M-am trezit ca omul normal la 7. Mă aștepta o zi de plajă și grătar dar uite că vremea nu a ținut cu mine și am rămas blocată acasă. Ca orice om normal care iubește somnul, am zis să mai dorm. Dar nu îmi iese. E 9.09 și eu scriu pe blog.
Așa că mi-am propus azi să nu fac nimic. Știu că cei cu joburi nu sunt străini de acest concept, întrucât sâmbăta sau duminica sunt zile de stat în pat, uitat la filme, etc dar eu nu am mai avut parte de o astfel de zi de …nu mai știu când. Tot timpul fac câte ceva, iar leneveala mă ține maxim câteva ore.
Am, în schimb, 3 modele tocmai bune de urmat de lene. Azi nu ies din pijamale, deja mi-am scos nște legume dintr-un amestec chinezesc, niște piept de pui și le trag în wok pentru prânz, am luat ieri o sticlă de pina colada de la lidl și îmi instalez sims.