Astea sunt cuvintele care îmi răsună în minte de o săptămână: „e doar un animal”. Mă uit la el cum se topește pe zi ce trece, cum se uită neputincios la mine și îmi pare că își dă seama de situația în care e și nu vrea să îl văd așa. E doar un animal, ce știe el?

16 ani de bucurii cu un animal

L-am primit pe 13 octombrie. Cu o seară înainte de ziua mea. Pe 13 iulie am stabilit că e ziua lui. Suntem în 11 iulie și mă rog să prindă ziua lui. 13 ani fără probleme, doar un căzut de la etaj (în alergarea unui fluture). În al 14-lea, ușoare probleme cu ficatul și primele semne de oboseală ale rinichilor, ignorate cu succes de doctori. Al 15-lea – insuficiență renală cronică. Duce boala pe picioare cu succes. Pe 13 iulie se împlinesc 16 ani de viață de Tomată și 3 săptămâni de când am aflat că are cancer.

E doar un animal…așa mi-a fost zis. L-am primit într-o perioadă agitată din viața mea. Să vă explic nu am cum, să vă povestesc nu vreau. Sunt lucruri mult prea personale. Dar cât au fost anii mai grei ai vieții mele, Tomată era acolo. El era motivul pentru care mă întorceam cu veselie într-o casă plină de certuri și frică. El era acolo la țipete, la boală, la tristețe. Câte îmbrățișări nu a primit el în timp ce plângeam pe de-ascuns. Și a stat. Pisicile sunt mofturoase. Vor să fie alintate când au ele chef. Tomată stătea în brațe și te lăsa să plângi liniștit.

Tomată venea la tine când erai trist și stătea lângă tine. Venea când erai bolnav și se așeza fix pe partea care te durea. Acum o săptămână s-a dus la mama și i s-a așezat pe inimă. Oare știe el că nimic nu va putea acoperi durerea din inima ei când el nu o să mai fie?

Dar e doar un animal.

Și animalele fac cancer

Și sunt destule. Numai de când am aflat eu diagnosticul, am mai prins vreo 4 la Praxis cu boala asta necruțătoare. Sigur or mai fi fost și înainte dar acum sunt mai atentă. De când am aflat, cancerul a avansat mult mai rapid. Tumorile i-au ocupat tot stomacul. Azi împlinește 10 zile de când nu a mai mâncat. Face dializă la 2 zile și primește analgezice. Încă nu e cazul de eutanasiere. „E foarte conștient. Ne va spune el când va fi cazul” – cuvintele doctoriței lui dragi, un înger de om.

Așa leșinat de foame cum e, găsește puterea să meargă, să vină lângă mine, să își respecte obiceiurile. Ar vrea să toarcă dar nu mai poate. Nenorocirea cred că a ajuns și la plămâni. Ieri voia să facă pipi dar uitasem să îi pun păturică în baie. S-a dus, a văzut că nu e, se întorcea. Niciodată nu a făcut pipi în altă parte, nu voia să facă nici acum.

Dar…e doar un animal.

Dacă nu înțelegi, TACI!

Abia așteptam să scriu postarea asta. Mi-o imaginam plină de invective care mai de care pline de imaginație. Furia mea s-ar fi revărsat iar eu m-aș fi eliberat. Mi s-a spus să mă concentrez totuși pe viață că e ..doar un animal. Am mai amânat din munci, mi-a căzut părul cu grămada și alte drăcii din astea. Dar e doar un animal – oare de ce mă consum atât?

În primul rând, nu am cerut un umăr pe care să plâng. Nu am nevoie. Nu am cerut compătimire sau înțelegere. Nu cer nimic. Dacă nu înțelegi, nu comenta. Îmi duc viața cum vreau, mă organizez cum vreau. Iar eu supraviețuiesc onorabil, muncesc și trag tare. Cu sufletul țăndări. Dar asta nu e problema ta. TU ești doar un om și ești incapabil să înțelegi măcar unu la sută cum va dispărea o bucățică din sufletul meu, chit că mai am acasă 2 pisici și un câine.

Nu ai cum să înțelegi de ce el NU este doar un animal. Așa că TACI!