A fost odata ca niciodata..Ce-mi place cand pot sa incep povestile asa, ma simt de parca as avea 100 de ani, cand, de fapt, eu am doar tolba plina de povesti. Era o vreme cand Romania era mai straina de Internet, cam acum vreo 11 ani dar eu eram un mic antreprenor. Incepusem pe la 18 ani cu meditatiile la engleza si pe vremea aia lumea inca folosea ziarele pentru anunturi si cam putin internetul.
Intr-o seara minunata, in timp ce eram in momentele mele de relaxare in cada, ca orice profa dupa o zi de munci, primesc un telefon.
“Buna seara, va sun in legatura cu anuntul legat de meditatiile la engleza.”
“Da, bineinteles, cu ce va pot ajuta?”
Si incepe conversatia tipica. Ca el are firma si are nevoie de engleza, ca eu il pot ajuta dat fiind ca am atestat Cambridge si sunt studenta (deh, minteam putin, cum sa ii zic ca am 18 ani, dau bacul si am nevoie de bani pentru meditatiile la mate:)))). Si conversatia continua. Ii explic metoda pedagogica aplicata, dupa ce manuale lucrez, el se arata atat de incantat ca i se pare ca a gasit profa perfecta. Fericire mare pe el, dar mai putin pe mine ca mi se racea apa in cada si nici nu puteam sa dau drumul la robinet. Si nu, varianta in care imi intrerupeam baia si vorbeam ca oamenii normali din alta camera era exclusa!
Inca 30 de minute de conversatie in care el mentioneaza faptul ca ar vrea sa ma angajeze si cat mai repede. Nu as putea cumva veni la un interviu? In seara aia! Siiiiiiiiiigur, cum sa nu? Ii spun eu smulgandu-mi parul din cap, par care ramasese saracul cu sampon, neclatit.
Intr-un final, cu o voce simpatica imi spune ca ma asteapta, imi da si instructiuni, iar eu ii promit ca ajung cat de repede pot. Da-i pe fast forward, clabuceste, clateste, usuca, smaf! in cele mai acceptabile haine pentru un interviu si fugi hai-hiu pe strazi la 20.30. Asta dupa 5 minute de gandire. Care-i urgenta? Unde arde? Dar fie, la 18 ani, naivitatea e mare si nevoia de bani si mai si.
La 5 minute dupa ce plec de acasa si eram in drum spre metrou, suna. El. Entuziasmat.
“Unde esti ca te astept?”
“Mmmm.. sunt pe drum, acum am plecat.”
“Bun, abia astept sa ne cunoastem. Te astept. Eu ma uit la meci.”
–
–
–
Pauza si la revedere. Am facut cale-ntoarsa, am bombanit ca mi-a stricat momentele mele de relaxare – din baia fierbinte de 30 de minute m-am ales cu o ora in care am inghetat si, eventual, daca ajungeam la client in seara aia, si cu o aventura …pe care sa nu o povestesc nepotilor ci mai degraba politiei.
Bafta mea a fost ca Romania a evoluat si din facultate deja incepusem sa folosesc site-urile de anunturi gratuite. Le gasesti frumos pe orase, categorii, subcategorii, vanzare si cumparare, tot ce iti pofteste sufletelul. Bine organizat, limitat la un numar decent de caractere, poti sa incluzi tot ce doresti, astfel incat sa fii cat mai specific. Pentru site-ul meu de engleza si cel al mamei de germana intotdeauna in cele 3 campanii de peste an folosesc propria baza de site-uri cu anunturi. Ma pozitioneaza mai bine in motoarele de cautare si da, chiar functioneaza.
“Buna ziua, va sun in legatura cu anuntul referitor la meditatii la engleza.”
“Buna ziua, presupun ca ati vazut mai multe detalii pe site.”
“Nu, ca eu m-am uitat numai la datele din anunt.”
(“Offf, Doaaaamneeee, dar in anunt era link catre site..) “Atunci sa o luam cu inceputul..”
Deci da, romanii, si multi inca, folosesc site-urile de anunturi si le aleg de acolo selectiv ca au cum sa le trieze. Si nu, nu m-a mai scos nici unul din cada de cand cu online-ul. Si da, am scapat, fara alte incidente de genul “Mmmm, pari o profa buna, dar as vrea sa ne cunoastem mai intai.” Long live netul si site-urile de anunturi. De azi am adaugat unul la portofoliu. Bizcaf.ro!