Viața de freelancer care lucrează de acasă

Am mai scris despre viața de freelancer încercând să demontez câteva din miturile care circulă în rândul celor frustrați de programul 9 – fără număr care se înghesuie dimineața în metrou spre Pipera.

Aia a fost partea amuzantă. Partea mai tragicomică vine acum. Sunt profă de engleză. Nu la școală – nu am predat niciodată în sistemul nostru educațional. Eu predau altfel de vreo 12 ani (holy mamma!). Locul cursurilor: la mine acasă. Mi-a trecut prin cap să închiriez spațiu de birou dar momentan este peste buget. Mi-am luat în calcul și a doua garsonieră de închiriat dar m-am gândit că mai bine îmi cumpăr casă și îmi amenajez acolo spațiul de tortură. Până atunci, în schimb, mai e.

Dezavantajul în a lucra de acasă este că mă trezesc cu replici de genul celor de mai jos:

 ”Hai măi, că tu nu ieși din casă.”

Țin să vă anunț că s-a inventat specia Profa Liliac de Engleză. Trăiește ca în peșteră și nu are nevoie de lumină. Victimele vin singure la Liliac și pleacă cine poate.

Cum e de adevăratelea:

Ies în fiecare zi din casă pentru că am câine, în primul rând. În cazul fericit în care totuși reușesc să mă trezesc la 6.30-7.00, ajung în parcul de lângă mine și mă plimb cât lumea obișnuită abia face ochi și înjură că e devreme.

Ies și seara tot cu câinele, asta dacă nu a prestat fratele meu o tura de plimbat Distrugătoarea Pufoasă. Altfel, încerc de puțină vreme să ies cu bicla seara în Tineretului de 2 ori pe săptămână. În jur de o oră și jumate de plimbat pe biclă.

Incredibil, dar am și viață personală și mai ies la film, la suc, la diverse evenimente (a se vedea Skirtbike de săptămâna trecută).

 ”Tu ești toată ziua acasă. Nu ești la curent cu ce se întâmplă ca un angajat.”

Din cauza încăpățânării excesive și a unei liste lungi de imperfecțiuni, m-am condamnat la o viață de închisoare. Nu am acces la informații pentru că garsoniera în care stau este imună la orice influență exterioară. Eu nu sunt la curent cu nimic.

Cum e de adevăratelea:

Vorbesc zilnic cu minim 5-7 oameni din domenii diferite. Toți îmi povestesc despre munca lor. Eu știu IT, contabilitate, arhitectură, inginerie și lista poate continua. Până acum am interogat minim 5 elevi care au aplicat prin Prima Casă și știu și mai bine prin ce piedici treci. În al doilea rând, incredibil, dar am NET! E de la UPC și îmi pică fix în mijlocul meditațiilor pe Skype dar am net.. văd și eu pe Facebook că plouă afară.

 

 ”Da, mă, dar tu nu muncești. Adică nu e ca și cum ai fi un angajat.”

Dragii mei, mi-ați descoperit secretul. Eu stau jos toată ziua și pun statusuri cu pisici pe Facebook. Shit, cred că am câteva :)) Ajung seara la 10 și mă întreb: ”Oare de ce nu îmi e somn?” Sunt un om tare norocos și banii curg, numai că nu se și opresc :))

Cum e de adevăratelea:

În zilele în care încep la 7.20, eu trebuie să îmi trezesc eleva în primele 5 minute pentru a beneficia pe deplin de ședința de engleză. Valabil și pentru restul zilelor când încep la 8. Valabil și pentru elevii online de la 21.00 la 22.00, uneori 22.20. Trec în fiecare zi de la elevi care abia îl știu pe TO BE, la cei care îmi povestesc cum a decurs un chiuretaj și caut termeni medicali. În același timp, trebuie să mă mai și promovez și să adaptez marketingul în funcție de cum merg orele. Iar când mi-e lumea mai dragă, mai vine un mesaj și de pe platforma mea de elearning să mai corectez nu știu ce test. Elevul nu știe că eu am o eroare pe ea și nu știu PHP dar trebuie cumva să corectez să îi dau rezultatul.

Sunt profă, PR, marketing, IT-ist, psiholog și entertainer în fiecare zi. Nu îmi permit să nu fac ceva într-o zi sau să dorm în timpul unei ședințe, pentru că mâine nu am ce pune pe masă celor 3 dinozauri.

Așadar, îmi pare rău că dezamăgesc, dar viața de profă de engleză liliac casnic nu este cum ți-ai imaginat. Dar e al naibii de bună și tot nu mă întorc la regimul cu șef și program fix!

One thought on “Viața de freelancer care lucrează de acasă

  1. Liliana Arhiep says:

    Excelent articol! Și mi se pare super să fii propriul tău stăpân. Neajunsuri există și ca angajat și ca freelancer, dar este important să alegem ce ne definește mai bine. Este clar ce îți place ție 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.