Sufletul meu e un rollercoaster. Urcă spre culmi unde visează la cai verzi pe pereți, coboară în iad unde nu e aer condiționat. Și așa trece viața, când sus, când jos.

Sunt zile

În care ascult o melodie, aud niște versuri, văd un om, fac o glumă.. și ceva se schimbă. Zâmbetul se transformă în tristețe. Îmi amintesc de zile cu soare, de zile în care aveam lumea la picioare și nimic nu mă putea opri. Aveam impresia, greșită și grăbită, de altfel, că am „bifat” unul din visele mele de suflet. De bifat l-am bifat. Am simțit libertatea de a zbura așa cum o facem numai în vise și apoi, la fel ca mereu, am căzut. Era doar un vis și vine momentul acela când conștientizezi. „Ce frumos visez!` și poc! Ai căzut și te-ai și trezit la crunta realitate.

Sunt zilele în care ceva din jur îmi amintește de vis. Realitatea intervine cu gustul ei amărui a ceea ce ai pierdut. Sunt zilele în care zâmbesc mai puțin și îmi amintesc că sunt și eu om. Oamenii pot fi și triști.

Și cu soare sus

Sunt zile în care sunt Daenerys. Îi bat pe toți în fundul gol pe dragonii mei 🙂 Lumea îmi este la picioare. Sabia mea taie orice problemă în două. Zâmbesc.. zâmbesc ca nebuna pentru că trăiesc. Atâta timp cât pot face asta am șansa la orice: călătorii nebune, seri de dans, iubire altfel, flirt non stop. Îmi iubesc viața cu toate colțurile ei întunecate. La finalul unei zile lungi adorm cu zâmbetul pe buze și cu gânduri mari. Mâine sunt iar pe dragoni. Sunt sus!

Așa e sufletul meu, când sus, când jos. Lumină orbitoare, tristețe devastatoare. Să nu exagerăm. E așa doar pentru o secundă. Două palme peste ceafă și am rezolvat-o.

Hai să trăim cu zâmbet! Sus, jos, nu uit de zâmbet!