Mi-a murit pisica

murit-pisica

E luni și e frig. Toată lumea se plânge de școli,l de frig, de facturi iar eu mi-am promis că de azi revin pe blog. Postarea de azi trebuia să fie despre ea, despre Miți dar habar nu am ce să scriu. Un subiect organizat cu un titlu ok nu îmi iese. Dar e normal. Miți acum a murit, e sub un strat de zăpadă.

Am iubit dintotdeauna animalele. Miți a fost o birmaneză pe care am luat-o după ce stăpâna ei a spus că nu o mai vrea. Era de fapt foarte clar: Miți a fost singura parteneră a motanului meu Tomată și în scurta lor relație fierbinte am aflat că Miți era bătută și mânca ce apuca. Câinele casei era cel care conta. Și i-am promis că o să fie bine. Așa a și fost. Miți a ajuns la mine când eu aveam vreo 21 de ani. Și a murit ieri, 25 februarie, în mașină cu mine în drum spre SpeedVet.

Textul acesta e pentru cei care și-au pierdut un animăluț. Deja eu sunt la a doua tură. Tomată a murit în brațele mele la cabinet la Praxis după o luptă lungă și ambițioasă cu insuficiența renală. L-a omorât cancerul făcut pe ultima sută de metri. Miți…cred că a făcut stop cardio-respirator acasă și, deși o vedeam cum se duce treptat, nu am putut sta să mă uit așa și am decis să fug cu ea. Când am pus-o în cușcă deja era inertă și abia mai respira. Ultima mișcare a fost când am parcat. Pe masa de la Speedvet nu mai avea puls. Am luat mănunchiul de blăniță, am plecat cu ea, m-am urcat în mașină și, la fel ca la Tom, am început să plâng așa cum rar o fac în viață. Miți a murit ușor, acasă de fapt, și nicio clipă nu s-a ascuns. La fel ca Tomată și-a petrecut ultimele clipe cu noi. Și da, animalele simt…ultimele două zile o hrăneam cu forța – nu mai voia să mânânce. Îi spuneam că moare ca proasta de încăpățânare.. se uita la mine cu privirea aia pisicească:„ Of, omule, nimic nu știi!

Primul gând e mereu..oare cum m-am purtat cu ea în ultimele clipe? A știut că o iubesc.. a simțit asta? M-am ținut de promisiunea făcută acum 13 ani – că va fi fericită și nu va mai ști ce înseamnă chinul? La 6.30 mama mă trezea să vin că moare Miți, la 9 deja era sub pământ. Doare? Oooooo și încă cum! A plecat o bucățică din sufletul meu. Ajută că a plecat acasă, că nu s-a chinuit și că, de data asta, nu am mai spus eu: „da, azi o eutanasiem”.

Moartea unui animăluț lasă un gol imens. Știu.. dar am învățat incredibil de mult de la ele.. Să te bucuri de fiecare lucru mic, să fii cu cei dragi, să lupți până la capăt.. dar despre asta într-o postare viitoare. Acum îmi odihnesc sufletul. Dacă ți-a murit animăluțul recent și încă doare..scrie-mi.. sunt aici să ascult povestea pufosului tău. Nimic nu îl va aduce înapoi dar eu tot aici sunt. Să ne trăiască blănoșii mult și frumos!

 

 

143 thoughts on “Mi-a murit pisica

  1. Olga says:

    Mie nu mi a murit animăluțul de curand însă s a intamplat când eram in liceu. Și deși a trăit mai mult decât m as fi asteptat de la un perus Fifi a fost un suflet ce m a susținut destul de mult și intr un mod foarte iubitor. Și ca și tine am fost de fata când s a declanșat procesul. L am văzut murind si cumva si acum simt tristete pentru ca nu mai e aici.
    😞🤗

      • Andreea says:

        Am o pisica de 12ani! Din pacate zilele astea ma pregatesc sa mi iau inima in dinti sa o eutanasiez! Are cancer:prima oara in februarie cancer splenic si cu pancreatic. Acum e metastaza! E toata plina de tumori…..mie greu, mie frica !!!!! Nu mai putere!!! Refuzam sa cred ca de la o zi la alta viata ei se schimba la 360 de grade!

    • Adriana says:

      A murit anusca mea ..fetita mea de numai 6 luni..pe care am intanlito prima data in fata geamului..Era atat d mica..si amarata..Eu avand acasa un catelus ..am incercat d cateva ori sa o bag in casa..insa nu a vrut deloc..se speria foarte tare de catel..am decis sa ii fac un culcus in fata geamului..sub balconul de deasupra mea..tin sa precizez..ca pana am intanlito pe ea..nu suportam pisicile..avand o amintire neplacuta in copilarie..cu o pisica,care m.a muscat ..Va spun sincer ca din clipa in care am vazuto am iubito enorm!!:(((( Ne am iubit reciproc..timp de numai 6 lunite..Ptr ca azi..pregatindu.i micul dejun..cum am facut zilnic de cand am gasito..am observat ca ea nu mai era la locusorul ei..Am cautato in zona timp de 2 ore..fara succes..Cautando a aparut o doamna care lucra pe str..matura..M.a intrb ce caut iar eu i.am rsp..Atunci mi.a spus ca doar ce aruncase la gunoi o pisica moarta..pe care a gasito la cativa metri de locusorul ei..Pan am ajuns la acea ghena..m.am rugat continuu la Dumnezeu sa nu fie ea:(((((( Insa..ea era..Fetita mea frumoasa..care ajunsese ca un ursulet ..grasuta si pufoasa..jucausa si plina d iubire..Nu va pot explica ce simt..nu doresc nimanui!! Ma apasa o durere mare in suflet in inima..Nu am putut manca..Ma simt distrusa! Am ingropato in curtea blocului..in fata geamului..unde i.am aprins o candela .care arde de 7 ore..Ma uit la ea..si ma simt atat d vinovata..Ptr ca am ascultato pe ea..in loc sa o bag fortat in casa..imi era teama sa nu ma respinga dupaia..Nu stiu ce sa mai fac..nmk nu o poate inlocui!!! Sper ca din cer sa ma ajute sa ma intareasca..sa fie ingerasul meu pazitor. O sa o iubesc vesnic..am 33 d ani..dar eu pana la ea..nu am intanlit o iubire mai mare..Imi iubesc si catelusa..dar ea fiind mai amarata..am iubito cu putin mai mult..Sper sa stie cat am iubito..Sa ne iubim si pe lumea cealalta la fel:((((( Ma rog la Dumnezeu sa nu mai treaca nimeni prin asa suferinta:((( Doamne ajuta.Amin

      • Ygroeg Ana says:

        Off, ma regasesc in povestea ta atat de mult, anul acesta pe 1 , dupa noaptea de revelion motenelul meu , Galbiorul, nu l am mai vazut prin curte, avea cam 1 an. La curte am ajuns anul trecut din cauza pandemiei, am inceput reabilitarea unei case batranesti, usor, usor vazand trafic in curte, pisicile au inceput sa apara pe langa casa, destul de salbatice, dar intro zi un pisoi din cei care se aciuase in curte pentru ca nu prea era bagat in seama de ceilati si a adus un companion, pe Galbiorul, care era asa bland si iubitor, atat de jucaus si nazdravan, din acea zi piticul galbior a ramas in curte si usor usor prin dragalasenia lui si insistenta de a se imprietenii cu restul pisicilor a reusit sa le fie prieten, iar cu ajutorul lui s a reusit si ca restul pisicilor sa devina blanzi si jucausi, el era afurisitul curtii, nazdravanul meu cu care am simtit o conexiune de prima oara, incerca mititelul sa intre in casa, era asa insistent, dar mi a fost teama sa l iau in casa, la curte in casa deja am un negrut gasit pe strada lovit de o masina, acasa in bucuresti am o pisicuta si un caine, iar toti ceilalti pisici 3 la numar plus Galbiorul erau 4 dormeau in pod,le amenajasem acolo un lucusor doar pentru ei..mi a fost teama, am fost lasa si nu l am luat desi imi doream tare mult sa l iau, acum Galbiorul meu scump nu mai este din cauza lasitatii mele, l am gasit pe 1 calcat de masina in fata curtii..ma simt atat de vinovata si imi este atat de dor de sufletelul asta mic si scump, un suflet atat de pur si permisiv nu cred ca voi mai intalnii, acum curtea este atat de goala fara el, am mai pierdut sufletele, mereu amavut animalute, dar cu el am simtit altfel iar acum mi e greu petru ca era un puiut care spera ca langa mine ii va fi mai bn, iar eu l am dezamagit!!! Asa simt, ma simt groazic de rau si de vinovata!!Imi pare rau pentru greselile de ortografie si de exprimare deoarece in acest moment nu ma mai pot oprii din plans…

  2. Bogdan says:

    Nu credeam ca am sa plang ca un copil, desi sunt barbat de aproape patru decenii. Bitza mea s-a stins noaptea, in somn, dupa o insuficienta renala nedreapta. Ultimele luni au fost dificile, vedeam ca se chinuie sa faca orice insa o ajutam cu stoicims, uneori ma enerva reticenta ei la mancare sau apa, nu-i placea nimic desi dadea semne ca-i e foame, sete…. Azi dimineata dormea asa frumos, fara viata… Ne-am prabusit amandoi, eu si sotia, si ne-am inecat in lacrimi… Eu am avut dificila misune de a o ingropa pe un teren de-al nostru, de unde orasul se vede minunat. Cel mai greu a fost sa-mi iau ramas bun de la ea, sa o cobor in pamant, nu dupa ce i-am coplesit trupul de mangaieri, lacrimi si sarutari. Vedeam cum se preling lacrimile mele pe ea, pe cutia aia in care am pus-o si parca era aievea, o suferinta vie… Inca nu-mi revin, sper sa ma regasesc insa nu pot tine in frau emotiile unui animalutz drag, care ne-a fericit aproape 10 ani….

    • petruta says:

      Îmi pare tare, tare rău pentru pierderea suferită.. zilele acestea mi-am amintit cum a murit motănelul meu, Tomată..eutanasierea, cum plângeam cu capul pe el și strigam să învie.. Fiți tari!

    • Simona says:

      Va înțeleg și este tare greu Așa cum ziceți d-voastra și al meu se lupta de 1 an cu insuf.hepato renala,iar de câteva zile nu mai mănanca ,doar miroase și pleacă.Stiu că are 17 ani dar tot nu pot accepta mai ales că acum trei ani am mai pierdut un sufletel Nu mă pot opri din plans

    • dan Bosson says:

      Au trecut 3 sapt si o zi de cand Missuka mea a plecat…daca aveam putere,,,imparteam cu ea anii ramasi mie de trait.Ma uit cu disperare in fiecare zi sa….o vad !!!!…viata mi-a fost schimbata cu 180 de grade de la plecarea ei.Nimic nu va mai fi inainte de-acum in colo in viata mea….nimic nu mai conteaza si nu mai are valoare,,,,nimic.
      Nu voi reusi nici-o data sa ies din durere…..nu intru in amanunte cu problema ei de sanatate si modul plecarii….ar putea cineva sa ma inteleaga????!!!!!!!

      • petruta says:

        Cred că suntem mai mulți care putem înțelege cât de dureroasă e plecarea unui blănos. Lucrurile se schimbă dar rămân multele amintiri frumoase.

      • Dan says:

        Dan Bosson, crede-mă, sunt multe, multe persoane care te înțeleg perfect prin ceea ce treci. Chiar eu trec în acest moment prin așa ceva. Acum două ore în urmă a trebuit să merg să îi curm suferința. Stăteam în față la SpeedVet și îmi venea să fug de acolo, să fug cu ea, să mai câștig căteva ore cu ea, lângă ea…..”ea”, fiind o pisică găsită pe stradă prin anul 2008, nu mai mare de-o palmă. Am crescut-o cu iubire și-o pipetă. Deși am încă trei pisici, și ele găsite pe stradă, ea, Miți, ocupă în sufletul meu un loc aparte. Azi, de ziua mea, a trebuit să spun un ultim la revedere unui suflet care adormea cu capul în palma mea, torcând…..Plâng și tare, tare dor îmi este și îmi va fi…..

      • Helena says:

        Eu va pot intelege. Si eu am murit odata cu pisicuta mea Mitzy. Pentru mine ea a fost TOTUL. Acum, sunt un ciot de suflet care-si doreste sa moara sa fie impreuna pe vecie cu ingerasul Mitzy…

        • gavat silvia says:

          EU L-AM PIERDUT PE PITUT IN OCT 2020 SI CU CAT TRECE TIMPUL DUREREA ESTE MAI MARE,MA SIMT SI VINOVATA….
          TRAIESC IN VIRTUTEA INERTIEI FARA NICI UN SCOP
          EL IMI DADEA PUTEREA SI ECHILIBRUL

          • petruta says:

            Îmi pare rău pentru pierderea blănosului dar nu ne ajută cu nimic vinovăția. El acum este în raiul blănoșilor (eu așa văd lucrurile) și veghează asupra noastră. Blănoșii au suflete curate.

      • Loredana says:

        E groaznic! Joi sunt trei saptamani de cand nu o mai am pe fetita mea in brate si mi se pare ca a trecut o vesnicie! Antidepresivele si nimic din ce incerc sa fac nu ma scot din starea de dor, vinovatie, vartejul intrebarilor “de ce si cum”. 15 ani de iubire neconditionata cu sufletul meu pereche, iar acum brusc trebuie sa traiesc fara ea!!! E crunt!!!!😞

        • Cristina says:

          Azi dimineață am găsit o moarta la doua case de mine. Nu dădea niciun semn, era voioasa, aseara a mâncat…I a deschis soțul ușa sa între în casa, de obicei venea în viteza și mieuna, aseară nu a vrut sa între…Ma aștepta în fiecare dimineață să mă trezesc. Astăzi nu am găsit o… Am simțit o durere imensaaaa. Nu ma pot opri din planssss. Dormea cu noi în pat uneori, lângă copii, stătea cu mine la birou când lucram, Doare, doare, doare…

          • petruta says:

            Îmi pare tare rău pentru pierderea suferită 🙂 o mulțime de lucruri se pot întâmpla când sunt lăsate pe afară, din nefericire. Accidente se pot întâmpla și în casă și ele nu au glas să ne spună că e ceva în neregulă.

  3. Aura says:

    Offf. Stiu cum este. Acum 2 zile mi-a murit motanul, Carlos. Nu era bolnav, nu era batran. A murit din cauza unor caini, in apropierea casei. Iesea cate o data din curte, dar acum i-a fost fatal. O data cu el, a murit o parte din mine. L-am inmormantat in curte, i-am plantat trandafiri si ma duc de cate ori am timp la el, plang si vorbesc cu el. Ii multumesc pentru toate clipele minunate pe care mi le-a oferit in 7 ani de zile.L-am crescut de la 2 luni, era metis persan, era scumpul lui mama. Am plans pana nu am mai avut nici putere sa plang, plang si acum. Insa m-am gandit ca daca s-a dus o viata, pot salva alta. Am mers la un adapost de pisici, foarte bun adapost si am adoptat un motanel de doar 3 saptamani pe care l-am botezat Mao. Plang si imi este tare dor de Carlos, il vad peste tot. Dar ca un facut, asta mic are acelasi temperament cum avea el cand era mic. Si sta numai in locurile unde statea el, se joaca acum cu jucariile lui. Carlos mi-a dat putere si parca mi-a spus: “ai grija de el, acum, mami, cum ai avut de mine.” Inteleg durearea imensa a celor care au pierdut un prieten drag de animalut. Nu il voi uita niciodata, va avea un loc aparte in sufletul meu, asa cum a avut mereu. Toate bune si sa va traiasca prietenii de companie. Ei sunt cei mai buni prieteni, nu te tradeaza niciodata. Iar daca se intampla sa ii pierdeti, ca asa este viata uneori, salvati o alta viata care sa va umpe golul ramas si caruia sa ii oferiti aceeasi dragoste si caldura. Numai bine !

    • petruta says:

      Neața. Îmi pare rău pentru Carlos și păziți-l pe cel mic să nu mai iasă din curte.. eu îi păzesc pe ai mei și să nu iasă din apartament (am avut o pisică pierdută pentru că o vecină mi-a dat-o afară din bloc). Am deja pisicuțele mele și am luat din stradă niște pisoi sugari – acum au o lună și juma și îi pregătesc pentru adopție 🙂 Multă baftă cu cel mic!

  4. Petre says:

    In 5 iulie sunt 4 luni de cand mi.a murit pisicuta. Avea 13 ani si o iubeam toti din casa. A murit pe msda la cabinetul veterinar. Acum avem alta pisica dar tot ne e dor de Mecucuci caci asa o chema.

    • petruta says:

      Offf.. pe 13 iulie se fac doi ani de când mi-a murit primul pisicuț – Tomată.. în brațele mele la vet. Nu îi uităm niciodată..

  5. Mirela says:

    mi-a murit a doua pisicutza, Prima data Maya, de cancer, dupa ce a fost cu mine 10 ani din gazda in gazda. M-a durut tare si am zis ca in viata mea nu mai iau piscitza. Si totusi a aparut Joey. Un pisoi adoptat de la animalele abadonate, pierdute. Si Joey a plecat si el- accident de masina pe 4 iulie. Avea 6 ani. Si ma doare tare tare. La inceput era salbatic, ii era frica sa se apropoie. Apoi incet incet a venit la mine, s-a lipit cu sufletul lui cald si bun de sufletul meu. Si se uita la mine cu o iubire neconditionata in ochi, ma urmarea, sarea chiar ca un catelus. Si mi-era cumplit de drag. Si tare imi lipseste.. E un gol mare in jur.

    • petruta says:

      Odată ce ne îndrăgostim de pufoșenii, viața e cam grea fără el 🙂 Nu cred că aș putea trăi fără pisicuțe în casă. Dar, într-adevăr, pierderea lor e cumplită.

  6. otiliavoicu says:

    Tarziu,foarte tarziu scriu. Am trecut peste moartea lui Oscar. Astazi il avem pe Gore. Nu l-am vrut,dar nepotul nostru l-a adus,e adorabil. Uneori am impresia ca este Oscarica. La fel de gentil, la fel de de frumos. Multumesc mult pentru ajutorul acordat cand am avut nevoie! Cu mult drag, Otilia Voicu.

  7. Shea says:

    Îmi pare tare rău. Și eu am avut un motan timp de 6 ani pe care l-am crescut in casă. Dormea pe perna mea… De anul trecut îmi părea suspect pentru că bea multă apă ceea ce era cam neobișnuit pentru el. Soțul spunea că exagerez eu, că nu e nimic în neregulă cu el.. În ianuarie am plecat la mine în oraș să nasc ( aveam nevoie de mama mea la primul bebeluș, așa simțeam) Ș-am plecat singură.. mi-am lăsat inclusiv pisicul acolo . Din nefericire soțul când mă suna îmi dădea numai vești proaste despre el . Era tot mai slăbit și îi curgeau băluțe …I-am ORDONAT să îl ducă la veterinar lucru cee l-a și făcut. I-a făcut o injecție și a cerut să se mai ducă de câteva ori că nu își dă ssama ce are dar trebuie să îi facă niște analize. Noi locuiam la țară.. nu avem mașină, etc.. Și nu l-a mai dus… eu eram din păcate în celălat oraș gata să nasc.. pe zi ce trece se plângea că e tot mai slăbit. Îmi trimitea videoclipuri cu el că abia se mai mișca .. ca un olog mergea . Că și acum plâng când îmi amintesc. Am plâns enorm și atunci .. Pe 20 februarie , în spital fiind , așteptând pe holuri la doctor, am aflat că a murit. Plângeam în hohote. Toată lumea se uita la mine.. dar oare mă înțelegea cine dacă știa motivul exact? E a fost ca și copilul meu, îl adoram , niciodată nu iubisem un animal atât de mult. Imediat m-am internat și a 2-a zi după ce mi-a decedat băiatul ( pisicul meu drag), am născut o fetiță… Am avut două zile … nici nu știu să le descriu… Oricum simt cumva că nu m-a abandonat.. îl simt cu mine mereu . În inima și sufletul meu .

  8. Loredana says:

    Eu nu am apucat sa ma bucur prea mult de Rina mea.
    Totul a inceput luni dupa masa cand mi-am intrebat proprietara daca imi permite sa tin in apartamentul ei o pisica.Raspunsul a fost afirmativ si totul era roz si frumos. Ma interesasem deja la prieteni si colegi de un animalut,iar una dintre ei imi spusese ca gasise un pisoias(care s-a dovedit a fi pisicuta) si ca daca e ok vine si mi-l arata.
    L-a dus mai intai la doctor,a aflat ca era racita si ca ii trebuie tratament,dar asta nu m-a impiedicat sa o iau asa cum mi-am propus.
    Stateam de ea sa ii dau cu lingurita sa manance,nu mai avea simturile bune si nu stia ce am de gand sa ii fac.
    Ma duceam cu ea seara sa ii faca injectie,asta pana aseara cand in momentul in care am adus-o doctorul a spus ca starea ei nu era buna deloc,se inrautatise,insa prea mica fiindca nu a reusit sa ii faca perfuzii
    Mi-am sunat prietena si i-am povestit totul stabilind ca a doua zi dimineata sa i-o las ei sa o interneze.
    Tin sa precizez ca pana a doua zi,s-a dat jos din patutul ei de 3 ori doar ca sa se intinda in litiera si sa stea acolo.
    Iar azi dimineata am aflat vestea.Murise.
    Nu mi-a venit bine deloc,chiar daca o stiam doar de cateva zile,am simtit ca mi se prabuseste lumea.
    Ma simt vinovata. Oare as fi putut face mai multe pentru ea?
    De azi dimineata tot plang dupa ea.Noroc de unele poze ce le mai am…

    • petruta says:

      Când sunt mici și cu sistemul imunitar nedezvoltat..2-3 zile fără hrană își pun amprenta. Deseori nu prea avem cum să îi mai salvăm. Mi-a murit și mie o pisicuță cu câteva ore înainte să ajungă la medic, reușisem să îi facă perfuzie deși avea o lună dar ..s-a dus. Nu te simți vinovată, a simțit că e iubită și asta contează mult. Pe viitor, dacă va fi cazul, mereu îi recomand pe cei de la Praxis Vetlife, București, sunt oameni fabuloși.

  9. Aisa says:

    Azi mi-a murit in brațe Latte. Un pisoi de 6 luni găsit acum 11 zile intr-o parcare.l-am iubit din prima clipa de când burtica lui calda s-a cuibărit la sufletul meu. 8 zile am stat cu el in perfuzie in fiecare zi. L am ținut de lăbuța cu branula in toate zilele de dimineața pana seara. L-am încurajat și i-am spus mereu cât îl iubesc. A murit de panleocopenie felina…. 11 zile mi-au lăsat răni cât pentru o viața . Sper doar ca știe cât l am iubit și ce mult a însemnat pentru mine 🙁 feeling empty

  10. Beatrice says:

    si eu plang incontinuu dupa fetita mea Maria (pisicuta)…..am gasit-o moarta pe 14 noiembrie 2018 cand m-am trezit…..avea diabet de 11 luni si orbise iar cu 2 zile inainte de a muri facuse un accident vascular care i-a fost fatal…..a fost fetita mea scumpa 13 ani….de cand orbise dormea lipita de mine noaptea, iar eu cu o mana pe ea sa nu se simta singura…..ma trezeam noaptea si o mangaiam si ii pupam ochisorii stinsi…..mai am o pisica Sabina de 6 ani dar tot nu reuseste sa ma consoleze de pierderea suferita…..a plecat cu o parte din sufletul meu…

  11. Dana says:

    Motanul meu din rasa Nebelung s-a stins in urma cu 6 zile, in urna unui stop cardio respirator. Avea aproape 13 ani si suferise de insuficienta renala si hepatica, iar cand parea ca ptoblemele s-au rezolvat, a venit la usa dormitorului si ne-a chemat… apoi a urmat sfarsitul violent si rapid…macar nu a suferit… noi insa suferim cumplit….ne-a adus bucurie in vietile noastre, asa cum un om nu ar face-o. Si pentru asta il vom iubi mereu….

    • petruta says:

      Neața și îmi pare rău pentru durerea atât de proaspătă..știu cum e stopul cardio respirator, sunt câteva clipe de teroare pentru stăpân dar el s-a dus ușor și avându-vă aproape. Rămâneți puternici!

  12. Todirasc Ioana-Andreea says:

    Si Tom al meu a murit sambata, pe 1 decembrie. M-a sunat mama si mi-a zis ca nu se simte deloc bine. Desi trebuia sa ajung acasa mai tarziu, nu mai aveam stare. Imediat ce am ajuns acasa, s-a stins. Parca m-a asteptat ca sa isi ia ramas bun. E o durere nemarginita si am plans (inca plang) cu hohote. L-am primit cadou de Sf. Andrei cand avea aproape 2 luni si se pare ca tot in aceasta perioada a plecat. 13 ani ne-a facut viata mai frumoasa si sper din suflet ca si noi pe a lui. El era barbatul casei (asa il numeam noi: eu, mama si catelusa noastra, Dolly, care are si ea 12 ani). Mi-e asa de greu sa traiesc cu ideea ca el nu mai e. Mi-e tare dor de el si nu simt ca il poate inlocui altcineva. L-am ingropat la poalele unui cires in gradina la prietenul meu. De fiecare data cand acel cires va face roade, ma voi gandi ca si Tom al meu face parte din fiecare floare, frunza, fruct. Mai am o pisicuta (Teea) impreuna cu prietenul meu. Are 8 luni si ne bucura viata in fiecare zi, fiind cea mai energica si zglobie. Totusi, Tom e sufletelul meu pufos si va ramane mereu in mintea, sufletul si inima mea.

    • petruta says:

      Azi m-am uitat și eu pe pozele cu Tomată al meu..durerea e tot acolo, deși au trecut peste 2 ani dar s-a atenuat, au rămas amintirile frumoase. Te-a așteptat, sufletele blănoase sunt pline de miracole de iubire.

  13. Florin says:

    Mi au dat latrinele…
    Aveam un motan siamez se aproape 2 ani… era foarte iubitor chiar dacă stilul lui de joaca era da te muste ușor de mâna..
    o zi n a vrut da mănânce deloc și vomitase mâncarea de o zi înainte.. m am dus la control a 2 a zi și mi a spus ca are o infecție și nu poște face pipi, i au fost aplicate 2 Injecții și mi a recomandat doctorița sa vin și mâine ca poate își revine… Motănelul meu scump după câteva ore respira foarte greu.. se vedea și am plecat cu mama spre Doctorul care putea opera pisica la ora 19;00 .. Motănelul meu mai trebuia sa reziste 10 minute pana sa ajung cu mașina la cabinet iar când ma uitam la el se simțtea ca nu rezista.. cu toată puterea pe care o mai avea și a luat lăbuța apoi și a scos foarte puțin ghearele și m a mângâiat pe fata… după 2 secunde nu mai respira…. astăzi am pierdut animăluțul de care m am Atașat foarte mult.. când veneam de la școala el ma întâmpina in fata ușii mereu.. va rog ajutați ma ca nu știu ce sa ma fac.. plâng in continuu și ma învinovățesc ca a murit doarece l am dus prea târziu la cabinet :((((

    • petruta says:

      Nu te mai învinovăți. Deseori, observăm târziu semnele că pisicuțele nu sunt bine..ele nu au glas să vorbească.. nu e vina ta, plângi de să îți sară cămășa de pe tine și fii sigur că blănoșenia acum e într-un loc bun. Eu zic că există un rai al animalelor și acolo nu e suferință 🙂

  14. Tania says:

    Mie mi-a murit pisicuța chiar ieri.. S-a îmbolnăvit aprox cu o lună în urmă. Mi-a spus veterinarul că e doar răcită, am urmat un tratament cu injecții, în fiecare zi la veterinar și ea tot mai rău..
    În ultimele zile n-a mai mâncat deloc, apă nici atât, abia stătea în picioare și mereu voia s-o țin în brațe. Duminică, m-a trimis mama la magazin și stând la casă, am așteptat-o în curte să-mi dea banii.. și în ziua aia, până în momentul în care voiam să plec, pisicuța nu făcuse absolut nimic și a fost prima oară când s-a ridicat și a ieșit afară să fugă după mine spre poartă.. mi s-a rupt inima când am văzut-o fugind așa micuță prin zăpada mare.
    A doua zi dimineața a venit bunica plângând că e țițica mea rău. Și abia după vreo 2 ore am mers la ea.. nu mai dormea la locul ei.. era culcată pe parchet (unde nu dormea niciodată) și am mers lângă ea. În secunda în care am atins-o și m-o văzut o început să plângă în așa hal.. și-o pus lăbuțele pe ochi și aveam impresia că strigă s-o ajut, să n-o las să moară..
    Am fugit peste drum că am un veterinar (plângeam atâta de tare, încât n-am putut să îi spun nimic, decât să i-o pun în brațe).. am lăsat-o acolo, în ideea că o conectează la ceva aparte să vadă dacă mai dă vreun semn, iar dacă nu, urma eutanasierea. Am mers până în oraș și în mai puțin de 2 ore când m-am întors, mi-a spus că s-a dus..
    Pe lângă că am plâns toată ziua.. în momentul ăla s-o rupt ceva din mine. M-or lăsat picioarele, n-am mai fost în stare de nimic. Am plătit, nici măcar n-am mai mulțumit și am plecat.. N-am simțit o durere mai mare, mai ales pentru un animaluț. Mi-e foarte greu, avea doar câteva luni, dar i-am promis înainte să moară că o să o iubesc mereu.❤

  15. Irina says:

    Si mie mi-a murit motanelul ieri. De o luna luptam cu stoicism alaturi de medicul veterinar sa-l salvam. Chiar si Tommy, motanelul, a fost uimitor de luptator, dar ieri organismul lui a cedat. Nu-mi gasesc locul, mi-e un dor imens de el si nu stiu cum sa fac fața tristetii. Sunt insarcinata si toata lumea imi zice sa-mi gasesc puterea in bebe, dar sunt doua aspecte distuncte: imi iubesc bebelusul nenascut, dar asta nu inseamna ca durerea pierderii motanului nostru este mai mica.Avea doar doi ani si jumatate si pur si simplu nu eram pregatita sa se duca atat de devreme. Cred ca doar timpul o sa ma ajute sa-mi mai revin, iar momentan amintirile pe care le am cu el dor extraordinar.

    • petruta says:

      Oooo..ai grijă de tine și de puiuțul mic din burtă. Un pisic e un pisic, un copil e un copil..durerea e totuși acolo. Se va mai estompa durerea/ Fii puternică!

  16. Claudita says:

    Nu mai e Pâșa mea…Sunt zob, plang! Aproape 11 ani de gadilaturi, muscaturi, batai cu labutele, scuipaturi si limbute aspre pe care le simteam pe picioare, maini…A murit mangaiata de mine pana cand si-a dat ultima suflare, acel ultim oftat…A avut spasme inainte de a muri… A facut un tratament pentru o boala presupusa, nu sigura…Ecografie, analize, o perfuzie care i-a facut mult rau. Rinichii, asa mi s-a spus! Nu mai vreau alta, ea a fost unica, sufletelul meu drag! Am auzit ca nu e bine sa vezi animalul cum moare, dar eu nu am vrut s-o las singura, am fost langa ea…

    • petruta says:

      Neața..și îmi pare rău pentru pierderea blănoșeniei. Eu tocmai m-am trezit cu un coșmar de dimineață. Tomată al meu murea.. dar Tomată e mort de 3 ani..a murit în brațele mele.. așa că te înțeleg perfect. Fii tare! eu mi-am mai luat pisicuțe după Tom, nu l-au înlocuit dar viața fără blănoșenii nu e frumoasă.

      • Claudita says:

        O aud racaind in litiera, cu toate ca ieri am aruncat toate vasele pe care le folosea. Mi-e tare dor de ea si imi dau seama cum te simti dupa pierderea lui Tomata. Pâșa mea, Tomata si alti nefericiti poate ca au format o gasca si se distreaza de minune. Ma mahneste ca biserica condamna atasamentul fata de animale, un preot a refuzat sa-mi faca sfestanie la casa pentru ca am mâță. Si nu am mai pastrat legatura cu el…

        • petruta says:

          WTF! Preotul la care merg eu nu ar face în veci așa ceva. Anyways..nu mai comentez.. eu cred că există un rai al animăluțelor. Altfel, refuz ideea că a murit și asta e tot 🙂

  17. Adrian says:

    Salut! Si mie mi-a murit motanul in varsta de 16 ani azi 4 februarie 2019 in chinuri dimineata nu avea nimic manca se juca si dupa masa a inceput sa se simta rau sa tremure cu limba scoasa 🙁 am pierdut un copil asa era pentru mine il aveam de mic s-a nascut in casa la mine de Mos Nicolae a fost cadoul meu cel mai frumos de mos Nicolae al doilea motan care imi moare in chinuri te darma cand se intampla

    • Claudita says:

      Stiu ce greu e! Azi m-am uitat la poze cu ea…Deocamdata nu o inlocuiesc, nu pot sa rezist acestor momente, cand se duce…

      • Larisa says:

        Buna , pe data de 21 februarie mi-a murit baietelul, plang in fiecare seara gandindu-ma la el , l-am salvato de cand avea 3 saptamani de pe strada si cum imi placea sa salvez animalute m-am decis sa salvez si o catelusa de curand pentru celalalt catelus cate il aveam deja de cand am luat pe baietel (pisicu) apropo Mitica era numele lui funny nu ? Vreau sa va spun ca tot telefonul este plin de poze cu el in toate pozitiile si nu a fost zii fara sa ma trezesc si sa ma gandesc la cat de feeicita sunt ca ii am pe toti. Din pacate catelul pe care l-am luat de curand era cam traumatizat si nu stia sa se poarte, si mi-am dorit sa o ajut da o educ, dar se pare ca nu am putut, in ziua de 21 in lipsa mea se pare ca mi-a atacat pisica si am gasito aproape moarta sfasiata, nu am cuvinte sa descriu durerea pe care o simt si felul in care plang scriind chiar acum.Sper sa pot sa trec peste durere desi imi doaresc mai mult ca el sa ma ierte ca nu am fost acolo atunci. Il iubesc foarte mult si nu pot sa accept ca a murit

        • petruta says:

          Am salvat și eu căței..mereu cu grija la pisicuțe..Mitică.offf.eu doar sper că vom avea șansa să ne întâlnim cu pufoșeniile noastre când va fi cazul 🙂

  18. Cristina says:

    Mie mi a murit piticul care avea o luna si jumatate.. L am luat de la cineva si am apucat sa ma bucur de el 3 zile. Intr o dimineata a inceput sa aiba spasme si l am dus la un cabinet din apropiere. I au facut o perfuzie cu glucoza si i ai reglat temperatura. Mi au spus ca pot pleca si i am rugat sa ii dea o conserva sa manance. Conserva a fosg desfacuta de niste asistente pentru ca m au vazut ca vin (in jurul orei 19), nu de alta. Le am spus medicilor ca vreau sa vad cum se simte si abia la 21 am apucat sa mi vad pufosul. Parea bine, manca si era cat de cat stabil. L am luat acasa si a urmat o noapte alba. A ramas cu mama ziua urmatoare si cand am venit acasa in jurul orei 20 devenise din nou o leguma. Refuza mancarea si apa. Era inconstient si a facut pe el, avea din nou spasme si spume la guriță. L am tinut de labuta 3 ore timp in care se uita absent in ochii mei si imi strangea mana de durere. L am dus iar la acelasi cabinet unde l am lasat peste noapte cu speranta ca isi va reveni micul sufletel. A murit la ora 6 si mi a sfasiat inima.. L am iubit din tot sufletul meu si cu toata fiinta mea si 3 zile cat a stat la mine am profitat de fiecare moment in care era cat de cat ok ca sa stau cu el. Mieunatul lui agresiv dadea de banuit dar am crezut ca vrea doar atentie.. Il luam in brate si torcea si credeam ca se simte bine.. Doamne Doamne insa a avut alte planuri cu el. Odihneste te in pace, Tomița ! Ai fost un pisic foarte iubit, un sufletel mic si nevinovat care nu merita sa fie chinuit.. ( povestea nu este intreaga, medicii si au batut joc de el in ultimul hal)

  19. Claudita says:

    Pâșa… Doua luni fara tine… Unde esti tu, sufletel drag? Mi-ai inseninat viata si nu pot sa te inlocuiesc…Ma doare sufletul cand vad porumbeii dupa care “latrai” la fereastra…Am gasit sub dulap un fluturas pitulat de tine, stiai ca te cert daca te prind cu el in gura…Mi s-au vindecat zgarieturile de pe maini, au ramas niste urme subtiri si albe…Ce sa fac cu mustata pe care am gasit-o pe covor? Suflet drag, cred ca te-ai intalnit cu stapanul tau pe care l-ai iubit nespus de mult si pentru care ai suferit si nu ai mancat o saptamana…E singurul loc in care ma descarc…Ce greu e cand te parasesc oamenii dragi, sufletelele mici si blanoase…

  20. Florin Manole says:

    Buna seara. Mie mi-a murit pisicuta pe 28.04.2019, si acum plang cand ma mai uit la poze si îmi aduc aminte de ia.Am găsit-o în fața porți in ziua Paștelui îi curgea din gura sînge. Nu stiu ce sa putut întâmpla cu Dodița mea!

    O seară bună!

    • petruta says:

      Îmi pare tare rău,.,eu nu las pisicile pe afară, nici măcar pe holul blocului. oamenii sunt răi și le lovesc, otrăvesc..orice se poate întâmpla.

  21. Genoveva says:

    Doamne, tare grea este despărțirea! Michi, Vodă Mititel, avea zece ani și aproape două luni. Era răcit, se rănise in luptele motanesti pentru supremație, ușor la căpușor, dar mânca normal, dormea,se juca,ii placea sa stea in brațe la mângâiat. Se alinta și pășea ca un Vodă, un pasa Mititel,tacticos, apăsat, cu coada in sus. Nu mai plecase din curte de vreo două săptămâni. Ieșea doar când avea nevoie. Se insorea.
    In Joia Mare, pe 25 aprilie 2019 se insorea ca deobicei. L-am lăsat, era cald, frumos, pasarelele ciripeau, el se spala și stătea cuminte și fericit la soare.
    Mai târziu când m-am uitat sa vad ce mai face și să îl chem in casa, nu mai era acolo. A plecat. L-am asteptat! Nu a venit în acea zi,nici a doua zi. Mai plecase și alte dați, dar de regulă, a treia zi, cel târziu se întorcea. Nu s-a mai întors! Plâng și mă rog pentru el. Simt că ceva s-a întâmplat! Mama a avut niste semne. Și eu la fel. Simt că acum ceva rău s-a intamplat și mă simt neputincioasă in fata sorții. Mi-e greu sa cred că n-o să-l mai văd niciodată pe suflețelul meu frumos, băiețelul meu înțelept și cuminte! Cumintele lui mami! Casa e goala, sufletul mi-e sfâșiat de durere! Plâng și mă rog la bunul Dumnezeu să facă o minune și să-mi aducă copilașul acasă… Sau… daca ceva rău i s-au întâmplat, macar sa nu fi suferit, să nu-l fi durut. Mă rog la Maica Domnului și la Domnul Iisus Hristos să-l aibă în paza lor, să-l protejeze și să-i îndrepte sufletul curat și pur, spre lumina. Sunt convinsă că prietenii noștri necuvântători sunt o parte din Rai pe care Dumnezeu ne-o lăsa spre alinarea sufletelor, aici pe pământ. Dumnezeu să-l aibă în paza sa, pe Michi al meu frumos, bun și cuminte! Te iubește mami, Michi! Plânge, se roagă pentru sufletul tau bun și îi este tare dor de tine! Te iubesc, pisoi frumos! Michi meu scump și iubit! Viața lui mami!
    Nu sunt patetică! Îl iubesc enorm, era parte din viața noastră și mi-e foarte greu sa cred că n-o să-l mai văd niciodată… E cumplit, sfâșietor de greu! Mă doare sufletul de dorul lui!

    • petruta says:

      Când am avut o pisică pierdută, m-am rugat la Sf. Mina și a ajuns acasă. Voiam măcar să știu ce s-a întâmplat cu ea.. de atunci am grijă și nu mai iese afară deloc:) Țin pumniiî să fie bine.

  22. Tea says:

    Buna.
    Miți a noastra a decedat ieri, dupa ce a implinit venerabila varsta de 18 ani. Ea a fost langa bunica in ultimii ani din viata bunicii si apoi langa tata pana aproape de sfarsit. Si acum imi amintesc cum s-a pus intre tata si cei de la ambulanta si nu dorea sa se mute. Parca stia ca daca il ia de acolo nu va mai veni.
    Pe scurt povestea ei: Acum 18 ani bunicul de la tara a inceput sa nu mai poata avea grija de el singur si cand tata a ajuns acolo doamna ce il ingrijea dadea laptic cu paine la o pisicuta mica mica, alba cu ceva pete. I s-a facut mila tatalui si a adus-o la Bv. O pusese intr-o coserie si Miți plangea incontinuu. La o cale ferata i-a dat drumul in toata masina si a iesit afara sa fumeze. 5 ore a stat Miți singura incolacita de schimbatorul de viteze. La noi mama s-a dus cu catelusa Lady si le mangaia cand pe una cand pe alta. Asa s-au cunoscut noile surori. Dupa 1 saptamana Lady avea un nou talisman agatat de gat: Miți – si asa se plimbau si jucau. Miți a avut o fetita pe care au otravit-o vecinii. Lady a decedat acum 6 ani si Miți a plans multe saptamani si o luna tot se ducea pe mormantul catelusei.A usurat trecerea la Domnul a bunicii din partea mamei si a tatalui. Te iubim in continuare suflet mare!

  23. Cris says:

    Doamne…e foarte dureros…desi pisoiul meu a murit acum 3 luni și 3 săptămâni..pe 7 iulie, doare rău de tot, mi-e dor de el, de mirosul lui, mi-e dor să-l strâng în brate de fiecare data când ma întorc acasă……… Eu l am crescut din prima zi, exact ca pe un copil..probabil mulți ma vor judeca, dar pentru mine era o parte din mine💔. N am reușit să-mi iau adio de la el, a căzut de la etajul 7 și nu s a mai trezit.. E vina mea, dacă nu l as fu luat cu mine, nu ar fi murit. Îmi aduc aminte, a venit și m a trezit într-o sâmbăta pe la 5 dimineața, 7 iulie, ii era probabil foame..iar eu nu m am trezit!!! Dacă m as fi trezit probabil si acum era în viață!!!!!! Atât de mult m a iubit și l am iubit…dar a trebuit sa plătească un preț prea mare. Mi-e dor de tine Bagghy meu…….. 😥😥😥

    • petruta says:

      Îmi pare rău penntru pufos..și a mea a căzut de la 6 dar a scăpat doar cu o operație la picior. De atunci nu mai las niciun geam deschis, aerisesc doar cu supraveghere. Dacă nu stăteam cu chirie, montam plase pentru pisici.

  24. mihai mariana says:

    Buna seara iubitoride blanosi si blanoase. Eu am pierdut o pe Miti a mea dupa 18 ani. Inainte de Paste nu prea mai mainca dar bea apa continuu, parca nu se mai satura. De ceva ani am aflat ca sufera de diabet fetita mea. Am hranit o doar cu alimente benefice ei, cu conserve fara carbohidrati APLAUS SI CU BOBITE PENTRU PISICUTE CU DIABET. insuficienta renala a doborat o. Am mers la vet, am facut tot posibilul sa i prelungim viata darrrrrrrrrrrrrrrrrrrrr,…………….. ni s a spus sa i dam sa pape ce vrea ca nu mai are mult. DURERE, LACRIMI, in cateva zile s a dus,. Trist a fost ca nici putere sa se tina pe picioare nu mai avea. Ar fi vrut sa plece, sa se ascunda. Am ingropat o aproape de casa . Vorbesc cu ea zilnic. No voi uita niciodata pe pisa mea draga , care ne a daruit iubire iubire……………………. offfffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffff. E greu fara miti a mea. Multa sanatate tuturor. Fi ti tari.

  25. Andreea says:

    Aveam 12 ani când mi-am dorit foarte mult o pisică. Voiam să am un prieten drag, pe cineva cu care să mă joc și să devin un om mai responsabil. Am luat-o pe Fetița de la cineva când avea aproape 2 luni, avea râie, era răcită, îi curgea un ochișor… și cu toate astea, am făcut-o bine! Am fost împreună aproape 10 ani… dormeam împreună, mă fugărea prin casă, se cățăra pe perdea până sus, fugea cu globurile din bradul de Crăciun, odată și-a facut nevoile pe temele mele înainte să plec la pregătire… și cu toate astea, am iubit-o nespus, am învățat ce înseamnă să împarți o bucățică de carne, o pernă și să alegi să dormi incomod, dar să știi că ghemotocul de blană toarce liniștit, la adăpost. A făcut cancer mamar. Doctorul a spus că este prea bătrână pentru a fi operată și că este o formă agresivă. I-a mai dat de trăit puțin timp; draga de ea a fost puternică și a rezistat aproape 2 ani de la diagnostic. Studentă fiind, când am ajuns acasă acum câteva zile, m-a întâmpinat, ca de obicei, dar de data asta, am simțit-o altfel. Nu a mai venit să dormim împreună, deși abia aștepta să vin în vizită acasă de fiecare dată. Sâmbătă a început să vomite cu sânge și apoi a refuzat să mai bea și să mai mănânce. Stătea ghemuită într-un colț al camerei, și de fiecare dată când mergeam să o mângâi, începea să toarcă, bucuroasă că nu e singură. Am dus-o la veterinar; soluția a fost să o eutanasiem. Nu am lăsat-o singură nicio clipă (exceptând clipa când a dus-o în altă cameră să îi administreze injecția). Am pupat-o și am ținut-o în brațe, plângând ca un copil mic… și acasă cât timp a avut vărsături, am stat lângă ea și am vorbit mereu cu ea, încercam să îi alin durerea așa cum puteam eu. Eu a trebuit să semnez pentru eutanasiere. Mă simt ca și cum a fost omorâtă din cauza mea, ca și cum m-am crezut eu Dumnezeul ei și am pus punct viețișoarei ei… dar, în același timp, știu că nu mai suferă. Am plâns și plâng ca un copil. Am crescut împreună, încă de pe vremea când eu eram încă în școala generală, iar acum sunt studentă la master. Sper că a murit împăcată cu gândul că nu a fost singură și sper că s-a simțit iubită… Aș fi stat cu ea inclusiv în timpul administrării injecției, dar nu mi s-a dat voie, pe motiv că ar putea avea impact negativ asupra psihicului meu. Ce ar mai fi contat…? Oricum sunt la pământ, iar acum îmi ling rănile singură, mă uit la poze cu noi, mă rog la Dumnezeu să mă ierte că i-am semnat eu moartea și sper că acolo unde este acum, că nu mai are dureri și că este fericită…

    • petruta says:

      Știu că doare dar e mai bine pentru pufoșenie. E grea povara când eutanasiem un blănos dar e mai bine pentru ea că nu suferă și nu a fost singură. Fii puternică!

    • Dan says:

      Buna Diana. Poti sa imi spui cati ani avea pisica ta si cât de mari erau tumorile la momentul diagnosticarii?! Trec prin aceleasi momente ca si tine, ma agat de orice informatie. As dori atat de mult sa mai fie langa mine inca 2 ani…..

  26. Costea Simona says:

    Mă doare inima la propriu și plâng tot timpul.Motanul nb eu Ricky 17 ani și 7 luni bolnav de insuf.hepatorenala de 3 ani susținut doar cu medic.de o săpt refuza hrana ,nu se mai poate mișca ,îl hrănim cu seringa iar medicul ii face vit.Desi mai am doi nu pot sa cred că îl voi pierde Sufăr enorm ,mi-a crescut tensiunea și ma simt f.rau.Va scriu vouă căci prea puțin înțeleg acest atașament.

    • petruta says:

      Îți înțeleg durerea..ieri am plâns uitându-mă la o poză a lui Tomată, motănelul meu care s-a dus tot cu rinichii. Pumnii strânși și pupici blănosului fabulos. E greu dar ei rămân mereu în inimile noastre.

  27. Costea Simona says:

    Azi dimineață Ricky a murit după câteva zile de chin,îl hrăneam cu seringa și nu mai putea sa stea in picioare ,dar durerea este la fel de mare,îl strig și plâng

  28. Florin says:

    Salut !m-am hotărât să scriu și eu despre moartea pisoiului meu Miki,adoptat de mic de pe strada…A murit după o săptămână în care toată lumea s-a luptat să-l salveze..inclusiv el care nu s-a lăsat deloc ușor învins.totul a început in seara zilei de 22 decembrie (când la o oră după ce a mâncat l-am văzut în curte culcat pe burta neputandu-si misca picioarele din spate…imediat m-am gândit că a fost călcat de mașină ..luni dimineață la prima oră am fost la medicul veterinar (căruia îi mulțumesc enorm),așa om mai rar.dupa indelungi verificări si ecografii s-a constatat ca motanul a suferit o lovitura puternică în zona plămânilor și avea mari dificultăți în respirație.. au urmat 4 zile de tratament acesta venind special de acasă chiar si-n ziua de Crăciun si imprumutandu-ne chiar și aparatul de oxigen acasă timp de 2 zile.Din păcate în dimineața zilei de 27.12.2019 montanelul in vârsta de doar un anișor a făcut infarct în timp de se afla in cabinet pentru administrarea tratamentului…Toată lumea s-a luptat ca el să trăiască..Desi parea ca-si va revenii acesta in ultimele 2 zile bând chiar și puțin lapte,refuzând total mâncarea fiind hrănit doar prin perfuzii..din păcate nu s-a mai putut face nimic..un moment foarte dureros!sa intri cu el viu in cabinet..si apoi sa l scoți mort in prosop după care sa l îngropi..oricum am învățat că noi oamenii fata de ei cedam prea ușor..el s-a luptat enorm sa trăiască!sper macar sa-și fii dat seama că nu a luptat singur și că i-am fost alaturi mereu și am făcut tot ce am putut să-l salvăm!

    • petruta says:

      Îmi pare atât de rău pentru blănos… dar nu a fost singur, a fost luat de pe stradă și a cunoscut iubirea adevărată. A contat mult. Cred că și ei știu cât luptăm pentru ei. Sper din tot sufletul meu.

  29. Denisa says:

    Pe data de 3 Februarie 2020 mi s-a stins sufletul…Puiul meu de numai 9 luni implinite pe 2 Februarie 2020 a fost omorat cu sange rece si lasat sa zaca in sange pe soseaua rece… Simt ca nu mai am putere…Plang de cateva ore si parca nu mai stiu de mine… Pe parcursul zilei a venit in casa si avea un mieunat schimbat, parca de suparare si durere… M-am jucat cu el, l-am hranit, chiar daca el inainte cu 10 minute mancase, a dormit la mine in brate, ne-am dragalit exact ca si deobicei si astazi pentru prima oara nu vroia sa ma lase sa il pup… Cand a venit seara tata acasa de la servici mi-a spus ca in coltul strazii zace un pui de pisica si seama bine cu Til al meu…Am zis ca e imposibil, ca el nu pleaca de acasa…Am iesit in curte, il strigam, parca simteam ca ceva nu e bine… Am iesit cu prietenul meu sa ne convingem ca nu e real… Cand ajungem la 300 de metri de coltul strazii il recunosc… Atunci mi s-a oprit inima… Nu mai stiam unde sunt sau ce fac, doar pe el il vedeam… Cand am ajuns in dreptul lui pur si simplu am ramas stana de piatra…Ma privea cu niste ochi tristi… Parca imi spunea ca ii pare rau… L-am luat in brate si am zis ca il voi inmormanta impreuna cu jucariile lui… Nu stiu cum reactioneaza unii, dar eu simt ca mor… Simt ca sufletul meu a murit odata cu Til…

    • petruta says:

      Multe îmbrățisări de aici. E normal să simți atâta durere. IUbirea pe care ne-o oferă animăluțele este extraordinară și doare mult când pleacă de lângă noi.

  30. Diana says:

    Astăzi, 5 februarie, pisica mea a trebuit să fie eutanasiata. Avea 8 ani. Era castrat si a trecut inca prin 2 operații dificile din cauza faptului că a avut o tumoare. A avut complicatii si a ajuns in stadiul sa ii pun scutec timp de 3 ani până în ziua de azi pentru ca nu mai simțea cand urina. A trecut cu bine prin toate. In ultimul an a inceput sa faca infecții urinare ce incepeau sa fie cat mai dese. Tratamente peste tratamente, injecții si medicamente din belșug toate pentru a tine in viata mica parte din inima mea. Era fericit, avea poftă de mâncare, nu dădea niciun semn ca ar fi bolnav grav doar aceasta infecție nu ii dădea pace, am incercat tot ce a fost posibil dar in cele din urmă a ajuns imun la tratamente. Locuiesc cu părinții, recent am aflat ca trebuie sa ne mutăm în chirie, ei spunându mi ca nu isi mai permit sa cheltuie milioane pentru tratamentele blanosului care nu mai dădeau roade si faptul ca poate proprietarii noii chiri nu ar fi de acord sa avem animale. 5 februarie, părinții s au dus la eutanasiat, eu am rămas acasa, nu am fost in stare sa privesc cum se duce încet in lumea de apoi. Am plâns ore in sir, am urlat, am cazut in genunchi de durere, nu ma impacam cu gândul că nu mai e. Oriunde ma uitam il vedem, il auzeam mieunand, credeam ca am înnebunit. Aceasta fiind prima pierdere de până acum. In acest moment inca sunt distrusă, acum câteva ore inca era in patul meu dormind iar acum ma priveste de sus. Sunt distrusă, nu stiu ce sa mai fac.

    • petruta says:

      Neața. Îmi pare tare rău pentru blănos. Gândește-te că și pentru el toate injecțiile și tratamentele nu erau plăcute, viața lui era dificilă. Da, mânca și se mai bucura de ce avea. Uneori blănoșii fac asta pentru noi. Acum e liniștit și are un colțișor în sufletul tău pentru totdeauna.

  31. Alina says:

    Si eu sufar enorm..azi a fost eutanasiat pisicul meu care avea 3 ani:( insuficienta renala cronica..desigur ca ma simt vinovata ca parca n am facut tot ce trebuia pt el. De o saptamana se simtea f rau nu mai manca si ajunsese la 2,700 kg. Saracul, il vedeam cat sufera era ff slab si in ultimele.zile nici apa nu mai voia.. nu stiu ce ma fac acum fara el. De 3 ani aproape zi de zi am stat cu el, eu lucrand de acasa.mi-e groaza fara el..parca nimic in jur nu mai are sens:( si parca nici nu pot sa accept ca nu mai e..

    • petruta says:

      Îmi pare tare rău pentru blănos. Insuficiența renală e o boală nasoală și ia blănoșii repede și doare. Multe îmbrățișări de aici!

  32. Florin says:

    Dupa 9 ani petrecuti alaturi de Tomas fara a suferi de nimic vizibil sa stins brusc si fara sa fim capabili sa il mai ajutam . Totul a inceput acuma 9 ani cand am ajuns de la lucru gasind o pufosenie la mine in fata usii , era plouat si plin de rani.L-am adoptat si l-am ingrijit pana sa vindecat complet, nestiind ce raritate de pisic o sa fie , un motanel cuminte si ascultator, un motanel care puteai sal lasi in bucatarie sau in casa si nu facea prostii. Fiind foarte mult plecat il lasam la maicamea la casa si fiind un motanel asa cuminte sa atasat de el imediat , fiind intr-o zona mai linistita l-am lasat la ea,eu fiind in oras unde era mult trafic nu il puteam lasa pe afara,la casa avea unde sa se plimbe.Maicamea l-a rasfatat in tot acest timp avand enorm de multa grija de el .A crescut si sa facut un motanel zdravan.Mergeam cu el la veterinar anual ultima vizita fiind acum 3 luni si era sanatos . Toata tragedia sa intamplat pe 30 ianuarie dimineata , totul a decurs normal , a mancat a iesit in curte sa-si faca treburile si in timp ce era cu mamamea in bucatarie deodata se prebuseste din picioare , maicamea vazd ca ceva nu-i in regula ia sarit in ajutor , se invinetise la fata, Tomas al nostru facuse stop cardiac sa stins in bratele mamei mele in cateva secunde :((. Am fost socati ca nu il stiam sa sufere de ceva sa il putem trata din timp . Ii ducem lipsa tare mult , era un membru al familiei …. Ne framanta toata situatia unde am gresit de sa intamplat asta ….

    • petruta says:

      Îmbrățișări multe de aici. Din nefericire, cu blănoșii nu știm dacă nu sunt ok – semnele apar abia când sunt lucrurile grave. A știut că e iubit și s-a dus repejor și îm brațele celui care îl iubea.

  33. Nicole says:

    Buna ziua!
    Scriu aici pentru ca aseara in timp ce imi petreceam ultimele clipe cu pisica mea, citeam toate comentariile d-voastra cu speranta ca as putea sa o mai ajut in vreun fel…Melissa…. birmaneza, 21 de ani, 3 interventii extirpare de tumori mamare, supravietuitoare longeviva…moare din cauza insuficientei renale. De aproximativ o saptamana o observasem ca bea foarte multa apa si mananca tot mai putintel, i sa umflase usor si burtica. La litiera nu mai mergea, facea direct in culcus si am dus-o la veterinar: ecografie, analize, perfuzie…”insuficienta renala cronica, sanse slabe de supravietuire. Dupa tratament am adus-o acasa si parea ca mananca mai binisor, in schimb era slabita fizic…epuizata…pe picioare nu mai reusea sa se tina. I-am cumparat mancare speciala pentru pisici cu probleme renale, am hranit-o cu seringa, i-am facut baita des deoarece facea pe ea si am zis sa fie curatica, am stat langa ea, am mangaiat-o, orice as fi facut…Ieri am observat ca refuza si sa mai manance din seringa si ca e mai apatica…mi-am dat seama ca a sosit vremea ei…am stat si m-am gandit toata ziua daca sa o duc la veterinar sa o eutansieze… macar sa nu sufere…am ezitat insa…nu as fi putut face treaba asta…asa ca ieri am stat cu ea toata dupa-amiaza, am adus-o in pat cu mine si am incercat sa o mangai, sa o inconjor cu toata iubirea mea in ultimele ei clipe. Nu va explic ce priviri…cat oftat…am ales sa sufar si eu alaturi de ea…Spre o bucata de noapte am dus-o in culcusul ei cu gandul ca poate adoarme si ….e mai usor pentru ea.
    Asa a si fost…
    Doare tare pierderea unui animal…mai ales atunci cand cresti impreuna cu el…de ingropat urmeaza…in curtea casei… unde zburda nu de mult..

    • petruta says:

      Îmi pare rău pentru blănoșenie dar ai făcut alegerea bună. Tomată al meu avea cancer combinat cu insuficiența renală și durerile erau foarte mari. Aș fi vrut să moară acasă, în spațiul lui. Așa blănoșenia ta s-a dus liniștită, cu tine. Îmbrățisări multe!

  34. Anne says:

    Buna seara, nu imi vine sa cred ca scriu despre iubirea mea Ago. In 04. Aprilie 2020 a murit. Pe Ago îl am de cand avea o săptămână, l a gasit sora mea intr-o punga la gunoi cu placenta pe el. L-am luat eu cand avea 7 zile si de atunci am fost nedespărțiți. In anul 2017 a inceput coșmarul.A fost diagnosticat cu fibrosarcom, operat de 4 ori o data la 6 luni. Cand credeam ca totul va fi bine, ca tumoarea nu recidiveaza ..vine ziua de 16 decembrie 2019 cand aflu ca are insuficiența renala cronica. El avea probleme cu rinichii si mânca mâncare specială de la vârsta de 8 luni. Așadar, aceasta insuficiența renala cronica a venit ca un bolovan intre ochi. Din decembrie 2019 am mers 5 zile pe săptămână zi de zi la perfuzii pana in 18 martie 2020. Apoi, întrucât nu mai avea vene pentru perfuzii nu L-am mai dus, iar perfuzii subcutanate nu suportă datorita fibrosarcomului. Din luna martie l am hrănit eu, direct in gura. Apa ii dădeam cu seringa. El din martie era hrănit si hidratat exclusiv de mine, singur nu făcea nimic. In dimineata zilei de 04 Aprilie 2020 am văzut că nu mai poate merge cu picioarele din spate, zici ca era paralizat. Seara era lângă mine, a vrut să vomite, l am pus pe parchet, s-a uitat in ochii mei si a murit. Avea 12 ani si 6 luni. Sunt distrusă, era si va ramane copilul meu, aerul meu….Nu cred ca imi voi reveni prea curând, mai ales că nu am copii ca sa fiu atentă la altceva.E dureros tare, sunt distrusă. Am avut o legătură cu el de neimaginat. Sunt macar împăcată că am facut tot ce-i omenesc posibil sa il tin lângă mine mai mult. Veterinar, diete speciale, mâncare specială, medicamente sf-ist de scumpe…Am făcut tot. A murit cu capusorul in mana mea si cu ochii spre mine. Te ador Ago ❤

    • petruta says:

      A avut un drum lung, Ago și anevoios. Îmbrățișări multe de aici. Uneori e mai bine pentru ei să se ducă decât să îi tot chinuim. A știut că a fost iubit și a murit acasă, înconjurat de iubire.

  35. Lizzi says:

    Atat de dureros…
    Cu multi ani in urma am intrat alături de un prieten in casa unei necunoscute pt mine,la vremea aceea. La intrare,tolanita pe un raft deasupra unui cuier, stătea cleopatra. A fost dragoste nebună,pasiune, obsesie de la prima vedere. Un an m-am chinuit sa ma imprietenesc cu proprietara si sa o chinui sa renunte la pisica. Si am reusit.avea 4 ani deja si era un nebelung superb. Pt următorii încă 11 ani am împărțit viata,perna ,iaurtul …totul. am fost un singur trup si un singur suflet. Încă nu împlinise 15 ani cand s-a prăbușit. Inițial făcuse un fecalom, iar dupa scoaterea lui nu isi revenea deloc . De cate ori sunăm la medic mi se spunea ca e normal dupa fecalom, dar deja erau 3 saptamani de agonie. 3 saptamani in care imi culcam copilul, apoi mergeam si stăteam cu ea in brate ,rugand-o,implorand-o sa nu plece,sa ramana cu mine,cu fiul meu,sa ma lase sa o iubesc în continuare…agoniza…nu trăia,dar nici nu murea…într-o zi am strâns o din nou in brate. Avusesem niște vise ciudate noaptea si mă trezisem cu gânduri noi…ca un fel de acceptare…mi-am cerut iertare pt tot ce i-am greșit,i-am spus in mii de feluri cat înseamnă pt mine…si am rugat o sa plece, dacă asa simte. Parca a așteptat asta.parca am eliberat-o…m-a privit…a tusit scurt si a murit in bratele mele…pfff…multe zile si nopti am petrecut apoi la mormântul ei,la umbra unui nuc din curte…
    Inițial mi-am promis mie ca nu voi mai lua pisici vreodată,dar promisiunea a ținut atat cat am si spus-o cu voce tare,ca 4 luni mai târziu l’a l’am adus pe zorab, un maine coon de o frumusețe rară. Am stabilit de la inceput o regula sfânta!l-am așezat pe masa si m-am rastit clar si categoric : noi ne respectăm si atat!dragostea mea e sub nuc!
    Parca a înțeles. Niciodată nu a fost genul de animal lipicios,dar nu ma scapa din ochi si nu se departa mult de mine . La câteva luni i-am adus-o pe raira. Regula între mine și ea a fost aceeași. Doar ca ea era o excroaca sentimentala si intra pana in sufletul omului. Dar incercam sa menținem regula pt ca altfel doare mult prea tare
    . Din pacate insa bucuria a ținut mai putin de 2 ani. Zorab a facut o nenorocita de pancreatita si dupa 2 saptamani de agonie, tratament,perfuzii s-a stins într-un mod brutal, dur,urat…a murit mirosind a cadavru,curgând un sânge închegat din el…slab ,galben icteric…o imagine tulburătoare…sub nuc si el…doare…Regula sfântă a facut durerea mai putin intensă,far totusi doare. Mai tare doare însă noaptea cand o aud pe raira cum il plânge,cum il cauta,cum suferă…

    • petruta says:

      Îmi pare rău pentru pierderile suferite..și mie mi-au murit câteva pisicuțe..dar știu că sunt în povestea asta de iubire cu ele și o să doară oricum când o să plece, indiferent cum pleacă 🙂

  36. anton ioana says:

    buna…sunt o fata de 16 ani si am citit ce ai scris si m am emotionat foarte tare pentru ca acum 2 zile s a dus si pisicuta mea scumpa..era baietel si nu era nici mic dar nici mare era pui.. l am luat dupa strada si cand am ajuns acasa am observat ca era mut.. peste o luna cam asa i a revenit glasul,incepuse sa miaune din ce in ce mai bine..nu parea sa mai aiba si alte probleme decat puricii si faptul ca decand l am luat pana s a dus a avut o umflatura in interiorul lui la stomacel intr o parte,nu prea mare dar o simteam la atingere…am decis sa merg cu el veterinar doar ca aici la noi nu are apartura buna ca la orice alt veterinae..adica nu putea verifica ce are in interior,dar din spusele ei avea ceva dar nu parea deloc ca e pe duca…i a facut niste injectii si m a trimis cu el acasa…totul bine si frumosa,mai trec cateva luni si observ ca pisoiul meu manca foarte mult dar nu se ingrasa,nu putea manca orice mancare nu stiu daca din cauza ca nu ii placea nu manca sau ca nu putea mesteca orice mancare. orice ii luam cu carne si sos lingea totul si carnea o lasa acolo…m a gandisem canu ii place asa ca am inccercat toate mancarurile posibile si am vazut ca face la fel la toate..am incepu sa ii dau pateu pentru pisicii,era singura mancare pe care reusea sa o manance pe toata. dar nimic, tot nu se ingrasa. Am observat ca are viermisorii atunci singurul meu gand a fost ca micutul meu nu se ingrasa din cauza lor asa ca i am luat pastile pentru deparazitare…el fiind slab si mic atunci cand eu ii dadeam o pastiluta d aia se simtea foarte rau cateva ore dar dupa isi revenea la normal…am scapat intr un final de viermisorii si am spus next step,puricii care il sugeau in prostie si erau si foarte multi…i am luat un sampon special pt puricii si il spalam cu el dar nu parea sa scape de ei…i am luat pipeta,degeaba ca tot avea,i am luat zgarda pt puricii..degeaba si aia. Nu ii mai suportam mereu trebuia sa gasesc unul pe mine…asa ca am decis sa iau de la veterinar o solutie care se dizolva in apa si il dai pe micut cu ea putin si il infasori in ceva sa nu se linga. a trecut ceva timp pana am avut tupeu sa l dau cu aia tocmai de frica de a nu l pierde pentru ca era..viata mea..pana sa decid de al spala cu aceea solutie,el se schimbase radical,nu mai se juca deloc fiind pui..numai sarea pe casa care asta era obiceiul lui mereu cand il scoteam in curte..acum mai sarea decat in casa dupa masuta pe alta masuta sau in pat,atat.Cand il scoteam afara acum statea nu mai pe jos..n am bagat iara de seama am spus ca poate din cauza puricilor fiind ca ii sug sangele din el si il slabesc de nu mai are forta,asta a fost in capul meu..Iarasi observ un lucru foarte dar foarte ciudat,avea momente cand deabia mai respira..se chinuia sa respire cu gura deshisa si afara la aer..nu mereu dar avea momente destule.Iarasi n am bagat de seama pentru ca il vedeam ca mananca,toarce,sta cu mine,alearga cand il chemam sa pape..nu tare cat putea si el…atunci am spus ca TREBUIE SA SCAPE URGENT DE PURICII AIA NEMERNICI CARE II FACEAU RAU…asa ca am decis sa ii fac baie cu mami si inainte sa il dam cu solutia aia,asa ca zis si facut…dupa baie insa…l am luat sa l usus si vreau sa spun ca devenise putin ciudat,m am gandit ca din cauza baii…l am pus sa pape,si dupa sa faca nani,zis si facut si asta. Pana cand se trezeste micutul si vad ca vrea sa se ridice si cade efectin din picioare…m am gandit ca de la solutie sau baie.L am ajutat sa pape si sa bea apica si l am pus sa faca nani inapoi pentru a se odihni putin cu gandul ca atunci cand se va trezi va fii ca inainte..da era mai bine ,tot se mai clatina putin cand mergea dar incepuse iar sa poata sarii,sa mearga singur fara ajutor.Sa spun ca acum e 5 si deabia l am scos din baie si a doua zi seara a murit..Dupa ce am vazut ca era mai bine de dimineata l am scos in curte sa ia niste aer,a fost ok din cate il vedeam eu..se facuse cam racoare si am decis sa l pun inapoi la locul lui,vreau sa spun ca,cum il puneam asa ramanea…daca il asezam pe masa ramanea in fund pana il lua somnul si nu intelegeam de ce se chinuie atat sa stea in picioare in loc sa se intinda asa ca am decis sa il intind eu si cum l am pus asa a ramas…eu nu m am gandit la ceva rau fiind ca il vazusem in curte si cum incepuse sa sara deci in capul meu el incepea sa fie mai bine..doar ca a trecut vreo ora sa zic si a vrut sa se ridice si am vazut ca a cazut efectiv din picioare si ca a dat cu caputul de recipientul in care ii puneam apa si mancare si acolo a ramas pana l am ridicat eu..era clar ceva avea…nu intelegeam cum acum o ora mergea si acum e din nou ca ieri dupa baie..am incercat sa l pun pe jos sa vad daca se tine cat de cat pe picioare si am vazut ca nu se mai tinea deloc..eu il tineam si daca ii dadeam drumul cadea..ca o leguma..am incercat sa ii dau sa pape sa aiba putina energie dar nimic,a refuzat mancarea..asa ca l am pus inapoi in patut si…de atunci nu s a mai ridicat deloc..a mai durat cateva ore pana s a zbatut si si a dat sufletelul..am intrat in cea mai mare depresie din viata mea pentru ca era singurul lucru care ma facea sa rad si fericita..am avut grija de el ca si cum ar fii fost copilul meu..am incercat sa l salvez cum am putut eu din toate punctele de vedere si el tot mai rau era..nu se facea deloc mai bine..am stat langa el pan in ultimul moment indiferent decat de greu era sa stau sa l privesc in halul ala..nu puteam sa l las singur..se uita numai la mine..si vreau sa spun ca a murtin fix cand toata familia s a strans langa el..a murit fericit ca nu l a abandonat nimeni nici in cele mai grele momente..sincer imi pare foarte rau pentru ca zici ca presimtise ca se va intampla ceva cu el..de dimineata cand se mai tinea cat de cat pe picioare voia non stop sa vina in pat la mine doar ca nu l puteam lasa din cauza ca incepuse sa faca pipi pe el si facea mereu in pat..si nu am putut sa l primesc…dar el defapt mai voia putina iubire si sa stea in locul lui preferat fiind patul ca el inainte dormea cu mine numai in pat si sub paturica se baga el singur…mi s a rupt sufletul si am decis sa scriu asta aici si pentru a gasi poate o expliicatie,cineva cu experietna care poate sa mi spuna de ce anume s a dus…si de ce o lua din ce in ce mai rau pana sa moara.Da rm am gandit si ca solutia aia sa ii fii intrat in sange si asa..numai era nimic de facut..dar odata ce la veterinal imi da ceva banuiesc ca nu trebuia sa ma astept ca dupa utilizarea substantei sa moara..acum stau nu mai cu gandul ca daca baia accea nu ar fii existat,el era viu acum..stiu ca tot se ducea cu problemele pe care le avea el dar mai petreceam timp impreuna..poate il salvam intre timp de ceea ce avea..nu stiu ce sa zic..nu inteleg deloc..si ma doare sufletelul de mor..as vrea sa ii dau mare flegma in ochii acelei veterinare si sa o acuz ca e o proasta si ca m a facut sa mi bag pisica in pamant cu rezolvariile ei..spun asta si pentru voi ca sa stiti ca nu trebuie sa aveti incredere chiar in toata lumea indiferent ca e veterinar,doctor,taximetrist. Sunt unii buni si unii prosti si degeaba. E tot ce pot spune..Prin urmare nu va spalati pisicile cu solutii toxice indifenet ca spune mama. Aratati le acest comm si nu o sa l mai spele vreodata. Poate imi spune ti si mie ce putea avea. Noi credem ca anemie sau cancer..acum nu stiu .

    • petruta says:

      Îmi pare tare rău pentru frumosul pisic. Din nefericire, există mulți veterinari care nu sunt buni. Poate a fost o complicație de la acea soluție, poate avea deja probleme interne. Durerea rămâne acolo, plângi cât poți. Pentru purici, din nefericire, trebuie făcut și în curte – nu doar pe animăluț, că altfel nu scăpăm în veci. Îmbrățisări multe de aici.

  37. Ilinca says:

    Atât de dureros !!!
    Scriu acum câteva rânduri pentru că este singurul loc unde mă pot descărca.
    Azi noapte am pierdut – o pe Matu meu .
    Avea 17 ani și timp de două luni ,ne-am luptat cu insuficienta renala.
    Totul a debutat acum doua luni ,brusc.A refuzat să mai mănânce și a devenit din ce in ce mai apatică.Am dus-o la vet și diagnosticul a fost clar.Timp de două luni am incercat tot ce se putea de la tratament până la dializa, însă de la început s-a văzut că nici ea nu vroia sa mai lupte ,era prea obosita.Desi am sperat că o să își revină în ciuda unor perioade în care a fost mai bine ,in ultima săptămână a decăzut complet , iar azi noapte a venit în pat langa mine ,nu mai putea respira mai deloc însă desi am stat langa ea și am mângâiat -o in continuu ,s-a dus abia când am lăsat -o singura ,de parcă nu putea să se ducă în prezența mea.
    Acum mi-au rămas doar amintirile și un gol imens pentru un suflet care a fost langa mine vreme de 17 ani și când mi-a fost bine și când mi-a,fost rau ,pentru că ea știa mereu dacă mă simt bine sau nu , un suflet care în perioada sarcinii mele , o sarcina dusa la capăt doar stand la pat ,a stat langa mine in permanenta ,un suflet care ne veghea zi și noapte.
    Cat de greu este …

    • petruta says:

      Da, este foarte greu. Îmi pare tare rău pentru blănos – sunt terapeuții sufletelor noastre. Important e că s-a dus liniștit, acasă și a apucat să își ia la revedere. Contează enorm! Îmbrățisări de aici!

  38. Rosana says:

    Doamne Dumnezeule, cat poate sa doara…
    Azi a trebuit sa hotaram pentru ea, sa spunem stop suferintei. Ma gandesc ca, dincolo de priceperea sau nepriceperea doctorilor, este Dumnezeu, care ingaduie sau nu plecarea de pe Pamant. Singura speranta este ca ea exista undeva, in alta dimensiune, unde nu e nevoie de corpusorul pe care azi l-a lasat aici. Tot e cumplit. Am botezat-o Norocel, acum doi ani, cand am gasit-o aproape moarta, otravita. A supravietuit. Probabil a ramas cu sensibilitati de la otrava. Nimeni nu stie nimic. Azi a plecat Acasa. Si eu vreau Acasa, e greu pe Pamant si, prea adesea, urat, incredibil de urat. In 2018 ne-au plecat 3 in zece zile. Doi intr-o zi – un motan la 7 dimineata, lovit de o masina, o fetita la 8.30, in bratele mele, dupa o operatie care nu a putut-o salva. Dupa 10 zile, un motan dus la doctor a smuls, pur si simplu, usa custii si s-a repezit inaintea masinilor. Motanii, fatati fara sa stim in curtea noastra, ii crescusem cu biberonul. Erau copilasii mei. Sunt inca bogata, mai am 6, toti luati de pe strada. Vreau doar sa-i tina Dumnezeu sanatosi. Mai am 6, dar tot urla sufletul de durere in mine pentru fiecare plecat. Rana ramane acolo si sangereaza usurel in permanenta.
    Iti multumesc pentru ca m-ai ascultat. Fii binecuvantata, Luminata si ocrotita.

    • petruta says:

      Am și eu salvați de pe stradă dar durerea pierderii lui Tomată tot acolo e, mai mocnit dar e. Multe îmbrățișări de aici.

  39. Rosana says:

    Eram asa de amarata cand ti-am scris (acum incerc sa imi gasesc mereu ceva de facut, ca sa nu ma mai gandesc in permanenta si sa plang), ca am uitat sa iti spun tot. Sa vezi cum se “””aranjeaza””” lucrurile: asteptand afara sa isi gaseasca cea mica linistea, sunã fiul meu (18+) la telefon, sa ne spuna ca, in seara anterioara, fiind la cineva, l-a muscat cainele gazdei. Asa ca, am pus puiul plecat intr-o lume mai buna in masina, si ne-am dus cu idiotul (scuzati sinceritatea, dar sa stai 12 ore muscat fara sa faci nimic, nici macar o tinctura de iod) la spital la antitetanos, urmand sa ne rugam sa nu pateasca ceva cainele in urmatoarele 14 zile. Apoi abia am dus fata la padure, unde e pace, sa se odihneasca in liniste. Asta ca sa vezi cum primeste omul informatie: cand am completat hartia de eutanasiere si am scris data, m-am gandit ca e marti si doi de 13, fiindca era 26. Un 13 a fost cu fata, alt 13 a venit imediat, cu numitul anterior. In principiu nu cred, dar de data asta … Oare e ceva intamplator, sau absolut tot se intampla dupa Voia Sa? Sa fii sanatoasa si ocrotita si iti multumesc din nou, pentru sufletul tau frumos.

  40. Ina says:

    Am scris pe google si mi-a aparut postarea asta, vad ca sunt multi in situatia mea, care sufera enorm dupa sufletele nevinovate care s-au dus, sper eu, intr-o lume mai buna. Nici nu stiu cum sa incep, ma blochez cand trebuie sa vorbesc despre ea, fetita mea.. am gasit-o acum 4 ani la o terasa mcdonalt’s, rupta de foame si plina de rani, am luat-o acasa cu gandul ca o voi ajuta si o voi da spre adoptie unor iubitori de pufosenii si nu am mai putut sa o las, asta insemnand chiar discutii serioase si istericale timp de 2 luni pana a venit sotul din strainatate si s-a intragostit iremediabil de ea. Tinpul a trecut, ea s-a lipit de noi si noi de ea, am fost fericiti si ne-am iubit pana la patologic. Intre timp am aflat ca are astm felin, mergeam la 2 luni la control, investigatii si dupa caz tratament, i-am facut inclusiv bronhoscopie si lavaj pulmonar la indicatia medicului, am renuntat la parfum, detergent chimic si orice i-ar fi putut dauna. A fost tot pentru noi, copil si fericire, caldura si suflet si nu pot sa inteleg cum s-a dus asa de repede. Sambata trecuta am dus-o la medic pt ca vomitase si miercuri am operat-o pentru ca avea un disgnostic crunt, cancer la pancreas,sansele erau foarte mici si totusi am fi incercat orice, fara sa putem face nimic, fara nicio sansa, ni s-a spus ca ar fi egoist din partea noastra sa o trezim dupa operatie pentru ca ar avea dureri crunte si nu ar rezista mult.. nu am putut sa-i spunem medicului sa-i faca injectia, a fost prea mult pentru noi, i-am spus doar sa faca ce e corect pentru ea. Avem sufletul rupt si ne gandim ca ea ar fi vrut sa fie acasa cu noi, unde se simtea excelent, unde a fost iubita si rasfatata. Sper din suflet sa fie un rai al animalelor si sa fie fericita, sper din suflet ca stie cat a fost iubita si ca am fi facut orice pentru ea, inclusiv sa-mi sau bucatica din mine daca era nevoie. Am ingropat-o cu jucarii si farfuriuta de mancare din care ii facea atata placere sa pape, noi am ramas singuri, ne gandim mereu la ea, la sufletul nostru frumos si plin de personalitate, o pisica tigru, feroce si blanda in acelasi timp, e foarte greu

    • petruta says:

      Îmi pare rău pentru pufoasa fabuloasă. Am și eu 2 tigrați – fată și băiat. Diagnosticul de cancer e crunt..pe ultima sută de metri e important să nu îi chinuim și să știe că au fost iubiți. Durerea rămâne iar eu sunt sigură că există un rai al animăluțelor. Trebuie să fie!

      • Dorin says:

        Buna ziua,
        Îmi este f greu sa scriu la trecut despre Lara… o pisica albă maidaneza aciuata in fata ușii mele, speriata, murdara, un puiandru de careva luni… avea un ochi acoperit cu o pielița, infectat și nu vedea decât cu un ochi. Am dus o la veterinar, Alaves raiauriculara, o infecție s ochilor, purici… dar am tratat o si s a stopat infecția si i s a salvat macar un ochi. A fătat in Aprilie 4 pui… era grijulie și f iubitoare… cum ajungeam acasa o strigam… Venea și se tolănea in fata mea și torcea…. nu se despărțea de mine decât când plecam din locația respectiva… ii cara pe pui in gura sub biroul meu, venind din curte… acum puii au 6 săptămâni și sunt orfani. Lara a dispărut. Am găsit o moarta strivită de o masina și aruncată de coneva pe un teren viran…. când merg in curte parca o vad cum venea agale și nu ma părăsea deloc… i se vedeau pe burta locurile unde sugeau puii ei… asa multa dragoste avea încât și acum când scriu mi se umplu ochii de lacrimi… Am îngropat o … după trei zile după ce murise, abia atunci am descoperit o. se umflase era in descompunere… . Regret enorm ca nu am putut sa o protejez, dar fiind intr o curte ea se tot ducea peste strada și nu prea vedea … Acum fac ce pot sa i hrănesc pe cei 4 orfani… ei sunt jucăușii, mananca, sapa gropi in nisip…. parca nici nu realizează ca nu au o mama. Acum mi și as dori sa le gasesc stăpâni iubitori …. dacă e posibil … eu mai am alte 2 pisici cu câte 3 pui fiecare… tot asa sosite la USA casei…

        • petruta says:

          E greu cu pisicuțele la curte dar multă baftă cu blănoșii mici să le găsiți familii iubitoare și responsabile – am dat și eu pisicuți în adopție și se poate. Gânduri bune și îmbrățișări de aici.

  41. Nedelcu loredana says:

    Si mie mi-a murit acum doua zile pisica, cred ca a otravito cineva chiar nu avea nimic la amiaz o fost acasa a mancat mam jucat lam luat in brate si seara la gasit tatal meu pe drum mort, dar nu era calcat de masina
    Sufar enorm de mult dupa el a fost langa mine 10 ani de zile

    • petruta says:

      Îmi pare rău pentru pierderea suferită. Sunt mulți oameni răi pe lumea asta. Îmbrățișări de aici!

  42. Vatamanelu Lidia says:

    Se face o luna de cand mi-a murit pisica. Nu era foarte batrana. Cam vreo 7 ani. Si acum am mustrari de constiinta ca nu am dus-o la Bucuresti. A fost in tratament la un cabinet in Bucuresti, dupa care m-am mutat in Pitesti si cand i-a fost rau, am dus-o acolo la un cabinet. Avea probleme mai vechi, un singur rinichi, apa la plamani, fusese stabilizata de mai multe ori in decursul a 2-3 ani. Medicii de la Pitesti i-au facut un tratament, i-au facut si perfuzii si eu vedeam ca nu-i merge bine, dar eram convinsa ca o vor stabiliza in cele din urma, pt. ca asa se intamplase de mai multe ori. Cand am primit vestea devastatoare, am inceput sa ma invinuiesc sau sa ii invinuiesc pe medicii de la Pitesti. Am cerut sa mi se spuna ce tratament i-au facut. Am vorbit cu doctorita de la Bucuresti si ea mi-a spus ca a fost OK tratamentul, ca in linii mari si ea ar fi facut cam acelasi lucru si ca sa nu imi fac probleme ca pisica nu a mai rezistat, dar eu tot sper ca ea ar fi reusit imposibilul. Nu stiu cu ce sa umplu golul ramas. Cu toate ca mai am si alte pisici, ele nu pot sa o inlocuiasca. Sunt devastata. Nu pot sa iau alta pisica pentru ca simt ca nu ar fi ca ea. Imi pare rau ca am luat vreodata pisici. Mai bine, fara. Suferinta e cumplita si nu pot trece peste.

    • petruta says:

      Nu iti mai amărî sufletul atât de rău. Atâta timp cât tratamentul a fost ok, ai făcut tot posibilul să salvezi blănoșenia fabuloasă. Ea nu poate fi înlocuită (și mama a încercat să îl înlocuiască Pe Tomată, motanul pe care a trebuit să îl eutanasiem – și i-am adus tot un portocaliu – dar fiecare are farmecul lui). Rămân în sufletul nostru – părea că s-ar fi chinuit mai mult la ce afecțiuni avea. Important e că a fost iubită și îngrijită.

  43. Cristian Gera says:

    Sunt efectiv paralizat de durere!

    Mi-a picat pisica de la etaj (12), a prins o crapatura si a iesit pe pervaz. Am reusit sa il prind, sa il bag in casa, a iesit prin alt loc, pe la o fereastra. Am incercat sa il prind si a doua oara si m-a sarit printre maini intr-un balcon vecin. A vazut ca nu mai pot ajunge la el si a inceput sa se tavaleasca pe jos de bucurie, sa se taraie, sa se dea peste cap. Ma uitam le el ofticat si i-am spus….eh lasa ca te intorci tu acasa, sa vezi ce dus iti fac la cum arati. De acolo,a plecat pe la alte balcoane si ulterior a inceput un vant puternic care l-a aruncat efectiv. Initial am vrutsa merg pe pervazul blocului asumandu-mi riscul, pentru a-l recupera. Nu am facut acest lucru si acum regret enorm, nu mai pot dormi noaptea, nu mai pot intra in casa pentru ca ma bufneste plansul. Am 28 ani, sunt barbat dar nu m-am imaginat ca voi simti asemenea durere in suflet in viata mea, Efectiv nu stiu ce sa mai fac!

    Singurul gand bun este ca si-a luat la revedere si era foarte fericit ca face ce vrea. Dar..cu siguranta nu asta voia sa faca pana la capat :(((((((

    Il aveam doar de 1 an, cand l-am cunoscut era salbatic si nu statea sa il mangai si am avut grija sa devenim prieteni si sa aiba incredere….

    • petruta says:

      Îmi pare tare rău pentru blănos..am avut și eu unul care mi-a dat palpitații când escalada balconul și pleca la vecinul de lângă. Deși închideam ușa, tot găsea o cale să mai evadeze. Cred că ai făcut alegerea potrivită că nu te-ai dus după el pe pervaz. Pisicile sunt foarte imprevizibil și s-ar fi putut întâmpla un accident și mai grav. Multe îmbrățișări de aici!

  44. Hildegard says:

    Am și eu de povestit.Am adoptat și crescut de mici o cațea,Nelly-a făcut accident cerebral la 13 ani,doi câini Jimmy și Vasco,primul a murit la 14 ani de blocaj renal și al doilea la 9 ani de cancer limfatic.Acum o am pe Betty care are 7ani și jumătate, luată tot de stradă, tot de mică. Pe toți i-am iubit,fiecare a fost diferit în felul lor.Am și 2 pisici-Cara are 12ani jumate și Asha are 4 ani jumate.Si acum 3 seri am găsit un motănel de 2 săptămâni în fața blocului,seara,mieunând de zor.Acum doarme,sătul în cușcă culcușit în prosop.E atât de mic,cât palma.Ce vreau să subliniez este că pierderile animalelor lângă care ai trait sunt dureroase,dar ale mele toate au fost salvate de pe stradă, au fost iubite,au murit acasă și mă uit la poze și pe urmă la cele care le-au luat locul și sunt liniștită. Acum mă concentrez pe ăsta mic,are o dorință de viață atât de mare și mă rog să pot să-l văd crescând. Deci când pierzi un suflet drag e bine să te uiți în jur-sigur vei găsi un alt suflet de care să te atașezi și care are nevoie de iubire.

    • petruta says:

      Sper ca povestea ta sa ii inspire si pe altii…si mie mi-au murit pisicute, toate salvate de pe strada. Dar mereu exista alte sufletele minunate care au nevoie de ajutor si sunt un `tratament` bun pentru orice durere.

  45. Adriana says:

    Heeeeelp dragi iubitori de animale, pisoiul meu Tzrtz, chiar acum sta pe mine si incearca sa mai traiasca, respira greu si se chinuie sa mai si toarca. Se apropie sfarsitul pentru el si nu stiu cum o sa fie, o sa se chinuie, o sa moara linistit, nu stiu cum sa ii alin suferinta, imi este tare frica, simt ca o iau razna, intru in depresie. Tzrtz este iubitul meu pisoi de 11 anj, care de cand s-a nascut a suferit. Ne-am cunoscut intr-o zi ploioasa de noiembrie, statea cu mai multe pisici in zona unde lucram. Am inceput sa hranesc toate pisicile din zona, dar pe el l-am remarcat ca nu venea la mancare dupa miros ci pentru ca manca mama lui. El avea nasul infundar, si ochisorii ii curgeau. Pentru ca era slbatic si nu il puteam prinde, am fost la veterinar, i-am povestit ce simptome are – s-a presupus ca are rinotraheita- si i-am administrat tratament, la inceput foarte greu, reuseam sa il prind doar cand venea mama lui sa manance si atunci cu manusi in maini pt ca ma câhâia si se zbatea. Usor, usor, am reusit sa il domesticesc si pentru ca asa a vrut Dumnezeu, am hotarat sa il iau la mine in camera unde stateam. Initial m-am gandit sa il iau doar pana il pun pe picioare si cat va dura lucrarea ce o aveam in acea zona.L-am indragit si l-am iubit enorm dar nu ma gandeam atunci ca urma sa devina pisoiul meu de suflet. Doi ani cat am lucrat, am avut grija de el, pe langa alte 30 de pisici. Si pentru ca toate pisicile care fatau, aveau pui ce se imbolnaveau de rinotraheita aceea ajungeau sa moara de mici, am hotarta sa le castrez pe toate pentru a nu mai lasa boala sa se raspandeasca. Duppa ce am terminat lucrarea in zona respectiva, am hotarat sa plec din tara, lasnd saci cu mancare unei persoane pt a da pisicilor. Si pe el l-am lasat tot acolo, nu aveam de gand sa il iau, pentru ca acasa mai aveam 3 pisici. Dupa 2 luni m-am intors pentru ca aveam o oferta de lucru aproximativ tot in acea zona. Saptamanal mergeam sa vad ce fac pisicile de care avusesem atata grija 2 ani, dar si pisoiul de care prinsesem atata drag. La un moment dat intr-una din datile cand am fost sa ii vad si sa le dau mancare, am aobservat ca pisoiul preferat lipsea. L-am strigat, l-am cautat ore intregi si nimic, cand la un moment dat o fetita care stia toate pisicile de acolo, mi-a spus ca a vazut pe cineva cu o pisica in sac care s-a dus spre apa. Desi nu prea dadeam crezare spuselor ei, ca de multe ori fabula, atunci ceva m-a facut sa o cred. L-am cautat disperati (eu si prietenul meu la vremea aceea, intre timp devenindu-mi sot),am mers la rau , nu l-am gasit si singura posibilitate era sa mergem pe partea cealalta a raului. Cu masina ne-a luat cam o ora sa ajungem, sperand intr-o minune si asteptandu-ne la ce e mai rau. L-am strigat un timp si la un moment dat a iesit speriat din iarba , m-a mirosit si s-a apropiat de mine. Acela a fost momentul can am decis sa il iau cu mine in apartamentul unde stateam. Intre timp a avut probleme de sanatate, urinare, iar la un moment dat can nu mai manca , in urma analizelor, am aflat ca are FIV, sida pisicii. Dupa terminarea lucrarii, in drum spre casa, am avut accident de masina, cu picica in masina si eu insarcinata in 6 luni. Am trecut cu bine peste toate. Au trecut si anii, timp in care pisoiul meu a primit si a oferit iubire cat uneori nici o aamnii nu pot oferii. Dar am ajuns si spre finalul povestii cand, datorita pandemiei si posibilitatii de a pleca ne-am mutat o perioada la tara. Pisoiul meu nu vroia sa stea in casa, rupea plasa de la geam pentru a avea libertate, pe care intr-un final i-am dat-o, dar pentru care acum am mustrari de constiinta, pentru ca un pisoi cu FIV, se pare ca nu trbuie deloc lasat afara. Asta m-a costat viata pisoiului si nu o sa mi-o iert niciodata. El era asa de fericit stand in curte, dupa 9ani de apartament si 2 afara. Era usor grasutsi de cand am venit la tara a inceput sa slabrasca. Initial m-am bucurat ca e mai slab, ca apoi sa imi dau seama ca se intampla ceva. Am mers la medic, si se pare ca datorita imunitatii scazute care o au pisicile cu aceasta boala a contactat un virus, bacterie, a facut si alergie la pureci desi il deparazitam. I-a fost dat tratament l-a inceput simptomatic dar probabil ca i-a afectat ficatul. A inceput sa nu mai manance, l-am dus iar la veterinar, are icter si deshidratare, de 3 l-am bagat pe perfuzii si injectabil, dar nici un rezultat, nu mananca, nu bea apa, nu mai poate merge, respira greu. Medicii sunt rezervati. Sufar si plang continuu. Sfatuiti-ma ce sa ii mai fac, sa ii alin suferinta. Mi-e teama de ultimele clipe, de chinul prin care trece. Nu mai rezist….

    • petruta says:

      O poveste cum nici în filme nu găsești. Pisoiul a fost iubit și ai făcut ce e mai bine pentru el. Dacă știi că se chinuie și are dureri mari (asta poate confirma doctorul), poți recurge la eutanasiere. Eu am stat cu al meu când s-a întâmplat asta, mai întâi îl adoarme și îl poți mângâia. Astfel, se va duce liniștit și fără dureri. E o decizie grea dar uneori suferința noastră trebuie lăsată deoparte dacă îi putem ajuta să treacă mai lin în raiul blănoșilor. Multe îmbrățișări de aici, om frumos!

  46. Daria says:

    Buna
    Si mie mi-a murit ieri motanul.Il chema Felix si avea 19 ani.Eu am plans foarte mult cand a murit fiindca nu imi mai pot imagina viata fara el.De cateva zile nu se simtea bine deloc, nu mai manca si nu mai putea sa mearga.A murit cand il hraneam cu forta.Acum sunt foarte trista.Felix,iti urez sa fii fericit acolo unde esti!!!

  47. Cris says:

    In jurul ore 18:20 am rămas si eu fara puiutul meu, o pisica pe nume Gogoasa. Am fost cu ea in urma cu 3 zile la veterinar, se simțea rău de vreo săptămână, nu mai mânca si nu mai avea putere sa faca nimic. I au făcut niște vitamine, a doua zi la fel, dar stătea i s a înrăutățit. Astăzi am mers iar cu ea si i a găsit un fel de abces pe spate plin de puroi, aproximativ 200 ml, ea fiind in stadiu de maxim 1.5 kg. După lungi chinuri fara anestezie si multe injecții am adus o acasă, a plâns toată ziua, iar seara i am auzit ultimul ei strigat, un adio care mi a sfârșit inima.. O ora am sperat ca nu e adevărat si ca micuță mea gogoasa încă traieste si am incercat orice e posibil sa o trezesc, dar fără a reuși. Sper sa ma ierți Gogoasa mea ca te ai chinuit atât si nu te am putut salva, sa nu iti amintești de mine asa… mami te iubeste din toata inima… e o durere de nedescris, ma gandesc numai la cum a suferit, cât m am rugat sa isi revina si nu am reusit sa o fac bine… încă un gol în inima mea plină de pisicute…

  48. Elena says:

    Si eu sunt sfasiata de durere. Pisicuta mea, Mitzy, mi-a fost,, luata ” in noaptea de revelion, pe 1.01.2021, la ora 5.Blestemata noapte. Pentru mine nu va mai exista revelion niciodata.
    Ingerasul ingerasilor, Mitzy, sufletul meu pereche, ar fi dorit sa mai ramana un timp langa mine. Era stabila din punct de vedere medical ( suferea de multe afectiuni grave), dar fatalitatea ne-a impins pe amandoua in cele mai apocaliptice zile. Ochisorii ei sclipitori imi spuneau sa profit de ultimele noastre clipe impreuna, caci corpusorul ei va ceda in scurt timp….incepuse sa aiba crize de apnee… Am alergat cu fetita mea la Pet Stuff,ca o nebuna… Cand am ajuns acolo, de-abia se mai simtea pulsul. D-na doctor veterinar Rita mi-a stabilizat-o. Am plecat acasa cu speranta ca dimineata ma voi intoarce sa-mi imbratisez copilul. Dar,…. noaptea a fost fatala… A doua zi la ora 16.oo mi-am dus pisicuta in Raiul Animalelor… Sunt distrusa. Am pierdut, definitiv, sensul vietii mele. Ne vom intalni curand, pentru vecie… MITZY drag si frumos. Te iubesc enorm!

  49. Loredana says:

    Pe 14 ianuarie mi-a murit o parte din suflet! Bibi, o metisa alba cu ochi albastrii in varsta de 15 ani, un inger alb care intelegea tot ce ii spuneai, care isi impartea dragostea intre mine si bunica mea. Un inger care imi adormea noapte de noapte in brate, care imi stergea lacrimile la propriu cu labutele ei miraculoase, un inger care venea si se punea la sufletul tau. Nu ii placeau jucariile, dar ii placeau hartiutele dupa care alerga si venea la mama ei sa ii spuna sa o caute pe sub mobila unde a aruncat-o. O pancreatita nenorocita a daramat-o, dupa care un tratament cu perfuzii si Tramadol a mai pus-o pe picioare. Starile de atunci au recidivat asa ca am decis sa o duc din nou la doctor si voi regreta toata viata ca am facut asta. Dupa 2 zile de perfuzii si injectii era mult mai apatica si a doua seara nu isi mai putea tine capul drept si nici sa mearga fara sa cada jos. Am dus-o de urgenta dimineata, iar doctorul mi-a spus ca a facut un edem cerebral. De aici a urmat socul si la cateva ore doctorul mi-a spus ca e mai bine dupa care a zis ca a facut o criza si a suferit un atac stop respirator. Cand am ajuns la ea mi-a aruncat o ultima privire si a plecat printe ingeri. Resuscitata, adrenalina, nimic nu a mai ajutat. Cele mai inspaimantatoare clipe din viata mea. Nu imi pot reveni din plans, din soc si nu stiu cum sa traiesc fara ea chiar daca mai am o pisicuta tot de 15 ani si o catelusa de 8. Nu pot sa realizez ca nu mai e, nu pot sa mananc, nu pot sa dorm si bunica mea e la fel. Tot ce imi doresc e sa fiu cat mai repede langa ea pt ca si sentimentul de vinovatie ma omoara! De ce am dus-o la doctor??? De ce nu am lasat-o asa? Poate ca tramadolul i-a fost prea puternic la cele 2.485 de grame cat a avut copilul meu si poate asta i-a provocat edemul cerebral. Sunt disperata si nu stiu cand va trece durerea asta pt ca cealalta pisicuta nu e atat de afectuoasa ca si ea si nu imi ofera nici o alinare asa cum o facea ea. La cei aproape 30 de ani ai mei nu am copii, dar prin moartea ei simt ca mi-a murit copilul. Fetita mea cu ochi albastrii si miros specific…Miros pe care mama nu il mai are. Stiu ca nu exista nici o metoda miraculoasa , dar va rog spune-ti-mi ce sa fac sa imi treaca pt ca nici antidepresivele nu imi ajuta si stiu ca trebuie sa ma intaresc pt bunica mea si celelalte doua sufletele pe care le mai am

    • petruta says:

      Cred că ar trebui să renunți la vinovăție – sunt lucruri dincolo de puterea noastră iar noi mereu vrem să îi salvăm. A fost iubită și asta contează pentru ea, a știut că e iubită. Bolile îi iau de lângă noi la finalul vieții, e un ciclu normal. Blănoasă ca ea nu o să mai găsești, păstrează amintirile frumoase împreună. Fiecare blănos e special în felul lui, nu trebuie să fie la fel. Pumnii strânși și îmbrățișări – am pierdut 2 blănoși în brațele mele. Facem loc în suflet pentru alți blănoși și îi păstrăm vii în amintirea noastră pe cei care au plecat.

  50. Cristina says:

    Pe Sunea a adus-o mireasa motanul Shurik. Ea se rusina de noi, era foarte modesta, in timp ce motanul mergea tantos, cu coada pe sus mandru de alegerea lui. Locuim la casa pe pamant. Peste cateva zile, Sunea (care atunci inca nu avea nume) a “primit un picior (usurel)” pentru a se feri din mijlocul ograzii. S-a dus repede la Shurik sa-i spuna ce-a patit si sa ceara suport, dar Shurik era prea mandru si prea somnoros si nu i-a acordat atentie. Pai iata, Sunea s-a suparat atat de tare pe Shurik, ca s-a urcat pe o constructie pe care o aveam in ograda si astepta rabdatoare si foare suparata… Shurik a dormit pana s-a saturat, s-a intins mandru si a inceput sa-si caute “mireasa lui frumoasa”… “Miau” in gradina, “Miau” in pod, “Miau” in casa. Sunea nu-i raspunde. Noi doar observam cum ea il urmareste de sus mandra de parca i-ar zice: “Acum cauta-ma tu! Nu m-ai sustinut cand am avut nevoie de suportul tau? Cauta-ma, cauta-ma!”, si nu-i raspundea la chemari. Doar urmarea cautarile disperatului Shurik care a crezut ca a pierdut-o. Din acea zi, am inteles ca pisica are un caracter deosebit si ca este foarte inteleapta si speciala. Peste 2 ani, Shurik a pierdut o lupta de “haiduc” si a murit. Sunea a ramas vaduva… In tot acest timp, ea nu putea avea puiuti, ii pierdea… O perioada nu am avut caine – Sunea alunga si cainii si pisicile straine. Noi nu am alungat-o niciodata, insa greu am primit-o in sanul familiei. O respectam mai mult pentru personalitatea ei speciala. Pana cand, intr-o zi a venit la mine si eu am cuprins-o… De atunci am devenit prietene. eu ii dadeam mancare, iar ea imi aducea soareci, soparle,de cateva ori mi-a adus si sobolani, ea fiind maruntica de felul ei, dar avea niste gheare…uuhh! De fiecare data cand imi aducea “cadoul” ma striga si ma cauta anume pe mine sa mi le daruiasca :))) Cand ma vedea, mi le punea la picioare si astepta sa-i mananc darurile :)) Anume din acel an, de cand am inceput sa ma imprietenesc cu ea (2014) a inceput sa faca puisori. Prima data a avut 3. Era asa de mandra de ei. 2 au mers in familii in care pana astazi zunt fericiti, iar al 3-lea nimeni nu a vrut sa-l ia ca era tare somnoros. Sunea ii mai dadea cate o laba dupa urechi, dar tot lenos ramanea. Am decis sa-l pastram pe Fluffy – un roscat pufos, cu ochi mari si foarte lipicios. Cu anii, Sunea a devenit pentru Fluffy si mama si profesoara si iubita, dar permanent il educa. Flafu o respecta mult, ca si Labush (cainele). Ea era marea inteleapta pentru ei. Preluau anumite comportamente unul de la altul (inclusiv cainele :)) Deoarece Sunea nu prea il iubea pe Flafu mai mult decat ca o amica/mama, Fluffy isi cauta iubitele prin vecini. Asa de romantic motan, n-am mai vazut. Le curta si le invita la el acasa si le servea din farfurioara lui in care special lasa mancare :)) Celor mai speciale le arata unde tin eu conservele si mancarea pentru pisici. Motan prosit! Indragostit de prost! Dar permanent revenea la Sunea si-i tinea companie. Sunea ne-a parasit in 17 martie,2021, noaptea. Am fost acolo langa ea. O dusesem la medic si chiar a fost internata 2 zile intr-un staitionar,dar dupa mai multe investigatii, medicii nu i-au mai dat nici o sansa. Nu am dorit sa o eutanasiez, asa ca am adus-o acasa sa fie in preajma noastra. Dupa 2 zile de internare, i-am simtit fericirea pana in varful mustatilor cand a intrat in ograda, dar era foarte slabiata. Avea mai multe probleme despre care nu a dat semn niciodata pana acum. Probabil de la varsta totul s-a acutizat brusc…Se pornise sa moara in afara orgazii, dar era asa de cumintica si ascultatoare ca, cand am strigat-o disperata, a venit mititica la mine si s-a uitat cu ochisorii ei intelepti de parca a zis “Bine, nu ma duc. Sunt aici. Fa ce vrei” Intre timp, cu ultimile forte a reusit sa-i mai traga o laba peste urechi lui Fluffy si Labush 🙂 Am luat-o in casa pentru ca afara ploua… Apoi am luat-o in brate….Simteam ca e pentru ultima oara. Am vorbit cu ea pana aproape am adormit (ca ea dormea demult), apoi am lasat-o-o jos, langa patul meu si, pe la 5.30 dimineata m-am trezit de la miscarile de moarte pa care le facea….I-am zis ca o iubesc si ca o voi iubi mereu si ca ii multumesc pentru Fluffy si pentru tot ce ea a fost- o pisica iubitoare, puternica, curajoasa, speciala. Nu m-am implicat prea mult in moartea ei. Doar am sarutat-o dupa toate multumirile si am plans mai departe, incercand sa adorm, ca ea sa moara mai usor si sa nu se chinuie pentru ca mie imi este mila de ea. Peste cateva ore, Sunea ne-a parasit. De parca dormea…Toata familia este trista si pana astazi. Inainte sa moara Snea, LAbush a urlat vreo 2 saptamaini (semn de pierdere a cuiva drag). Astazi, 6 aprilie, il vad pe Fluffy foarte treist si ingandurat, se aseaza si se uita intr-un punct cu orele, apoi miroase locurile unde candva a dormit sau a stat Sunea si le netezeste cu capaul lui de parca ar vrea sa o cuprinda. Acum nu stiu, Fluffy e trist si in depresie? Poate ii duce dorul Sunei sau sa ma ingrijorez mai tare si sa-l duc la veterinar? Eu il cuprind si ii vorbesc permanent, ii sunt alaturi in continuu. El mananca si bea apa, doar ca este foarte trist. Am senzatia ca pe zi ce trece mai tare realizeaza ca Sunea nu se va mai intoarce acasa. Si cand il vad asa, imi este foarte greu…

    • petruta says:

      Frumoase poveștile cu blănoși speciali. Dacă mânâncă și bea, este în ordine. Și ei simt tristețea și se manifestă. Poate are nevoie de un companion, dar e posibil să accepte o nouă pisicuță cu greu.

  51. Cristina says:

    Mie alaltăieri mi a murit Dănuța.
    Ieșea afara câteodatăPe 11 tanjea am lăsat o afara .Lucrez online foarte multe ore …am așteptat nu a venit a mai făcut asa de câteva ori Am strigat o cautat o pana la 1 noaptea ,nimic .
    Am ațipit și am văzut o urcata oe piept cum ne alintam noi .Am sărit din pat am strigat o cautat o si deși sunt medium nu puteam lua legătura cu ea .În sinea mea am știu dar am refuzat cu îndârjire…am cautat o iar peste tot nimic …ieri pe la 3 ziua I am fazut dublura energetica intr o curte a unei case din vecini .Nu puteam sa întru de 4 ori m am chinuit ..am găsit o acolo vanata la guriță. O pisica mare tricolora cu blana lunga inteligenta ca un om vorbareata cu personalitate.
    Doarme foarte tare doare nespus era tovarășa mea de viata ,pe toate le făceam impreuna .Casa e pustie fără ea.

    • petruta says:

      Îmi pare tară rău pentru blănoasa fabuloasă. Din nefericire, pisicuțele care ies pe afară nu au mereu cea mai fericită soartă. Multe îmbrățișări de aici!

  52. Lavinia says:

    Buna,

    Acum 2 zile am ingropat motanul meu de 5 ani, Codrin. Era metis, frumos, mare, puternic. Pe 24 dimineata, l-am auzit cum se harjonea cu celalalt motan pe care il avem, dar am crezut ca e o chestie pisiceasca.

    El, saracutul, de fapt avea dureri, paraliza si nu il soprta in preajma pe celalalt. In fiecare dimineata ii deschideam geamul la bucatarie sa mearga afara…asa ca am hotarat sa ii deschid. Dar…labutele din spate si le tara, a fost dureros, am plans pana nu am mai putut.

    La facultatea de medicina veterinara au spus ca nu sunt sanse, si ni l-au dat acasa. A doua zi dimineata incepuse sa ii putrezeasca partea din spate. Fetita mea nu a mers la scoala, a stat cu el, l-a scos in iarba, acolo unde ii placea cel mai mult, iar dupa amiaza am fost din nou cu el la facultate, se chinuia prea tare si mirisea uarat (ii curgea lichid). Din fericire, a cedat la anestezia dinaintea substantei care trebuia injectata pentru a fi eutanasiat, dar nu a mai fost nevoie.
    Acum el s-a linistit dar noi am ramas cu un mare gol, e cumplit!

    • petruta says:

      Îmmi pare tare rău pentru pierderea suferită..acum el e liniștit. Pe viitor, chiar și pentru cazuri grave vă recomand Praxis Vetlife – mi-au salvat mereu pisicile din situații foarte grave.

  53. Irina says:

    Bună,
    L-am pierdut pe motănelul meu drag și iubit pe 31 mai. Au trecut 3 săptămâni și încă nu îmi vine sa cred ca nu îl mai am alături. Povestea lui alături de noi începea în 17 august 2016 când l-am găsit aruncat în fata porții la țară la bunica. Inițial am zis sa îl dam cuiva pt ca mai aveam un motan atunci în vârstă de 2 ani și credeam ca nu se vor înțelege , chiar vorbisem cu cineva… Dar acea persoana nu l-a mai vrut. Deci, a rămas cu noi.. La puțin timp motanul cel mare a murit de mașină și a rămas doar cel găsit și 2 pisicuțe mai mari. L-am numit Tomy. Vreau sa spun ca din prima zi când a întrat în curte de comporta de parca era dintotdeauna la noi… Parca știa locul… Ne-a bucurat sufletele de fiecare data când îl vedeam.. Era o bucurie pentru noi toți… L am iubit din tot sufletul. Venea la geam și ii dădeam drumul în casa.. Mânca și apoi dormea. Cu câteva zile înainte sa moara devenise altfel.. Avea o stare de neliniște.. Mienua aparent fără motiv, parca nu mai era el. El avea obiceiul sa vina seara noaptea la geam înainte sa ma pun la somn… Ii deschideam și se culcă și el
    În seara de dinainte sa piară l am văzut prin curte, dar nu l am luat eu în casa.. Am așteptat sa vina la geam ca de obicei. M-a luat somnul… M-am trezit la un moment dat și l am strigat pe geam.. Dar nu a venit. Dimineața vreau sa spun ca m am trezit cu un gând foarte rău să mă duc în drum sa ma uit de el.. M am dus și nu l am văzut atunci…
    L am cautat apoi disperata peste tot, am strigat la el… Dar nimic… El mereu venea dimineața în geam.. La 6-7 apărea și îl vedeam în geam. Am încercat sa nu îmi pierd speranța și am zis sa mai aștept ca poate vine el. Între timp a venit mama acasă și l am căutată împreună.. A vorbit mama cu o vecina și i-a spus ca e în marginea drumului omorât de mașină… Am fost pur și simplu socata când am auzit asta ca nici nu am putut sa plâng… Mama plângea, iar eu eram socata. L-a îngropat tata în gradina lângă alun. Îmi este atât de dor de el
    . Peste tot îl vad… El era prezent peste tot. Am rămas cu cele 2 pisici una de 9 ani și mama ei pisica de 10 ani
    Le iubesc si pe ele… Dar nu este la f cum era cu motanul Tomy. El era pui când l am salvat
    .. Aveam cam 2 luni. Au fost 4 ani 9 luni și 2 săptămâni minunați alături de el.. În fiecare zi plâng după el… Mai ales când vad pozele cu el… Am atât de multe poze și amintiri cu el a fost atât de iubit și răsfățat… Înainte sa se dea mașina peste el avusesem un vis în care dăduse mașina peste el și m am trezit transpirata și cu lacrimi, dar el dormea lângă mine și m am linistit. Și mi s-a mai întâmplat ceva ciudat tot un fel de premonitie mi a trecut prin gând dacă el aar trece strada și ar da mașina peste el asa gras și frumos. Simțeam o legătură cu el foarte puternica… Dacă îl strigam imediat apărea. Ma simt și vinovata ca nu am luat atunci seara în casa.
    . Simțeam când e bine. Îl iubesc atât de mult p Tomy al meu!

    • petruta says:

      Îmi pare tare rău pentru pierderea blănosului,..din nefericire, la apartament există riscul să cadă de la etaj dacă ferestrele nu sunt securizate iar la curte, pisicile lăsate libere cam așa sfârșesc. Le-ați putea amenaja un fel de țarc afară care să le permită să se plimbe și să aibă și acces în casă. Tone de îmbrățișări de aici.

      • Stefania says:

        Buna ziua.Azi mi a murit sufletelul meu drag..o birmaneza de 15 ani.A cazut din prima unei boli ce nu iarta..cancer..a avut pieptul plin de tumori ce a supurat.In cateva luni a ajuns piele si os,numai manca,numai mergea,cadea in propriile fecale,saptamana asta a fost un chin ,simtea ca v a pleca.Azi am fost la parintii mei sa le duc o cusca sa o duca la aer,a iesit pe scara blocului,se ducea sus sau jos pe scari,ai mei nu o mai lasau de frica pe balcon.Am lasat o la aer putin,am luat o si s a dus taras la balcon,inca de dimineata se uita in golul balconului spre gradina.A prins ocazia si s a aruncat.Nu i am mai putut face nimic.Tatal meu de 50 de ani e distrus.Niciun medic nu a vrut sa o opereze de tumori ca era batrana si supurase curgandu i sange.Azi m am dus,s a uitat la mine,mi a raspuns la numele ei,a dat din coada,si prin acea spartura a balconului s a tras in jos sa si curme suferinta.Este o durere si un soc imens.Iubiti fiecare animal,chiar daca e de pe strada.Am avut cainii din zona blocului,i a otravit pe toti.Sufletul imi este devastat si dupa pierderea ei.

        • petruta says:

          O, Doamne! Birmanezele sunt mai sensibile și la boală iau astfel de hotărâri (am avut și eu una și s-a înfometat până la stop cardio-respirator). Sunt incredibile blănoasele! Îmi pare rău, pierderea e atât de recentă…îmbrățișări de aici!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.