După cum îmi poftește sufletul
Eram la munte acum un an :)) După dans cu poftă, mâncat prea mult, aer rece, dat cu sania, țipat cât mă țineau plămânii, băut primele 3 guri de palincă din viața mea, zâmbit de mă dureau obrajii..m-a lovit așa o dâră de inteligență: oare de ce renunțăm la libertatea noastră? Libertatea de a putea pleca într-o vacanță dacă vreau. Să flirtez fără rușine dacă am chef. Să fac prostii la 33 de ani pentru că pot. Renunțăm la lucruri care ne fac fericiți deseori pentru oameni care nu merită șipentru compromisuri de adult, că așa trebuie.
Înțeleg că nu toată lumea poate să fie antreprenor. Eu azi mi-am cumpărat biletele pentru prima vacanță pe anul ăsta. Dar parcă suntem prea închistați în ideea de a avea acele două vacanțe: una scumpă la Mamaia și o tură de Revelion pe prețuri mai mari ca în Austria. Și asta a fost. Iar eu din vacanțele voastre plec de minim 3 ori afară. Condiții bune, vizitez, mă relaxez, mai fac și cumpărături, învăț lucruri noi, studiez alți oameni.
Înțeleg că singurătatea e grea și că e mai bine într-o relație. Parcă îmi amintesc vag ce bine era în doi :)) Vag. Îți dă o putere extraordinară. Dar deseori văd oameni în relații de ținut patul cald. Ei nu mai iubesc. Rutina și siguranța au înlocuit iubirea și micile spontaneități. Devin rigizi, își refuză plăceri după care tânjesc. La naiba cu asta! Mai bine singură și neliniștită decât într-o relație moartă, sau, mai rău, într-una în care numai eu dau.
Înțeleg că nu avem voce și nu suntem mari talente. Cântatul pe stradă și dansatul la semafor nu sunt pentru toată lumea. Dar dacă am îmbătrânit fizic nu înseamnă că trebuie să fim ca Regina Angliei cu două bețe extra în poponeață. Nu înțeleg de ce trebuie să ne purtăm ca niște adulți serioși și rigizi (rigiditatea – obsesia postării de azi), pentru că acum suntem maturi și nu mai putem să ne comportăm ca niște copii. O să mă dau cu sania și atunci când nu o să mă mai țină oasele..o să mă strâmb și când o să fiu mamă. De fapt, abia aștept să fiu mamă ca să mă joc cu păpușile, să mă dau în leagăn, să îmi reamintesc poveștile copilăriei, să joc fotbal…
Libertatea mea!
Nu o dau așa ușor. Stai, să nu scriu prostii. Nu o dau deloc! Știu cum e să renunți la tine pentru alții, pentru că e nevoie de bani, pentru că iubești.. toate aceste mari compromisuri trebuie făcute în viață. Pentru a vedea cum e. Iar cu jobul – e clar că nu poți face mereu ce vrei și ce îți place. Dar învățăm din orice. Atunci când pierdem ceva, ajungem să îl prețuim mai mult. Dar eu refuz să renunț la mine și la visele mele de dragul... a ce? Maturității? Ha! Ce glumă bună! Eu îmi împart libertatea și zâmbetele cu cei dragi, cu cel care mă înnebunește și care îmi rezistă :)), cu prietenii, cu oamenii dragi din viața mea. Împreună construim vise frumoase (asta cu construitul mi-a intrat în cap, de altfel, ideea nu îmi aparține dar se potrivește bine aici 🙂 ) Eu o împart dar nu o mai dau în totalitate. Nu o să uit în veci de mine, cine sunt eu, ce vreau și la ce visez. Există un colț de suflet pentru mine și fiecare ar trebui să îl aibă. Iar restul îl putem împărți cu ceilalți.
Dă-mi un colț în sufletul tău iar eu te voi primi în al meu. Hei, poate îmi construiesc un penthouse la tine și tu o vilă la mine :)) Dar nu voi îngrădi niciodată libertatea nimănui de a fi fericit. Și nici eu nu o să renunț la a mea. Pentru că merităm să fim fericiți!
Să fiți iubiți…