văd din nefericire atât de rar în jurul meu așa că le ofer eu mai des. Așa am fost de mică, îmi iau fericirea din lucrurile mici și zâmbetul meu e „declanșat” de orice prostioară pe care o pot spune, orice chestie simpatică pe care o văd. Iubesc ideea de visătoare zâmbitoare, deși cei care mă cunosc ar putea spune îndreptățiti că-s tare al naibii. Well, pot fi și asta și zâmbitoare.

Fără zâmbet, fără sentimente

Mi-am pierdut zâmbetul de vreo 3 ori în viața mea. Hai maxim cinci. Cele mai grave cazuri au fost când am încetat să simt. Nimic nu mă mișca. Puteai să lovești în mine ca într-un sac de box. Nu mai conta. Zâmbeam maxim de politețe, în rest eram un fel de fantomă plimbăreață. E nasol să nu simți. Nu pentru că e al naibii de greu să îți dai seama că inima ta e o masă inertă, ci pentru că nu prea știi cum să ieși din asta. Niciun flirt, nicio mărire de salariu, nimic nu te va înveseli. Nicio veste proastă nu te va duce dincolo de punctul fix în care ești prins pentru că nu te mai mișcă nimic. M-am uitat anul ăsta de câteva ori peste niște poze și aproape că mi-am dat palme. Puteam să îmi pun tone de machiaj și cele mai simpatice haine care sunt îngropate prin șifonier, fața mea transmitea un mesaj clar: Leave me in peace! Mi-am dat seama că oricâte artificii aș fi folosit, aș fi rămas înghețată în simțirile mele.

Voi presupune că au trecut câteva chestii mișto pe lângă mine doar pentru că eu funcționam din inerție. Well, acum nu mai am ce să fac. Mi-am criogenat sufletul o vreme și a fost soluția cea mai bună pentru mine în acel moment. Dar mi-a fost dor de mine.

Nicio zi fără zâmbet

M-am întors aseară de la film. Bad Moms 2 – apropo, foarte simpatic, de văzut obligatoriu cu prietena cea mai bună. Era târzior, frig afară. În căști cânta Smiley. Străzile mele neluminate dar pe bulevard se vedeau luminițele de Crăciun. De la stația de 104 și până acasă m-am mișcat în pas de vals…numai pentru că în mintea mea îmi imaginam cum ar fi să pot pluti pe ritmul ei. Hei, în mintea mea, eu pot face tot ce îmi doresc, fără să mă împiedic :))

 

Am ajuns acasă zâmbind de nebună, puțin înghețată dar fericită. Mi-am promis după ultima tură de zâmbet inexistent să nu mai las pe nimeni să îmi fure zâmbetul. O să lupt pentru el ca pentru propria-mi viață.  O să fac numai ce-mi spune intuiția că e bun pentru mine. Am ignorat-o de câteva ori și mi-am învățat lecția. Dacă vă întâlniți cu mine pe stradă și fredonez ceva, nu vă feriți. Sunt doar eu și cred că e contagios :))

Poza e de acum…6 ani. Eram într-o fază în care îmi reconstruiam cumva viața. Vedeam numai ordine, disciplină și lucruri care să meargă bine :)))) Ptiu, mămică ce a urmat! Anyways, am ales-o pentru că în contextul respectiv am făcut ce știe zodia mea să facă mai bine. Am flirtat o noapte întreagă cu unul din fotografi. Așa dintr-o nuntă cu muuulți oameni, eu m-am ales cu o astfel de poză (și altele).  😀 Acum o lună am aflat că povestea mea nu a fost uitată. 6 ani mai târziu celălalt fotograf încă mă mai ținea minte și ce bine mă întipărisem în mintea colegului :))

Azi te provoc să zâmbești de nebun. Dar mai ușor cu dansul pe stradă. The others do not get it 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *