Mi-a murit pisica

murit-pisica

E luni și e frig. Toată lumea se plânge de școli,l de frig, de facturi iar eu mi-am promis că de azi revin pe blog. Postarea de azi trebuia să fie despre ea, despre Miți dar habar nu am ce să scriu. Un subiect organizat cu un titlu ok nu îmi iese. Dar e normal. Miți acum a murit, e sub un strat de zăpadă.

Am iubit dintotdeauna animalele. Miți a fost o birmaneză pe care am luat-o după ce stăpâna ei a spus că nu o mai vrea. Era de fapt foarte clar: Miți a fost singura parteneră a motanului meu Tomată și în scurta lor relație fierbinte am aflat că Miți era bătută și mânca ce apuca. Câinele casei era cel care conta. Și i-am promis că o să fie bine. Așa a și fost. Miți a ajuns la mine când eu aveam vreo 21 de ani. Și a murit ieri, 25 februarie, în mașină cu mine în drum spre SpeedVet.

Textul acesta e pentru cei care și-au pierdut un animăluț. Deja eu sunt la a doua tură. Tomată a murit în brațele mele la cabinet la Praxis după o luptă lungă și ambițioasă cu insuficiența renală. L-a omorât cancerul făcut pe ultima sută de metri. Miți…cred că a făcut stop cardio-respirator acasă și, deși o vedeam cum se duce treptat, nu am putut sta să mă uit așa și am decis să fug cu ea. Când am pus-o în cușcă deja era inertă și abia mai respira. Ultima mișcare a fost când am parcat. Pe masa de la Speedvet nu mai avea puls. Am luat mănunchiul de blăniță, am plecat cu ea, m-am urcat în mașină și, la fel ca la Tom, am început să plâng așa cum rar o fac în viață. Miți a murit ușor, acasă de fapt, și nicio clipă nu s-a ascuns. La fel ca Tomată și-a petrecut ultimele clipe cu noi. Și da, animalele simt…ultimele două zile o hrăneam cu forța – nu mai voia să mânânce. Îi spuneam că moare ca proasta de încăpățânare.. se uita la mine cu privirea aia pisicească:„ Of, omule, nimic nu știi!

Primul gând e mereu..oare cum m-am purtat cu ea în ultimele clipe? A știut că o iubesc.. a simțit asta? M-am ținut de promisiunea făcută acum 13 ani – că va fi fericită și nu va mai ști ce înseamnă chinul? La 6.30 mama mă trezea să vin că moare Miți, la 9 deja era sub pământ. Doare? Oooooo și încă cum! A plecat o bucățică din sufletul meu. Ajută că a plecat acasă, că nu s-a chinuit și că, de data asta, nu am mai spus eu: „da, azi o eutanasiem”.

Moartea unui animăluț lasă un gol imens. Știu.. dar am învățat incredibil de mult de la ele.. Să te bucuri de fiecare lucru mic, să fii cu cei dragi, să lupți până la capăt.. dar despre asta într-o postare viitoare. Acum îmi odihnesc sufletul. Dacă ți-a murit animăluțul recent și încă doare..scrie-mi.. sunt aici să ascult povestea pufosului tău. Nimic nu îl va aduce înapoi dar eu tot aici sunt. Să ne trăiască blănoșii mult și frumos!

 

 

4 thoughts on “Mi-a murit pisica

  1. Mie nu mi a murit animăluțul de curand însă s a intamplat când eram in liceu. Și deși a trăit mai mult decât m as fi asteptat de la un perus Fifi a fost un suflet ce m a susținut destul de mult și intr un mod foarte iubitor. Și ca și tine am fost de fata când s a declanșat procesul. L am văzut murind si cumva si acum simt tristete pentru ca nu mai e aici.
    😞🤗

  2. Bogdan says:

    Nu credeam ca am sa plang ca un copil, desi sunt barbat de aproape patru decenii. Bitza mea s-a stins noaptea, in somn, dupa o insuficienta renala nedreapta. Ultimele luni au fost dificile, vedeam ca se chinuie sa faca orice insa o ajutam cu stoicims, uneori ma enerva reticenta ei la mancare sau apa, nu-i placea nimic desi dadea semne ca-i e foame, sete…. Azi dimineata dormea asa frumos, fara viata… Ne-am prabusit amandoi, eu si sotia, si ne-am inecat in lacrimi… Eu am avut dificila misune de a o ingropa pe un teren de-al nostru, de unde orasul se vede minunat. Cel mai greu a fost sa-mi iau ramas bun de la ea, sa o cobor in pamant, nu dupa ce i-am coplesit trupul de mangaieri, lacrimi si sarutari. Vedeam cum se preling lacrimile mele pe ea, pe cutia aia in care am pus-o si parca era aievea, o suferinta vie… Inca nu-mi revin, sper sa ma regasesc insa nu pot tine in frau emotiile unui animalutz drag, care ne-a fericit aproape 10 ani….

    • petruta says:

      Îmi pare tare, tare rău pentru pierderea suferită.. zilele acestea mi-am amintit cum a murit motănelul meu, Tomată..eutanasierea, cum plângeam cu capul pe el și strigam să învie.. Fiți tari!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *