Cine ești tu să îmi spui să mânânc sănătos?

Îți scriu aceste rânduri, dragă Nutrivita și mi-e că o să te sperii.

Ce îți faci cu mâna ta…

Vrei, nu vrei, eu sunt în targetul tău. Mânânc acum un salam de biscuiți (de o calitate îndoielnică – am citit mai multe E-uri pe spate decât în teletermometre) și beau un suc care sigur îmi pune ficatul pe fugă. Sunt conștientă că nu fac bine. Mă mai apucă din când în când perioade în care conștiința mă omoară. Nu mai pot urca până la 6, dorm prea mult, mă depășește un copil plimbându-se când eu sunt pe bicicletă. Și atunci mă gândesc că poate ar trebui să mânânc sănătos. Și mă apuc și cumpăr tot ce e bun – de exemplu biscuiți fără gluten, observ cât de bine îmi merge și îmi zic că puțin răsfăț nu îmi strică. Și așa ajung la salamul de biscuiți mâncat după ora 21.00.

Am avut într-o vreme o idee și m-am folosit de statutul meu de blogger. Ia să îmi pornesc propria campanie. Mi-am inventat și hashtag – #viatafaracola. Începusem să beau numai apă (ceea ce pentru mulți din jurul meu nu este un obicei) și simțeam nevoia să fiu în online. Unu, pentru like-uri și commenturi – care ar fi fost un fel de majorete, și doi – poate mi-aș fi găsit colegi de suferință. Știi ce s-a întâmplat? După primele like-uri, au venit și comentarii de genul „ah, doar de o săptămână bei apă?” și alte „încurajări” care m-au trimis iar în abisul pieirii.

Ce nu vrea clientul tău

 

  1. Suntem sătui de vedete care vin și ne arată ce subțiri, sănătoase și frumoase sunt. Nu ne ambiționează asta. „Sigur a apelat la chirurgie plastică, las că nu mânâncă o roșie pe zi, de unde are mușchii ăia?”
  2. Știm toate argumentele pentru care ar trebui să mâncăm sănătos. Nu avem nevoie de încă o enumerare.
  3. Știm că o să murim, posibil de tineri, din cauza stilului de viață haotic, dar până nu bate orologiul noi încă putem. Și ni se pare că stilul ales nu e atât de rău. Ne mințim ca fumătorii atunci când se uită la plămânii ăia de pe pachet. „Hai că nu-i dracul atât de negru”

Ce vrea clientul tău

El vrea o comunitate. El vrea să vadă oameni obișnuiți ca el care vorbesc deschis despre problemele cu alimentația și cât de greu este să faci trecerea la un stil de viață sănătos. Vrea să fie cineva alături de el. Vrea să aibă mai mult decât motivația de sine. Vrea să simtă că este într-un grup care îl înțelege și îl susține. Cele mai eficiente cure de slăbire nu sunt atunci când îți anunți prietenele că vrei să slăbești și vei fi „analizată” la fiecare decizie, ci când un grup de prietene se apucă împreună de o cură de slăbire. Competiție și prietenie! Asta funcționează!

 

O super campanie pentru Nutrivita

Avantajele bloggerilor de care Nutrivita poate să „profite”:

  1. sunt oameni obișnuiți, nu vedete photoshopate;
  2. au creat deja o comunitate în jurul lor de oameni care au încredere în ei.

Nutrivita-Logo-w1200-300x104

Așa că luăm din superbloggerii parteneri (mai ales reprezentantele sexului slab, care scriu armonios) și nu le rugăm să facă numai endorsement. Ci să începem campania: Bloggerii mânâncă sănătos în care fiecare blogger își provoacă comunitatea la Schimbarea de 14 zile.

Începem cu un articol despre dificultățile pe care le întâmpină fiecare în a adopta un stil sănătos, îndemnând cititorii la împărtășiri de experiențe.

Continuăm cu „Hai să acceptăm împreună provocarea Nutrivita”, fiecare blogger își alege 5 cititori și fac împreună un jurnal online de „călătorie înspre un stil sănătos de viață”.

Nutrivita în paralel poate face un grup de suport pe Facebook unde toată lumea (ghidată de un moderator) își împărtășește experiențele. Nu strică niște premii surpriză (fără a transforma totul într-o mare competiție, pentru că asta duce la demoralizare și, implicit, la shaorme mâncate târziu în noapte).

Nu lăsăm deoparte nici partenerii Superblog masculini care au deja un adevărat istoric în privința unui stil de viață sănătos. Cine nu simte cum papilele gustative pornesc revoluția la Miercurea fără carne a lui Daniel Botea? El poate provoca la rândul său alți masculi superbloggeri la o răscoală spre sănătate și astfel să arunce mingea în terenul lui Manuel Cheța sau al lui Robin Molnar.

Nu uităm nici media care să promoveze campania și bloggerii participanți: PRwaveRadioLynxtoateBlogurile.ro (mai prindem și alți bloggeri în horă, TVR2 (o emisiune cu câțiva din cei care au participat la campanie).

Dați-mi mie o comunitate în care să mă regăsesc și vin cu voința de Superblogger! Arunc și salamul de biscuiți! Ce zici, Nutrivita?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.