De fapt, nu ne mai numim oameni. Asta nu ar fi un compliment pentru noi. Ar fi deja o idealizare a stării în care ne aflăm acum. Pe scara ierarhică a sufletelor, noi suntem echivalentul unei plante carnivore. Sau chiar mai jos.
Ne mai putem numi oameni? Văd zilnic pe Facebook cazuri de animale abandonate. Puiuți abandonați la marginea drumului într-un ger năpraznic. Noi ne punem fundurile în mașină și parcăm în intrarea blocului să nu răcim. Pe ei îi lăsăm în câmp.
Torturăm cu un sadism incredibil. Pisici, câini, porci, ce ne pică pe mână. Ne place spectacolul grandios al durerii unor..suflete până la urmă.
Veți spune: bine, soro, dar sunt niște animale. Nu e lumea plină de ele?
Nu mai suntem oameni și punct. Mergem pe drumul nostru întunecat și refuzăm să vedem orice altceva în afară de noi și de interesele noastre. Călcăm pe cadavre sau facem altele noi. E fiecare pentru el. Ai frânt o inimă azi? Asta e! Ai mințit pentru niște bani? Asta e.
Mă uit la cei pe care îi întâlnesc zilnic și sunt dezrădăcinați. Au respins tot ce înseamnă tradiții și obiceiuri românești. Nu au o identitate. Se plâng de problemele noastre ca societate și îmi spun resemnați: Și ce o să rezolv cu asta? Ne acceptăm soarta plecând capul. Dacă eu fac un bine azi, cu ce voi schimba răul din lume? Cu nimic. E doar o picătură într-un ocean.
Și uite așa nu mai picură deloc. Pentru că eu nu pot schimba nimic. Sunt doar un om.
Nu, dragul meu, ești doar o mașină de făcut bani, un robot fără sentimente. În jurul tău e un război al valorilor după care tânjești atât de mult și tu mergi înainte.
Ai cum schimba totul. Nu vrei. Ăsta e adevărul. Nu vrei să fii o picătură și să conving și alte picături să își miște fundul. Dar dai like la poze cu pisici. Hai, sictir!