Cu mine.
Cu nimeni altcineva în afară de mine.
Acum trei săptămâni eram într-un adevărat ritm. Elevii mergeau perfect, cursurile se vindeau, ideile curgeau și eu le puneam în practică. Mi-a picat tot site-ul. O săptămână am lucrat pe partea tehnică, rezolvând singură toate chichițele, timp în care am făcut și live-uri, și webinarii, a curs cu elevi online noi și mailuri. Și chestia asta combinată cu porția mea zilnică de cola, m-a dat total peste cap.
Așa că a urmat o săptămână de ficat picat, o cădere masivă de calciu, treburi de femeie și răceală. Mi-am pierdut ritmul, s-au aglomerat multe. Partea bună? M-am odihnit..deși asta a însemnat muncă anulată. M-am gândit la viața mea în afara muncii. M-au luat nervii și asta e de bine. Partea rea? Ritmul meu s-a dus?
E ușor să îți păstrezi ritmul atâta timp cât ți-o cere „stresul” exterior. Dar când nu mai trebuie? Aici m-am blocat.
Și eu cum mă mobilizez?
Într-un ritm infernal de muncă, reușeam să fac sport zilnic. În ultimele trei zile, după destule ore de somn, m-am trezit cu gândul că aș mai vrea să stau în pat măcar o oră. Cursurile nu au mai curs cu nemiluita și am început să mă îngrijorez. Să fac ceva? Poate de mâine. S-au adunat listele cu lucruri de făcut. Am slăbit, blugii cad de pe mine (nu de alta dar îi luasem oricum o mărime puțintel mai mare), fundul iar cere exerciții.
Sunt într-un ritm dar nu cel care trebuie. Ce îmi lipsește? Știu deja și nu pot avea acel lucru. Mă descurcam foarte bine și fără asta acum trei săptămâni. Acum trebuie să revin la ritmul pe care mi-l impusesem singură. Dar e ca și cum trenul e în mișcare și eu tot zic că mai alerg puțin după el că am șanse să îl prind. Nu am sărit când mai aveam 5- de metri din peron, nici la 40.
Ieri mi-am amintit că am cumpărat domeniul de ceva vreme și tema deja era instalată. Am instalat și pluginurile. Iar scrisul…scrisul pe mine mă ajută. Nu mă poate dărâma nimeni atât de bine pe cât o pot face eu. Pentru că e în puterea mea să mă ridic atunci când e cazul indiferent de lovitură. Sau să cad mai tare, exagerând durerea pentru o lovitură. Eu îmi fac viața și eu o conduc.
Deci, ar trebui să pot să îmi reintru în ritm, nu? De azi, nu de mâine! Stați pe aproape. Revine colțul visătoarei zâmbărețe. Și o să încep cu o călătorie de revenire a gândurilor în online, așternute pe o pagină de blog. Urmează furie, ironie, lecții învățate dar și zâmbete.