Sta in sifonier. Are peste 100 de ani. Costumul national de la bunica mea. Ea s-a dus de multa vreme dar il pastrez cu grija pentru ca e in familie de dinainte de strabunica. Si e ca nou iar in familia mea traditia e pe primul loc. In dormitor am un florar si doua scaune clasice, vechi de peste 50 de ani, farfurii decorative de la Horezu iar mama face sarmale intr-o oala, daps, ati ghicit tot de la Horezu. In vremuri in care ne batem in smartfoane, Smart TeVe-uri si uaiarles, la mine lucrurile stau putin diferit. Am smart- di tati, dar ma topesc in fata lucrurilor care au intr-adevar valoare.
Intr-una din camerele casutei de la tara, intr-un sat prin care trec si acum inainte de a ajunge in minunatul Bacau, se afla, prafuita, o masina de cusut. Da, incredibil, bunica mea nu prea era cu razboiul de tesut, o fi avut prin tinerete, dar cum eu am prins-o la a doua tinerete, acolo, in camera in care nu aveam voie sa intru niciodata, statea o mandrete neagra, mare si plina de praf. Nu o mai folosea nimeni dar pe mine ma atragea. Mi se parea ca a scris pana atunci sute de povesti, ca ar fi croit rochii de printese si haine pentru printii care plecau la lupta cu zmeii. Eram inca mica si nu stiam ca la tara nu erau printi si printese iar ea astepta doar niste degete iscusite care sa o puna in miscare. Semana putin cu cea din poza, dar ea e tinerica si sprintena. Mandretea neagra avea inscris cu litere puternice: Singer. Iar asta e un cuvant care mi-a ramas in minte.
Timpul a trecut, eu am crescut si, odata cu mine, mama a cusut multe haine. Rochia de printesa din clasa a doua, facuta dintr-o rochie de-a ei, a ajuns sa imi fie rochie de bal in clasa a 12-a. Geaca mea preferata a primit stelute si a devenit a fratelui meu, o bluza cu maneci lungi a ramas fara ele, a primit blanita si a devenit astfel o vesta foarte colorata. Toate modificate de mana. La noi in casa, minunatia neagra si plina de praf nu si-a gasit locul.
Prin clasa a 7a imi faceam singura rochiile pentru papusile Barbie (sau imitatie de Barbie). Atunci am descoperit cat de greu e sa trasezi firul povestii lasand in urma ata, cata maiestrie iti trebuie pentru a trasa liniile clare dar si cat de mare ti se face inima cand la final te bucuri pentru o forma armonioasa a unei rochite de 5 centimetri cu maneci asimetrice:)) Dar era a mea.
De un an de zile stau cu blugii mei preferati si albi si prea lungi. Pentru ca asa sunt toti blugii mei care imi vin bine. Prea lungi. In sifonierul meu mult prea plin, ma asteapta 3 rochii. Toate superbe, dar mult prea lungi. Asa ca, de minim un an de zile, aud acelasi lucru “”Petruta, noi cand ne luam o masina de cusut?” de la mama care a cusut mult prea multe hainute de mana. De fiecare data, raspunsul este acelasi. O ridicare din umeri. Oare de ce?
Pentru ca toate chestiutele pe care le-am vazut pana acum la TV implica o cutiuta de plastic de vreo 20 de centimetri care imi promite marea cu sarea. Rochii de printese si mantii pentru printii care se bat cu zmeii. Iar eu ridic de data asta din sprancene. Chiar asa? Se poate? Pentru ca in mintea mea, inca de copil, a ramas intiparita imaginea minunatiei negre din camera bunicii si acele litere aurii: SINGER. Pentru ca imi inspira traditie. Pentru ca odata o folosea bunica. Deci trebuie sa fie de bine.
Si, spre nerusinarea mea (eu mare specialista in dat cu google-ul), nu am avut curiozitatea sa vad daca mai sunt minunatii din astea, pana cand intr-o dimineata am nimerit intr-un hipermarket unde un Singer negru statea semet. Era 5 dimineata deci am zis ca nu vad bine. Dar nu am gresit, pentru ca l-am gasit si intr-un magazin de electrocasnice. Sunt multe modele dar, ca de obicei, am patit la fel ca mama, am pus ochii pe modelul mai scump. Bafta noastra ca exista si promotii la electrocasnice si am de unde alege. Iar toata placerea sta in a ma uita la toate modelele, a le compara functiile si a alege. Nu am nevoie sa caut recomandari, nu e necesar sa intreb lumea: “Dar credeti ca sunt bune?” Eu stiu doar atat, ca bunica folosea. E adevarat, nu tine de traditia romaneasca, dar tine de o mostenire a trecutului, mostenire pe care eu o respect. Si e bine cand trecutul isi prelungeste itele pana in prezent si se modernizeaza, pastrand insa calitatea. Pentru ca da, chiar si noi, oamenii moderni, avem nevoie de ceva croieli si nu toti avem talentul de a manui acul si ata ca un adevarat Picasso. Croitoresele bune sunt mai greu de gasit si nu 24 de ore din 24 mai ales cand iti aduci aminte cu 2 zile ca te duci la o petrecere si rochia ta are nevoie de mici modificari. Iar pe mama am concediat-o de la astfel de servicii. E cazul ca generatia urmatoare sa mai preia din responsabilitatile astea, chit ca imi va iesi de data aceasta o rochie asimetrica. Se poarta nonconformismul 🙂
Minunatiile de azi au atat de multe functii incat o incepatoare ca mine mai sa dea bir cu fugitii. Dar de undeva trebuie sa incep. Acul si ata – le-am testat. E clar ca trebuie sa trec la urmatorul nivel si din novice sa devin maestru sau macar maestru incepator. Intr-o zi o sa croiesc eu rochii de printese, mantii pentru printii care se bat cu zmeii, costume de fluturas sau pisicute pentru serbare. As putea chiar incerca si un iepuras pentru un Halloween imprumutat de la americani.
Pana atunci am rochii si pantaloni de scurtat, bluze de modificat si vise de croit. Poate ca Singer a sarit o generatie, dar cu siguranta nu o mai rateaza si pe a doua!
Articole scris pentru Spring Super Blog 2013 cu drag si multa inspiratie:)