Nu degeaba le zice deadline-uri

 

Din proastă organizare sau poate cam multicel de muncă și sistemul obișnuit cu lene, m-am trezit cu ele pe cap-deadline-urile.

Nu te oftica pe mine, le aveam și înainte dar din februarie de când m-am decis să fiu mai harnică, au venit și ele peste mine. Așa că la momentul ăsta îți scriu după o noapte în care am dormit de la 12 la 4. Am încercat să dorm la 9.30, am ațipit 30 minute și m-am trezit fresh. La 4 am trecut la o baie fierbinte cu lumânărele și spumă. Să fie tot tacâmul! Nu merge. și deadline-uri tot mai am.

Unii din elevii mei de la engleză le zic deathlines. Așa le nimeresc și cumva au dreptate. Fără ele parcă nu am fi așa de harnici, cu ele suntem niște mici zombie care tot aleargă după linia de sosire și ea se tot îndepărtează. Ieri am făcut curat în timpul meditațiilor, elevii mei au simțit și miros de pâine de casă, alții au mirosit cum îmi dă laptele în foc iar elevele mi-au văzut noua ojă.

La timpuri moderne, comportament haotic. și totuși, cumva, îmi iau pauze atunci când simț că trebuie. Am învățat să nu mă mai panichez. Vine deadline-ul? Păi să vină că orice se rezolvă. Le sucești și răsucești și cumva ies ele. Important e să livrezi de calitate, să te lași prins în energia de superman dar să nu tragi de ține ca de o opincă ruptă.

La voi cum e cu liniile morții?:))

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.