Băh, ești praf!

Uneori îmi vine să mă dau cu capul de toate cele. Bine că doar uneori. Dar îmi vine tare. Sunt momentele în care numai tu știi cât ai muncit și câte chestii faci și vine unul și îți zice:

Băh, ești praf!

Din nefericire, videoclipurile pe Youtube pentru orele mele de engleză au fost preluate pe canalul personal, nu pe cel de Engleza pentru Toți (deh) și acolo se mai trezește câte unul să comenteze ceva. Au trecut unele de 5000 de vizualizări fără să fac nimic și când comentează vreunul mi se face părul măciucă.

Habar nu ai ce vorbești

Asta e replica cea mai tare care m-a pus pe jar aseară de-mi venea să iau la bătaie pe cineva. Poate ai anumite așteptări când dai click pe un video. Și nu e despre ce credeai tu (adică o super soluție magică să înveți engleza singur, gratuit, de acasă și să ajung un doctor honoris causa în domeniu). Și atunci începi: băș, ești praf. Vorbești mult și prost. Nu știu ce faci tu acolo dar mai bine oprește-te…și alte inepții de genul ăsta.

Și îți vine să îi trântești vreo 2-3, să îl trimiți înapoi la mama lui, să îl treci prin toți sfinții din calendar. Dar ai un business. Cum răspunzi?

Diplomația e cea mai bună. Celălalt e praf oricum

Întrucât ai 2 neuroni în plus și nu recomand ștergerea comentariilor negative, recomand să dai prostului peste nas. Îi explici ce faci, ba chiar îl inviți la un serviciu gratuit (eu le am oricum). Ce faci când omul îți spune că deja e un super cunoscător în domeniu (în cazul meu tipa e în Anglia de 5 ani…deci..știe engleză)? Arunci cu bunătate în el. Nu te lași. Fii politicos, abține-te, fă-ți un marketing pozitiv. Nu te lăsa!

Și pentru că ai blog, a doua zi poți să spui că te-ai descurcat nemaipomenit cu managementul furiei. Charlie Sheen ar fi mândru de mine. Dar am blog și pot să explodez aici: ieri, una care scrie „tu ști”, mi-a zis că sunt praf și ea știe engleză. I rest my case!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.