Antreprenor versus antreprenor. Profa de engleză în dialog cu Valentin Anghel

Eram la un moment dat în mijlocul unei întâlniri romantico-amoroase-zâmbărețe cu un tip despre care îți pot spune și acum că este deștept și descurcăreț. Dar, de asemenea, este unul din oamenii care m-a călcat rău pe coadă. Cu ce? Mi-a zis: „Ce știi tu? Ești profă de engleză!” Am înghițit în sec toate gândurile:„măi băiete, și dacă eram doar profă de engleză, sunt una superbissimă. Dar dincolo de asta, eu sunt antreprenor. Știi câtă muncă e în spate? Câte ore, câte riscuri? Cât am învățat eu singură?!” În calitate de om care s-a descurcat complet singur la viața lui, îți pot spune că am căutat mereu să învăț și din experiența altora. Așa că, odată cu ocazia de a-i lua un interviu lui Valentin Anghel, fondatorul AVBS Credit, am profitat ca să mă autoevaluez. Let’s roll, cum zice americanul.

De la minus la plus în antreprenoriat

Când am pornit Engleza pentru toți dincolo de un „one woman show”, aveam în spate 11 ani de experiență în domeniu și dezvoltat afacerea într-un sistem domol. De asemenea, am deschis firma având o datorie de aproape 5000 de euro. Tu ai pornit cu o investiție de 40.000 de euro, pe care, sincer, eu și acum mă chinui să îi strâng. Poate am ratat secretul pentru a economisi? Care a fost rețeta pentru economisire – modelul financiar folosit când ai fost angajat?

Câștigurile mele la vremea aceea (nota autorului: job într-un birou notarial între 22 și 27 de ani) se ridicau la 5.000 euro pe lună. Practic, eram un puști care câștiga foarte mulți bani și care, realmente, cu toată sinceritatea îți spun, nici nu știam ce să fac cu ei. Este bine că nu am știut ce să fac cu ei. Nu-mi doream să îmi iau vreo mașină – mașinile de servici le aveam de la notariatul principal, nu-mi doream o casă, practic aveam tot ce îmi trebuia, nu aveam vreo lipsă. Banii pe care îi câștigam am decis să îi adun într-un cont.

Nota autorului: 5.000 ori 12 luni – 60.000 euro. Ori 5 ani – 300.000 euro. În acest moment ar fi trebuit să renunț la întrebarea cu modelul de economisire pentru că 40.000 euro mi se pare o sumă prea mică.

Rețeta succesului pentru economisire nu există

Banii aceștia au fost ca și inexistenți în afacerea pe care am început-o. Ulterior, afacerea a crescut și a prosperat realmente prin ce a reușit ea să genereze. Investiția inițială la slaba pregătire a mea de la început a fost ca și cum am dat banii pe un camion cu mere, eu putând să mânânc doar 2-3 mere și evident că merele între timp s-au stricat și au fost degeaba.

Nota autorului: am apreciat aici maxim sinceritatea (și mi-a mai trecut din ciuda pe cei 40.000 euro). Adevărul e că poți să ai tone de bani – pentru a construi o afacere ai nevoie de răbdare, dorința de a învăța și a evolua în permanență, ceva nebunie și să îți asumi riscuri. Poți să ai banii, fără aceste ingrediente nu vei produce.

Ce recomandare ai pentru economisire?

Sincer, nu am nicio recomandare pentru economisire pentru că nu cred că așa stau lucrurile – să economisim ca să pornim o afacere.

Nota autorului: We agree to disagree. Sfatul meu ar fi ca, dacă te pregătești să treci de la job la antreprenoriat să îți pregătești bugetul pentru un an. Teoretic, cele mai multe businessuri intră pe negru după un an și antreprenorul trebuie să mânânce. Să te arunci de la job la business fără economii e drăguț. Je am comis-o dar aveam deja engleza ca pasiune și venit alternativ. Mai mult decât atât, eram tânără și țineam o familie care a trebuit să tragă mai tare atunci când eu am făcut trecerea.

Timp versus bani când ești antreprenor

Am lucrat multe zile de la 07.00 la 22.00 iar până în 2020 nu am avut weekenduri pentru că eu predam și sâmbăta. Targetul meu a fost nu neapărat să câștig bani mulți, ci să câștig timp. Un om overworked are un randament mult mai mic iar ca antreprenor trebuie să fii creativ. La un ritm de 10-12 ore pe zi, inspirația pică. La modul realist, câte ore lucrezi acum după atâțiea ani de antreprenoriat? Ai ajuns la nivelul la care poți să nu lucrezi măcar o lună pe an? Și cam în cât timp ai ajuns aici?

Aici nu este vorba de timp. Este iarăși vorba de a conștientiza programerle pe care rulezi. Da, eu am ajuns în zona asta după 5-7 ani de activitate. Și dacă vreau, pot să nu mă duc la birou și jumătate de an. Aia nu înseamnă că, dacă eu nu mă duc la birou, eu nu sunt prezent, Sunt prezent chiar și acum online și ne desfășurăm activitatea, fiecare de acasă. Eu puteam să fiu în Caraibe acum. Era același lucru. Nu fac o separare în zona asta. Nu înseamnă că, dacă eu îmi iau concediu înseamnă că trebuie să mă rup de tot de activitatea de la birou pentru că eu doar așa mă relaxez. Este o idee preconcepută. Pentru mine nu este o corvoadă să fac asta sâmbăta de acasă. Indiferent că eu sunt acasă, lucrez și pentru la birou. Iar dacă sunt la birou, îmi desfășor anumite activități sau aranjez anumite lucruri pentru acasă.

Nota autorului: Aici îți spun sincer că am răsuflat ușurată. Dacă sunt în Caraibe și lucrez, tot muncă e. Nu înseamnă că stau cu un cocktail în mână și mă uit după tipii fierbinți de pe plajă. Și iar îți spun asta din propria experiență. În Caraibe nu am ajuns, încă. Dar acum 2 ani în Corfu, pe la 23.00 eu corectam pe platformă exercițiile elevilor pentru că eram în regim de vacanță și ziua mă relaxam complet. Chestia asta a primit denumirea modernă de workation și este un fel de 2 în 1. Nici nu e un șampon super, nici un balsam care îți descurcă firele de păr. Lucrez online și de acasă din 2011 (așadar pandemia pe mine m-a dus doar la o suprasaturație exasperantă) și îți pot spune că munca e muncă, oriunde o faci. Iar eu iubesc, ador și mor după ceea ce fac. Dar când îmi iau pauze, dau shut down complet. Și, din pauzele acestea, rezultă cele mai năstrușnice idei.

Brand de antreprenor

Când am început să dezvolt Engleza pentru toți, m-am plasat pe mine ca imagine. Știam că, văzându-mă pe mine cum predau și explic, ce principii urmez, potențialul client o să înțeleagă că acest lucru se reflectă în toate serviciile oferite de companie. Și a funcționat! Treptat, m-am lăsat în fundal și am scos în evidență super colaboratorii mei. Acum, am revenit la a ieși în față pentru a crește businessul și mai mult. Asta a fost strategia mea. De ce ai ales să te promovezi pe tine după atâta vreme? Vrei să îți creezi un brand personal de antreprenor de succes sau să devii imaginea oficială a AVBS?

Totul a pornit de la faptul că am văzut că oamenii nu sunt conștienți de serviciile pe care le prestăm. Evident că mergem și promovăm compania dar am considerat că este mult mai uman și mai aproape de oameni și de respectiv, posibilii clienți, să cunoscă brokerii din spate.

Aici suntem pe aceeași lungime de undă

Nota autorului: We agree to disagree. Eu pe Valentin l-am văzut numai ca antreprenor, om care a construit o afacere și nu ca pe cel care îmi poate intermedia un credit. Din fericire, din experiența personală însă, vă pot spune că angajații buni sunt cei care promovează imaginea companiei și care o pot ridica. Când am luat eu primele credite era 2007-2008, nu auzisem de AVBS Credit. Auzisem însă de cei care și acum sunt numărul 1 pe piață. Am avut de toate: overdraft, credit de nevoi personale și leasing. Iar creditul l-am luat cu ajutorul unui broker de credite după ce banca mi-a respins dosarul. De aceea, 12 ani mai târziu tot la un broker de credite am apelat pentru consultanță și am ales AVBS Credit. De ce? Omul sființește locul iar eu știam omul potrivit în care aveam încredere.

Target pentru viitor

Concluzia acestui interviu este că sunt mândră de ce am realizat până acum. Ba chiar maxim de mândră pentru că îmi iau liber când vreau eu, nu am număr de ore pe care le lucrez la birou, am weekenduri complet libere și nu răspund la mailuri după ora 18.00. Poate să pice Engleza. Am construit frumos și am câștigat timp și, parțial, liniștea zilei de mâine. E de ajuns? Bineînțeles că nu. Termin acest articol cu fix 11 minute înainte să împlinesc 37 de ani. Mi-am stabilit ca la 41 cât are Valentin acum să am același business cu engleza dar de cel puțin de 5 ori mai mare ca profit. După cum am spus, let”s roll, my dear antreprenor!

3 thoughts on “Antreprenor versus antreprenor. Profa de engleză în dialog cu Valentin Anghel

  1. Valentin Anghel says:

    A fost o reală plăcere să îți citesc articolul. Îmi place mult spiritul tău de antreprenor, Petruța, și sunt convins că la 41 de ani vei fi o femeie de afaceri de succes și, probabil, cea mai cunoscută profesoară virtuală de engleză.
    La mulți ani cu tot ceea ce îți dorești tu mai bun și mai frumos!

    P.S. Zic să ne vedem în Caraibe! 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.