Azi e fără milă. Azi tai. Azi e fără frână, doar gânduri așternute pe ecranul alb al wordpress-ului. Azi postarea e despre oamenii care calcă suflete în piciodare, care ignoră suferința altora, care ar face orice pentru fericirea lor chiar dacă în urma lor lasă dâre de cadavre.

Să măcelărești un suflet

Poate fi ușor. Unii visează cu ochii deschiși, ba mai și cred că zboară elefănței mov cu fundițe în coadă. Pe ei calci mai ușor, iar ei..ei se vor ridica instant și își vor imagina că elefantul are acum o vânătaie mov dar îi va trece. Și gata. Sau, varianta mai nefericită, ai călcat pe sufletul lui și pentru el dispare unul din elefanții roz. Mai calci mult pe sufletul ăla și ți se va alătura în lumea celor fără scrupule. Vei avea un „inamic” cu care să fii în competiție către „vârf”.

Ce faci când dai peste unul puternic? Unul obișnuit cu furtunile? Unul care îți va rezista la cele mai mari obstacole? Unul care vede în tine altceva.. nu pe cel care calcă pe sufletele altora. Unul care te topește pe tine, iceberg de răutate 🙂 Îl măcelărești până la capăt? Încet, ca picătura chinezească, ca kriptonita pentru Superman… ca usturoiul pentru vampiri. Tu îl pui pe o perfuzie de suferință și o lași să curgă încet. E ca și cum treptat începe să plouă peste lumânări. Se sting ușor, una câte una. Scoți viața din omul ăla. Îi iei energia. Îi seci zâmbetul. Se transformă într-o fantomă. L-ai măcelărit! E bine?

Încă încerc să înțeleg dacă se merită. Dacă e vreo plăcere în a vedea pe cineva cum își pierde speranța, zâmbetul, optimismul, energia aia..fix în fața ta. Cum poți rămâne absolut nemișcat. Indiferent este mult prea puțin spus.. Cum poți…?

Nu orice suflet se poate ridica

Am scris de atâtea ori despre oamenii puternici. Da, asta clar denotă o frustrare personală. Nu e nevoie să citești prea mult printre rânduri. Și oamenii puternici pică. Și oamenii care ție ți se pare că pot muta munții pot rămâne la pământ. Și oamenii puternici suferă. Și chit că au luat 368 de pumni până atunci, e posibil ca al 369-lea să fie KO. Am obosit să se mizeze pe faptul că oamenii puternici rezistă la orice. Înainte să fie puternici, sunt oameni, în puii mei! Iar atunci când îți reușește să măcelărești sufletul unui om puternic…oooo.. e ca și cum ai urcat acolo în lumea zeilor și i-ai tras două scatoalce lui Ares și o bâtă în cap lui Hera. Restul zeilor sunt o apă și un pământ, gata s-a dus echilibrul. Să lovești mizând că celalalt poate duce, să tragi de un suflet la maxim și să îl lași în pragul agoniei spunând ..„las că îți revii tu”..e o performanță..pe care nu vreau să o bifez.

Mai presus de toate, rămâne întrebarea: „Cine ți-a dat voie să măcelărești un suflet, fie el puternic sau mai slab?” Răspunsul corect este: eu..el, ea.. ei.. toți cei călcați măcar o dată.. Noi am permis.  Am fost ca nebunii care se refugiază în vârf de deal și vedem cum urcă nivelul apei, dar noi tot refuzăm barca aia de salvare pentru că apa nu are cum să ajungă așa de sus. Și ne-am înecat ca proștii 🙂 Dar ție cine ți-a spus că e bine să calci pe suflete? Și că nu vei plăti scump mai încolo…