Mi-a fost frică să scriu – partea 2

mi-a-fost-frica-sa-scriu

Anul trecut într-o tentativă eșuată de a relua blogul, scriam voalat de ce nu am mai trecut pe aici. Atât de voalat că nimeni nu a înțeles pe bune de ce nu am mai scris :)) Săptămâna trecută cineva mi-a reamintit că erau chestii faine pe aici și mi-a zis că îi pare rău că nu mai scriu. Fix la corazon au mers vorbele lui!

Mi-am făcut curaj să aștern primele rânduri aici. Da, curaj. Pentru că eu sunt în zona mea de confort de multă vreme. Da, zona mea de confort e foarte largă (ca să citez un om tare drag mie), dar tot zonă de confort e. E cazul să mai ies din bula mea roz cu elefănței. Hai să fie azi primul pas și să explic voalat de ce nu am mai apărut pe aici.

A început cu un tip

Clasic, nu? Nu despre el este vorba, ci, mai ales, de ce s-a întâmplat. Într-un moment de revenire dintr-un an al naibii de infernal am nimerit peste un tip care analiza tot. Dar fiecare vorbă, gest, expresie facială. Și interpreta. TOT! Eram sub lupă la fiecare pas. Poate v-ar trece prin minte că-s om încăpățânat și cu o personalitate puternică. Mulțumesc mult, sunteți niște drăguți. Dar, repet, eram într-un moment de revenire după un an greu de tot și încercam cumva să îmi refac viața personală. Așa că o vreme am încercat și eu. Aceea a fost vremea cât am continuat să scriu pe blog articole vesele, amuzante, de suflet. Dar cu fiecare articol primeam reproșuri, eram corectată pe fiecare frază. Articolele mai despre dragoste stârneau gelozie. Ajunsesem să gândesc extrem de mult fiecare rând pe care voiam să îl scriu. Nu funcționez așa.

Mi-am pus sufletul la păstrare

După scurta întâmplare (de aproape 2 luni, dar asta e scurt la mine :P) aventura s-a continuat cu stalking online și alte drăcii. Am făcut previzibilul. Am renunțat la scris. De ce să stârnim monstrul marin? Ia las că stau eu în locușorul meu cu elefănței roz și nu mai știe nimeni. Mi-am trăit viața departe de online – cum o fac oricum dar privându-mă de plăcerea de a scrie. Deși am mai avut mici tentative, faptul că mi se strângea inima la fiecare rând m-a făcut să renunț la revenirea mea la scris.

De atunci au trecut.. aproape 3 ani. Povești s-au adunat destule. Mă trezesc uneori pe stradă că mă gândesc la diferite lucruri și „le scriu” pe blog în mintea mea. Există o parte din mine pe care am lăsat-o într-un colț ascuns bine de tot începând cu octombrie 2016. Am vrut să revin la ea în 2018 dar …experiența cu stalkingul online i-a pus capac. Scrisul a fost parte din mine încă de mică – am încă jurnalele din generală, tonele de compuneri în care îmi lăsam imaginația să zburde. Nu am renunțat nicicând să visez, am făcut-o întotdeauna cu ochii deschiși. Dar m-am temperat – iar asta e o mare greșeală.

Din povestea complet neamoroasă din 2018 am învățat să plec RAPID atunci când trebuie să mă conformez neapărat unui tipar. Dacă nu mă placi la început cum sunt, mai încolo când descoperi că sunt complet imperfectă, ce facem? Cât despre zona de confort și temeri..urmează mai multe postări aici. Promit și unele amuzante 🙂

4 thoughts on “Mi-a fost frică să scriu – partea 2

  1. Elena says:

    Mai adauga pe lista un om care te sustine sa scrii..unul caruia ii place sa citeasca🙃
    Just one question..ce a fost in 2016?
    Te pup si abia astept sa te citesc

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.