Accesoriile contează

Pe vremea când aveam job full time, nu exista zi de la Dumnezeu să nu mă aranjez. Fardat, schimbat haine (complet diferite de la o zi la alta) și obligatoriu accesoriile de rigoare. Acum lucrurile stau altfel. Sunt o mică întreprinzătoare și întrucât lucrez de acasă, accesoriile au picat pe planul al paisprezecelea.

O brățară face diferența

Mă uit acum la o altă reprezentantă a sexului frumos. Ne-am trezit amândouă devreme. Mâna ei e împodobită cu brățări, a mea scrie pe blog. Am mâinile pline de zgârieturi de la pisici.  Nu prea se asortează astea cu niciun accesoriu.

Orice ținută, indiferent de cât de banală este, poate fi adusă la un alt nivel cu accesoriul corect. Poți ieși din anonimat în fiecare zi. De ce ai nevoie? De răbdare să cauți ceea ce trebuie. Sunt sigură că acasă ai o grămadă de briz-brizuri (la fel ca mine) puse în diferite coșulețe și cutiuțe pentru bijuterii. S-au mai încurcat, s-au mai pierdut/desperecheat. Îți propun azi să îți faci curățenie prin ele și să vezi ce accesorii mai ai.

Nu am destule accesorii

Cred că ăsta ar fi primul lucru la care m-aș gândi eu. Pentru că fix asta e și problema când trebuie să mă îmbrac dimineața. Nimic nu e bun, toate sunt nepotrivite, mari, prea mici, prea…Nu cred că atunci când e vorba de accesorii, lucrurile stau altfel.

Varianta cea mai simplă, convenabilă și plăcută este să ieșim la cumpărături. Pe mine mă motivează oricând o sesiune de shopping, chiar și online. Iar pentru accesorii mi-am găsit iepurașul de Paște la Bratari-Piele.ro. Îmi doream de mai multă vreme o serie de brățări pe care să le pot purta într-un fel de still hippie, I am free like a bird in the sky, dar sunt adepta cumpărăturilor online și uite așa am amânat achiziția.

Tot aici am găsit inspirație și pentru niște cadouri. Întotdeauna când vine ziua cuiva, îi întreb pe cei din jurul meu: ce cadou să iau? Un portofel șmecher. Întotdeauna răspunsul este invariabil același: portofele pentru femei sau portofele pentru bărbați.

Dacă aș primi eu un astfel de cadou, sincer îți spun că m-aș uita și înăuntru: nu cumva am și o surpriză suplimentară? Cum să îmi dai portofel fără bani? Glumesc, doar parțial. Și probabil ar depinde și de portofel.

Dacă arată așa, atunci e clar că nu am nimic de comentat.

 

portofele-damă
Sursa: bratari-piele.ro

Eu mi-am ales cadoul de Paște. Tu?

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.