Despre creștini și biserică

Îmi stă ”pe limbă” articolul ăsta de ceva vreme. S-au adunat destule astfel încât să mai zdruncin puțin lumea cu răutatea mea. Vom lua episoadele în ordinea în care mi le amintesc.

Fără câine în curtea bisericii

Am fost sâmbătă la una din bisericuțele unde am ”abonament”. De fapt, exagerez când spun că am fost. Lângă blocul meu este un părculeț tare simpatic și în celălalt capăt al acestuia este o biserică micuță. Am mai fost acolo pentru diferite nevoi bisericești.

Ca să îmbin mai multe chestii deodată, de obicei scot câinele la plimbare, intrăm în curtea mică a bisericii, o prind de băncuță, ea stă cuminte, eu mă duc în biserică, rezolv ce am de rezolvat. Nu o scap nicio secundă din ochi, mi-e frică să nu o fure nimeni :))

Sâmbăta m-a pocnit să ajung la slujba de pomenire să las un pomelnic pentru tata. Fac rondul de parc, ajung în curte, slujba nu începuse încă. La fix, îmi zic eu. Iese o tanti super zâmbitoare în timp ce mă foiam eu să leg câinele de bancă.

”Ce faceți?

Stați liniștită, nu intru cu el în biserică.

[zâmbind în continuare] Nu, dar nu aveți voie cu el nici aici.”

Say whaaaaaat?! Mi-am luat o față neprietenoasă și am dat să plec.

”Dar pot să vi-l țin eu dacă vreți să vă închinați.”

Am vrut să îi arăt pomelnicul pe care îl țineam în mână și să îi spun să negocieze ea cu tata liniștea de după, dar am plecat salutând politicos cu tot cu câinele meu PĂCĂTOS.

Fără lumânări în biserică

De Paște ajung la biserică. Prin Paște a se înțelege și vineri și sâmbătă. Anyways, să nu intrăm în prea multe detalii. Îmi cumpăr 5 lumânări și 4 le pun pe scaunul împărătesc din dreapta. Toată slujba stau acolo și mai au din ele pe măsură ce se consumă. Dispar 5 minute de lângă ele ca să mă miruiesc la final de slujbă. Dispar și ultimele 2 lumânări.

Nu e vorba de vreo minune, Dumnezeu o fi venit să ia cele 2 lumânări că avea nevoie de ele acolo sus unde o fi El. Și zău dacă mi le-ar fi cerut cineva, de nu le-aș fi dat cu mare drag. Dar să îmi furi lumânările în biserică: ”Duuuuuude, that”s low.” Tztztztztz, nu si faci așa șiva :)) Trebuie să recunosc că mi-a stricat zenul chestia asta.

Du-te primaaaaa

Altă zi, aceeași biserică. Final de slujbă, lumea se ducea la împărtășit. Coadă mare, la finalul ei o tipă simpatică și inocentă trecută de vreo 36 de anișori. Bunică-sa era lângă mine – o știam din vedere – îi știu pe cei mai vechi din biserică. Băbuța începe să se agite, zici că se dădeau minioni gratis și nepoată-sa îi rata.

”Du-te maică mai în față!”, gesticula băbuța noastră.

”E mai moale ea așa. Uite ce fraieră e!”, continuă ea către suratele ei de vârstă. Alea săracele încearcă să o tempereze. Băbuța se crizează și mai tare, zici că se termina vinul sau preotul pleca în pauză de mâncat pizza. Iar eu o urmăream pe nepoata care avea mai multă minte decât cei minim 70 de ani și zero neuroni din căpșorul băbuței. Nepoata mergea încet, se pregătea pentru împărtășanie, era liniștită. A ajuns ultima. Credeți că a fost dezavantajată față de ceilalți? Vă zic eu că nu mai prinde loc în rai pentru că nu a fost prima.

Pentru creștinii de pretutindeni pe care i-a apucat evlavia și fac exces de zel:

POTOLIREA

Îndepărtați lumea de biserică. Ne speriați. Dacă stai prost cu psihicul,  o babă din asta îți poate face viața un calvar. Ieși de acolo și te simți ca ultimul păcătos. Intri în biserică și se uită la tine de parcă nu înțelege ce cauți acolo. M-am cam săturat să intru în vreo biserică și să se uite lumea lung după mine. Breeee, vreau să mă rog, lasă-mă în damblaua mea. Eu rezist că doar am o mamă care a terminat teologia și printre picături mai știu chestii, dar la capitolul religie tot tembelă sunt.

Dar lasă-mă tembelă așa cum sunt să intru in biserică. Nu te uita urât la mine că nu pup toate icoanele din biserică și în viața mea nu am făcut mătănii. Nu pup mâna preotului și nici nu fac pomeni în care pun la pachete juma de mega image, un pat, un costum și juma din chiria mea o o lună. De ce? Oricum nu te rogi pentru odihna răposatului.

Așa că lasă-mă în damblaua mea. Te las în față la spovedit, împărtășit și miruit. Ba chiar poți să o iei în față și pe drumul spre rai. Nu știam că-s locuri limitate.

 

PS: În Torino, un nene a intrat cu un câine în biserică și nu i-a zis nimeni nimic. Cam nepoliticos dar uite că la ei s-a putut.

2 thoughts on “Despre creștini și biserică

  1. Emil Calinescu says:

    In general anumite locuri atrag un anumit public. La cinema-ul din mall se duce un public. Oricat de naspa ti-ar fi, ala e publicul de mall. Daca te simti naspa printre ei, solutia e sa nu mai vezi filmul in mall.

    Inainte sa injuri cei ce frecventeaza biserica ar trebui sa te intrebi ce cauti tu acolo. Baba aia are 0 neuroni, chiar tu confirmi asta. Altele au la fel de multi. Tu, insa, de ce nu-ti pui problema “ce caut intr-un loc unde vin atatia oameni cu 0 neuroni”?

    • Petruța says:

      Eu mă duc și la cinema și sunt tone de pițipoance și ghiolbani. Dar mă duc la cinema pentru că vreau să văd filmul și așa și îmi place. Același raționament și pentru biserică. Dacă ar fi să mă iau după oameni, nu ar mai trebui să mă duc nicăieri. Și ca blogger, am privilegiul de a scrie despre asta.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.