Carpe diem, baby! Tu ce povești ai?

Am revenit cu povești din lumea online dating-ului. Deși am un gust amar după ce am zis că l-am prins pe Dumnezeu de un picior, vom ”vorbi” azi despre asta complicată cu trăitul.

Eu sunt un rebel și mă bucur de prezent

Nu știu cum se vede din perspectiva bărbaților (mint, am ceva informații, despre care o să scriu altă dată), dar ca prezență feminină în online am observat următoarele:

Toată lumea își scrie profilul în engleză. În timp ce sunt de acord că uneori engleza este mai expresivă (sau poate noi nu avem vocabularul limbii române atât de bine dezvoltat încât să transmitem nuanțele pe care ni le dorim), fiind profă de engleză..pentru mine e tragedie. Eu dau shut down profesional în afara orelor mele dar o înșirurire de bărbați care scriu în engleză scoate monstrulețul la suprafață.

Toți sunt life lovers, adventurers, ecstatic about life, avid book readers..etc. Dincolo de aceste combinații popoase apar greșelile de gramatică și multele cuvinte complexe (sau nu), scrise incorect. Moartea pasiunii.

Ei bine..în română sau engleză, toată lumea aparent își trăiește viața la maxim, bucurându-se din plin de orice fâlfâit din aripioare de fluturaș. Toți călătoresc de zici că ne-a făcut mama cu avion personal. Cu toții suntem în prezent, in the now, viața e prea scurtă pentru griji gen nemurirea sufletului.

Mă sperii când îmi dau seama că sunt cu mult în urma tuturor celor care trăiesc ziua de azi ca și cum ar fi ultima. Eu azi m-am trezit la 5.30 și la 8 râdeam la orele mele de grup, deși încă mă chinuiam să țin ochii deschiși. Este 12 și eu scriu pe blog, în timp ce alții deja planifică un weekend exotic la Saint Tropez. Și da, pe jumătate din profilurile găsite online, scrie mare CARPE DIEM!

Chiar e carpe diem pe bune?

Pentru o parte dintre ei, și mă refer aici la cei sculptați de sală și poza bună de insta, e clar pentru mine că acest carpe diem înseamnă: fuck now all that moves, vedem mai încolo. Accept acest stil de viață, până la urmă fiecare știe ce îl face fericit, right?

Bafta mea e că apuc să vorbesc cu muuuulte persoane și o fac de multă vreme. Și scormonesc mereu după acele povești care te fac să râzi și la 15 ani după ce s-au întâmplat, sau acele întâmplări care încă îți fac inima să se strângă un pic. Caut mereu povești noi pentru că oamenii sunt fascinanți iar viețile lor pot fi ca niște cărți interesante din care, poate, și eu învăț ceva.

Dar deseori acele povești nu există. Pentru că am numai tânguieli lungi legate de oboseală, stres, nervi, colegi răi, șef stresant și o singură vacanță pe an în care …am dormit pe malul mării. Este adevărat că nu ne permitem să ne dăm cu parapanta zilnic și să schiem prin Alpi. Dar carpe diem (în viziunea mea inocentă), nu ar însemna să trăiești mereu ca un adventuros lipsit de griji, ci să te bucuri în pisicii mei de viață. Oamenii nu mai zâmbesc, nu se mai bucură de lucrurile mici, nu mai râd. Ce mai e carpe diem dacă suntem niște veșnici morocănoși?

Așteptăm acele experiențe fabuloase, heart-moving, brain-freezing, breathtaking și uităm că viața e făcută din micile bucurii zilnice și tonele de zâmbete pe care le oferim zilnic.

Acum, ia spune-mi: tu carpe diem?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.