Povestea Cenușăresei pentru Carmine Shoes
Foaie verde și-o lalea,
Stai să-ți spun povestea mea.
Mie-mi zic Cenușăreasa,
Dar sunt rea de dau cu coasa.
Nu mă crezi?
Stai să vezi.
Stai așa!
Știi povestea, nu-i așa?
Hai să ne mutăm un pic,
Într-un an aici eu zic,
Să tot fie anul ăsta,
Când el și-a cunoscut prințesa.
Am o mamă, trei surori,
Da-s urâte de-o să mori,
De-ar fi doar urâte-așa,
N-ar mai fi povestea mea.
Dar sunt rele,
Ca niște iele,
Își fac toate poftele
Și le pasă doar de ele.
Eu lucrez aici de zor,
Ele sunt la coafor.
Eu învăt de rup cartea,
Ele sunt la selfie-ntruna.
A venit ziua cea mare,
Balul cel de-nsurătoare.
El frumos și musculos
Și la pungă foarte gros.
Ele toate-s leșinate,
Și pe spate toate-s date,
Pe mine nu mă impresionează,
Dacă-n replici nu dansează.
Ți-i fac din două-trei
De plânge sufletu-n ei.
Că îi știu pe toți de-acuma
Și-i resping pe toți într-una.
Merg la bal
Sau la spital?
Crezi că eu o să lipsesc?
Pot să mă molipsesc
Puțintel de frumusețe
Că doar nu am niște bețe,
Oi fi mare tocilară,
Știu să torn niște gargară,
La bal să mă afișez,
Diseară mă furișez.
Oare cu ce mă îmbrac?
Dragul meu, s-a rezolvat.
Este simplă și cu stele,
Albă, fără mărgele,
Părul brun e ondulat,
Oare ce-i de rezolvat?
Te întrebi unde-s condurii.
Dragul meu, revino-ți, tu!
Este secolul vitezei și online
Am pantofii cei mai faini.
N-am nevoie de o zână,
Mă descurc doar cu o mână.
Cenușăreasa-i tare,
Femei modernă, nu moale!
……..
Fir-ar tu să fii așa,
M-am pierdut acolo-șa,
Când dansam cu Făt-Frumos,
El vorbea așa frumos.
Eu credeam că-i pierde vară,
Dar l-aș scoate azi din țară,
Departe de superficial,
Să fugim de banal.
Ne batem în replici.
Zâmbim malefic.
Ne sincronizăm perfect,
Făt-Frumos e Făt Deștept!
Sora mea cea mai mare,
M-a prins zâmbind la Soare,
Am fugit la timp din loc,
Cred că am avut noroc.
Nu m-a prinz în poza ei,
Dar unde-s pantofii mei?
Fir-ar, am pierdut doar unul!
Oare m-o găsi, nebunul?
………………..
Am venit cu un pantof,
Care-și caută perechea,
Sunt mai trist ca un cartof,
De când mi-a zâmbit doar ea.
Dar dragele mele domnișoare,
Sunteți tare-ncântătoare,
Dar pantoful nu-i al vostru.
Și-o confirm-acest extras.
Carmine Shoes a confirmat,
Pantoful e cumpărat
De Cenușăreasa mea,
Vă rog să mi-o dați pe ea!
……
Nebunule, m-ai găsit!
Și-am venit și negreșit,
Am fost un mic detectiv
Și-am mers pe-al tranzației fir.
Tu ești Cenușăreasa mea,
Vreau să fii nefasta mea.
De nu mă găseai, bărbate,
Nu-mi erai tu jumătate!
Și-am scris poveste-așa,
Că acum Cenușăreasa,
E puțin cam ocupată,
Știți voi – e pupată!
Ceea ce vă doresc și vouă!
O poveste altfel
Dragul meu, Carmine Shoes m-a provocat să rescriu povestea Cenușăresei. Iar eu am adus-o puțin în timpurile noastre și i-am împrumutat din trăsăturile mele: sunt rea, întreprinzătoare, modernă și online. Ah, am uitat să îți spun: lăudăroasă foc!
Cenușăreasa de azi nu mai are nevoie de zâne. Ea nu mai plânge tristă. Cenușăreasa de azi e mai descurcăreața și știe de unde să își găsească singură zânele. Ea nu mai aleargă după Făt Frumos, ea vrea mai mult. Ea vrea calitate: un bărbat deștept, puternic și care-și asumă riscuri.
Cenușăreasa de azi știe că orice ținută poate fi scoasă din anonimat cu o pereche senzațională de pantofi. Pentru că orice ai face, perechea aceea va ști să îți pună în valoare glezna subțire, piciorul fin și silueta. Pantofii potriviți aduc un plus de feminitate și te vor pune în evidență oriunde ai merge.
Cenușăreasa își face cumpărăturile într-un magazin online de pantofi. Ea va alege mereu pantofi de calitate, realizați cu măiestrie și din materiale bune. Pantofii de damă Carmine Shoes sunt realizați din piele naturală și, mai mult decât atât, sunt fabricați în România. Iar eu sunt înnebunită după tot ce e românesc. Știi de ce? Pentru că facem de calitate!
Iar când vrei să dai pe spate, nimic nu merge mai bine decât pantofii stiletto!
Still crazy! :)) Păi, cu așa Cenușăreasă, îți pui singur cenușă în cap! Dacă ești prinț! Că, dacă nu ești, nu îți pui. Nici măcar pantofi!
:)))))