Nu imediat, ca asta deja v-am povestit. Incep prietenii sa faca ochii mari si sa se mire de ce nu te-ai dus imediat la urgenta, mai ales ca ti-a spart capul. Toti se sperie ca si cum ai muri maine. Toti se uita dezaprobator.
Eu ma chinui sa ma spal pe cap si nu dorm pe partea dreapta. La presiunea fanilor.. ma uit dupa un neurolog si aleg sa ma duc la singura clinica privata pe care o stiu si care imi place siiiiiiiiiiii unde nu am nevoie de programare. Dupa ce am fugit azi la Registrul Comertului, tramvaiul 1 nu circula pe la Muncii, fugi cu metroul, schimba la Victoriei, tramvaiul nu vine la Tineretului, ia-o pe jos ca la 12 se termina programul medicului si era deja 11.12. La si 21 eram la policlinica, in acelasi timp cu tramvaiul care a si venit din urma, nenorocitul!
Astept 10 minute, intru la nenea neurologu’ care era la vreo 70 de ani si imi vorbea de Garleanu (poetul al carui nume il poarta strada mea). Bate cu ciocanelu prin toate membrele, se uita prin ochii mei sau in, sau pe langa. “Conform examenului neurologic, totul este in ordine. Daca a trecut o saptamana deja, nu aveti nimic.”
Sac! Ca nu ma doboara pe mine o piatra! :))