Noi două suntem certate. Dar rău de tot! Eu sunt bărbatul care o iubește dar nu o apreciază la adevărata ei valoare. Nu pot trăi fără ea dar nici nu ți-aș recunoaște asta.
Clipele cu ea sunt de basm
Atunci când o las să își facă de cap așa cum știe ea mai bine, viața mea e numai fluturi și zâmbete. Mă trezesc și în loc de morocăneala de dimineață și ochii cârpiți, eu zâmbesc și deja abia aștept ziua ce mi se arată. Simt că zbor. Fața mea parcă e luminată, nu am nevoie de nimic în plus ca să radiez. Pentru că, da, astea sunt efectele pe care ea le are asupra mea. Muncesc cu drag și spor și nu uit de ea. Mereu o am aproape. Trec de jumătatea zilei și nu mă ia somnul de prânz, ci poftă pentru și mai multă muncă. Iar seara! Seara dragii mei mă simt atât de plină de energie, încât trag și o porție de 5 minute de dans prin casă. Și apoi mă întreb de ce la 23.00 eu am chef de petrecere, dans și voie bună și nu mi-e somn deloc?
Când o las în viața mea, toată lumea mă întreabă ce am făcut de arât atât de bine. Ridurile fine de expresie au dispărut, părul este mai strălucitor, eu sunt pe baterii Duracell și nimic nu stă în calea noastră. Sunt toată o zână! Ba chiar mă mai ajută, nebunatica mică, să mai și slăbesc. Cu porții mici dar regulate din ea, îmi reglez alimentația, scap de toate porcăriile cu zahăr și imediat se vede! Ce să mai! E un adevărat miracol!
Viața fără ea e pustie
Dar știți cum suntem noi, nu? Ni se urăște cu binele! După o perioadă de disciplină în care sunt dincolo de fericită, apar primele îndoieli. Hai că mi-e poftă azi de un suc..cu bule..și dulce. Și nu mă limitez la 05, litri. Merg mai sus. A doua zi deja e prea târziu. I-am căzut în capcana netrebnicului. O înșel și nu mi-e rușine. Păcatul este atât de …delicios. Mă gândesc că mă descurc fără ea, cine spune că e atât de specială? Și mă las pradă tentației și renunț la ea… uitând cât de rău este. Apar cearcănele…la 22.00 dansul nu mai e dar casc cu poftă. Mă dau jos din pat la șapte dar abia pe la 10 am reușit să mă trezesc. Aș ucide pentru o pauză de somn la prânz (în stil italian, că tot închid ei la prânz). Încep să îmi apară primele pete gălbui – semne că ficatul meu începe să tușească. Buzele îmi sunt uscate, părul și-a pierdut din vitalitate. Eu sunt mai leșinată ca oricând și visez să dorm non-stop. În zilele în care am termen limită la Superblog, nici inspirația nu vine. Creierul funcționează în reluare.
Dar ea, minunata de ea, mereu mă primește înapoi. Mă iartă că am fost un om prost pentru a nu știu câta oară, îmi pătrunde în fiecare celulă din corp și o readuce la viață. Sunt un alt om! Trăiesc! Ce să mai! Ea mă face vie! Și zâmbitoare și nebunatică. Acestea sunt mărturisirile unui om cu un stil de viață total nesănătos. Minim 12 ore de muncă pe zi, fără sport, mâncat pe apucatelea, hidratare…? zero. Iar eu azi funcționez la capacitate maximă pentru că am zis iar să mă întorc la ea. Apa de izvor! Azi am urcat de două ori scările până la șase, am făcut și niște aerobic, încă nu am bifat dansul! Creierul este mai vigilent și deja partea aia cu „am uitat cheile în ușă pe dinafară” nu mai există. Din sufletul meu de om dependent de zahăr, vă spun că minune mai mare ca apa nu există!
Cât mă mai ține perioada asta de iubire cu ea, nici eu nu știu. Dar sper să nu ne mai despărțim definitiv cum am făcut-o acum vreun an. Nu am vrut să aud nimic de ea. Nu beam nici măcar când simțeam că mor de sete (iar acela deja e punctul critic al organismului).„Ce se poate întâmpla?” mi-am zis… iar ficatul și rinichii mei, creierul și inima stau mărturie că lucru mai bun nu poți face pentru tine decât să îți pui sticla de apă lângă tine ( la birou, sub birou să te împiedici de ea, lângă pat) și să bei! Uită de creme, medicamente și alte trucuri! Fără apă, nimic nu funcționează, oricât ai vrea tu să te dai peste cap!
Hai, fă ceva pentru tine! Începe cu acest pas mic dar atât de important..știu că și tu uiți de ea și nu o apreciezi așa cum ar trebui. Dă-i o șansă! Îți garantez că în câteva zile vei fi alt om.. și te aștept pe aici să îmi spui cum e viața ta când bei apă.
One thought on “Ea mă ridică, eu mă cobor”