În tinerețe nu ratam ediție de Superblog. Ba chiar într-o ediție de primăvară am stat pe primele locuri timp de câteva probe. Am păstrat evident și niște print screen-uri ca dovadă – bune pentru orgoliul meu 🙂 Timpul a trecut, scrisul a trecut pe locul 15, Superblogul a rămas o amintire.
De ce să nu particip la Superblog?
Scuze găsesc o tonă. Timp nu am – mai ales să mă țin de termene limită date de altcineva în afară de mine.
Nu am mai scris de 100 de ani și îmi lipsește exercițiul de a scrie la comandă.
Am tone de lucruri de făcut, ce aș avea de câștigat din Superblog?
Dar mi-am stabilit că toamna asta voi asculta de primul instinct și nu de vocea rațiunii care intervine imediat după el. Primul instinct la aproape fiecare ediție a fost să mă înscriu. De ce? Pentru exercițiu, pentru comunitate, pentru distracție și ca provocare. Timp nu o să am niciodată, să scrii bine pentru superblog e greu dar nimic bun nu e ușor.
Cum să ratez ediția din toamnă?
E și mai complicat pentru că am fost sponsor într-o ediție și știu ce înseamnă și cealaltă baricadă. Știu cum e să citești 100 de articole din care:
maxim 10-15 sunt creative,
vreo 10 sunt scrise pe lângă,
iar la final există minim câteva persoane nemulțumite.
De asemenea, știu și cum e să fii concurent, să câștigi o probă și alții să îți denigreze articolul pentru o mică greșeală care a fost tolerată.
Pe de altă parte, am cunoscut oameni super faini cu care am creat amintiri puține dar faine de tot: Bogdan Dărădan, Ana Marin. EMIL C, Daniel Botea, Georgiana Mihăilă, Pișcotul, Ianoliiaaaa. Nu mai zic de Claudia și Albert, Claudia – eroina mea pentru cum le împacă pe toate.
Luând în calcul toate aceste picanterii, decizia a fost luată în unanimitate. Eu, cu mine și scrisul meu prăfuit am decis că ne băgăm la superbloguit și sper să rezistăm până la capăt. Nu aș fi putut alege ediția din primăvară, care e mai scurtă și mai ușoară. Nuuuu, m-a mâncat.