Declaratie de d r a g…

Neata TU,

Trebuie sa iti compun o scrisoare de dragoste. Nu “trebuie” ca la armata ci trebuie ca e in concursul Spring Super Blog si, ca sa nu fac pe inocenta, recunosc ca abia asteptam proba asta. Desi am aflat de ea de vreo saptamana, in tot timpul asta singura idee care mi-a venit a fost inceputul: Neata TU, eu sunt…EU. Inspiratie am, dar oare cum sa pun toate gandurile pe blog? Excesul de romantism dauneaza grav oricui, ce ai zice de o scrisoare in stilul meu? Asta pot.

Deci, enter si de la capat.

Neata TU,

Eu sunt EU.

Incapanata de serviciu. Cea care fuge. Cea de la care furi zambete. Cea care spune tot felul de prostii dar tu alegi sa o tii in brate de zici…de zici ca e sfarsitul lumii. Cred ca eu te-am invatat prostia asta cu sfarsitul lumii.. in ocazii in care am decis ca drumurile noastre sa … nu mai fie atat de sincronizate. Dar imi place. Prefer sa fie sfarsitul lumii in fiecare zi.

Imi spui tot timpul ca toata lumea ma iubeste. Iar eu ma stramb. Ce as putea sa fac? De fapt, de acum inainte facem un pact: nu mai folosi atat de des cuvantul…. cu i… sau sinonimul cu d. Fara iubire, fara dragoste. Ti-am zis ca iub… (intelegi tu), inseamna mult, mult de tot. Deci toata lumea ma place. Ma place pentru ceea ce cred ca sunt sau ceea ce si-ar dori sa fiu: fata aia buna, care poate sa tina o familie unita, care o sa se ocupe de copii, care zambeste mult, cu care viseaza sa petreaca multe nopti albe, care face glume, care poate fi prezentata intr-un grup de prieteni pentru ca nu o sa faca 2 dezacorduri pe metru patrat si chiar o sa stie si cine a fost Stefan Cel Mare si care e capitala Marii Britanii. Incapatanarea mea, ideile mele mai… deosebite despre cum ar trebui sa mearga o relatie, ritmul lent in care ma desfasor, toate astea sunt mofturi pentru ei. Sunt parte din jocul de “ma las greu, mai chinuie-te putin si poate iti pica ceva“. Sunt parte din clasicul film al gainii care pana la urma tot se impiedica. De aia ti-am zis. Ceilalti doar ma plac. Ce s-ar intampla daca ar aflat ca eu folosesc trandafirii pentru a bate baietii? Apropo, inca il mai am. Ranit, lipit cu izolirband, e sus pe sifonier.

Nu isi dau seama ca e munca de Sisif (oricum cred ca ne pacalesc cu expresia asta, sunt sigura ca Sisif a ajuns pana la urma in varful muntelui:))). Nu sunt mofturi, nu e un joc, nu asta cel putin. Replicile, glumele, ironiile, astea da.. sunt ca povestea sa fie mai incitanta. Dar nu le planific, pur si simplu imi scapa. Nu am avut in veci pretentia ca sunt normala sau ca ideile mele despre cum ar trebui sa mearga o relatie sunt cele mai bune. Mi-au spus ca mi-e frica. Eu ti-am zis, intr-un moment de sinceritate mult prea debordanta, ca sunt handicapata emotional (si asa s-a dus romantismul pe apa sambetei). Cred ca partial ei au dreptate. Dar sunt stricata din fabricatie.  Am incercat in ritmul lor. Am incercat de atatea ori. Si nu imi iese. Si imi place ca acum sunt eu.

Ti-am zis o data ca e complicat si ca poti sa fugi. Era o dupa-amiaza ploioasa intr-o masina albastru metalizat. Mi-ai zis ca e complicat si ca pot sa fug. Era o dimineata ploioasa intr-o masina rosie. Si iata-ne aici. Pentru ca esti …asa cum stiu eu, o sa ma pui in incurcatura si o sa ma intrebi ce e “aici“. Dar ia mai spune si tu ceva, de ce trebuie sa fac eu toata treaba:))? De atatea ori, eu ti-am cerut sa lasam lucrurile nedefinite, tu ai incercat sa le conturezi.

Deci, fie, aici e un inceput. Pentru ce? Vom vedea. Nope, nope, nope, nu ne intoarcem la cuvintele cu sau d. Shhhh, ca iar spui prostioare! Nu stiu ce va fi, dar stiu ca o sa fie. Stiu ca acum, asa cum e (o sa imi spui ca e putin, da, poate e putin), acum intr-un minut de zambet si sincronizare am mai multa fericire decat as avea in ore intregi cu oricare altul. Si am pomenit cuvantul cu S. ( Nope, nu te gandi la prostii, draga cititor, el va sti ca e vorba de “sincronizare”). La milisecunda, parca asa era. E ciudata legatura dintre noi. Dar e ciudat de bine.

E greu sa termin scrisoarea. Stiu, o sa zambesti. Dar nu gasesc sfarsitul. Poate e mai bine asa. Nu imi place sa stiu sfarsitul, chiar daca e  o sincronizare finala ca in Notebook. Si nu, nu ne punem amandoi in mijlocul strazii ca sa fim siguri ca murim in acelasi timp:)) As fi vrut poate sa citesti asta peste ani. Dar cum nu se poate, o sa iti explic mai bine peste ani versurile melodiei pe care am atasat-o postarii.

Pana atunci nu iti pot promite decat ca o sa fiu eu. Incapatanata de serviciu, cea care nu respecta regulile de bun simt ale unei relatii, cea care tranteste replici absurde si se asteapta si la raspuns. Cea care fuge. Cea despre care stii ca nu te ia in brate pentru ca asa trebuie, ci pentru ca acolo e locul meu. Scriind toate astea, eu tot nu inteleg de ce ma placi atat de mult:)) Dar mai vreau. Pentru ca pot!

Cu drag si un strop de nebunie,

EU

PS pentru norocosii sau ghinionistii care dau peste postarea asta. Nu am mai stat de multa vreme atata timp ca sa scriu ceva pe blog. Nu e atat de simplu sa compui scrisori de dragoste. Daca ramaneti fara idei, aveti inspiratie intr-o carte mai mult decat sugestiva, Sapte povesti de dragosteCat despre a mea, nu e plina de romantism si dulcegarii, dar din (ne)fericire e scrisa din strafundul meu de suflet incapatanat. Toate drepturile imi apartin:))

Sapte povesti de dragoste

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.