A fost și Roma pentru a patra oară. Și nu, a patra nu e cu noroc, e de coșmar. Dacă nu aș fi vizitat deja orașul, zău de nu m-aș fi ofticat la culme pentru excursia asta. Să zicem că uneori facem compromisuri în viață și ne alegem compania nepotrivită pentru o excursie. Nu eu am făcut greșeala dar m-am amuzat de ea.

 O plecare cu început de coșmar

„Nu aveți voie cu lichide în bagajul de mână”. Am repetat de 2 ori, mama de vreo 6. La aeroport colega de călătorie avea o sticlă de juma de litru cu apă. Culmea e că a trecut de vamă fără nicio problemă. Și de aici a fost un necaz. Vedeți mai încolo.

Era 5.20 dimineața când am predat bagajele de cală. Mi-era somn, am vorbit politicos dar tanti de la Blue dormea și ea. „Aveți bagaje de cală?”, a întrebat ea. „Da, câte unul de fiecare”. Și a pregătit tâmpenia aia de îmbarcare fără să ne ia bagajele. Când o întreb ce fac cu trei trolere, se uită cumva cu sictir. Asta e, nu înțelesese, suntem cu toții oameni. Ei, dragii mei, nici 2 secunde nu au trecut că s-a auzit vocea baritonală a colegei de călătorie. „Da, vorbiți domnișoară mai tare. că nu se aude!”

Am înlemnit. M-am întors spre ea și cu cea mai dură privire disponibilă la purtător i-am zis să tacă. Domnișoara de la ghișeu a rugat-o să nu ridice tonul. Mama a sărit pe ea să se potolească.

„Dar vorbiți domnișoară mai tare. Nu e vina ei că nu știți dumneavoastră să vorbiți!”

Dă și cere-ți scuze, aia de la ghișeu îi explică furioasă dar rece că e într-un aeroport și că e posibil să nu o urce în avion. Cu greu am potolit leul de mare. Am zis că a fost un incident. Deh, prima dată cu avionul, om mai de la țară. Asta e. Dar de unde!

Pasul 2. Hai la mâncare, neamuleeee!

Blue a băgat sendvișuri și ceva de băut gratuit și pe cursa de Roma. O surpriză foarte plăcută. avionul era mare, cu spațiu pentru picioare. Eu dormeam ca un bebeluș. La tura cu mâncarea. eu și colega ne-am luat porția alocată, mama nu. După vreo juma de oră, cei de la Blue au început să circule cu mâncarea negratuită.

„Auziți, puteți să îmi mai dați un sendviș că ea nu și l-a primit pe al ei?”

I-am mulțumit lui Dumnezeu și norilor și cerului că dormeam și nu am auzit nimic că fix pe aripa avionului mă mutam.

Am ajuns și la Roma, toate bune și frumoase până la a ne urca în autobuzul care ne ducea în centru. Nici bine șoferul nu a pus ochii pe locul de parcare, că a noastră colegă de călătorie era deja cu trolerul, poziționată strategic. Așa că, din momentul în care autocarul a fost oprit și nenea șoferul a deschis trapa aia, colega a îmbrâncit pe toată lumea, și-a pus trolerul învingătoare și i-a baricadat pe toți, țipând după noi să ne aducem bagajele. Vă dați seama că am rămas la coadă și m-am dus la mijlocul autocarului. Nu o cunoșteam, nu era cu mine. Identic și la coborâre, când șoferul s-a uitat la noi cu milă, ea era deja jumate în trapă, trăgea de trolere.

Ah, am uitat să vă spun de guma de mestecat lăsată în avion.. pe jos. „A căzut, nu mai aveam cum să o iau”. Slap over my head!

La muzeu ca la biserică. Un coșmar!

Am vizitat un singur muzeu. Oricum văzusem destule dar acesta părea interesant și de neratat. E muzeul călugărilor capucini și partea mișto o reprezintă cripta unde sunt efectiv morți pe pereți. Nu ai voie să faci poze, eu m-am conformat. Este foarte interesant, macabru dar ceva de văzut. Ei până la criptă treci printr-un muzeu mic, cu tablouri reprezentând călugării. Foaaaarte frumoase, unele de Caravaggio, pe unul l-am recunoscut și mi s-a făcut inima mare că nu-s chiar atât de tută la capitolul cultură.

Cum am intrat noi în prima încăpere, colega s-a apucat să ia fiecare tablou în parte, să se închine și să treacă mâna peste el așa cum trec babele mâna peste icoane la biserică. Eu eram prea concentrată să mă uit în partea mea, că atunci când mi-a atras atenția mama, am explodat ca o bombă, am zburat până la ea și am tras-o, ridicând tonul: „Sunt tablouri, nu icoane!” Eu roșie de nervi, ea calmă. Și a mai continuat vreo 2 minute cu închinatul. Mâncați-aș suflețelul tău de creștină!

Și ce dacă sunt soldați?

Am prins Roma în plină întâlnire – 60 de ani de la înființarea UE. Era totul full de armată, soldați cu mitraliere, mașini militare. Nu intrai la metrou fără să dai peste ei, poliție peste tot. Nu m-a deranjat tare, dar am evitat centrul unde te controla și în rucsac și erau și manifestații. Un mic coșmar!

Dar ce faci când te pocnește pișuliciul și trebuie să te duci? Regula de bun simț spune să îți anunți colegii că ar fi bine să dai peste o toaletă. Și asta din timp. Atunci când te trec primele pofte. Eram în piața Navona, la ei centrul e ca la noi – nu găsești toalete publice, Până la metrou mai era iar varianta de a cumpăra o apă de 4 euro ca să se ducă la baia unui restaurant era exclusă.

Promit eu că mergem la muzeu și că ajungem acolo destul de repede. Tot drumul a fost o dezbatere: ea voia să se ducă la soldați să îi întrebe în română unde este o baie. Nu a mers niciun argument: că ăia nu știu română, chiar dacă înțeleg cum îți explică? Ești româncă și te iau pe sus. Nimic. Nu săriți de fund în sus, că toată poliția se lua de oricine ar fi putut fi un cerșetor sau arăta dubios. CIneva cu gura mare sigur ar fi atras atenția.

Am dispărut 2 minute să caut muzeul, ea era deja în drum spre soldați. Noroc că m-am întors la timp. Pișuliciul a fost revărsat la muzeu, în condiții de curățenie și igienă maximă. Exista varianta și să găsească un colț de stradă și să facă acolo. Serios vorbind. Voia să facă asta. În centru, unde mișuna de poliție.

Înapoi în țară. Alt coșmar

Și cam așa a fost. Iar la întoarcere înainte de check-in, bafta noastră a fost că mama i-a ținut bagajul de mână timp de 1 minut și am descoperit că e greu. Avea o sticlă de 1 litru de ulei de măsline. Dacă a trecut la români cu apa. de ce nu merge și în Italia cu măslina? Ne-am contrazis 2 minute în fața check-in-ului să se miște mai repede să îl bage în troler. Deși tare aș fi vrut să o las așa. Dar sigur se certa cu polițiștii de la vamă și o lăsam în Italia.

Iar la îmbarcare ne-am mai certat 5 minute pentru că degeaba te înghesui la coadă, tot locurile alea le ai. Și nu, nu se poate să stai mai la mijloc. Stai, în puii mei, la coadă așa cum scrie pe bilet!

Și am încălecat pe-o șa și-am ajuns în România!