Eu nu vă înțeleg. Am încercat dar tot nu am putut să accept că cineva se poate condamna la o viață fără fericire. O viață de compromis, frustrări, nemulțumiri, vise zdrobite.
Ani mai grei
Nu mă înțelegeți greșit, am avut ani nasoi. Ohoooo, și încă câți! Ani în care fericirea mea a fost umbrită de alții. Dar anii aceia au construit vise, au adus lecții de zâmbete pe timp de război și m-au prins dansând de nebună prin casă între două zile grele.
Viața nu e roz, dar ține de tine să îți găsești zâmbetele în momentele grele. Acestea sunt infinit mai multe decât zâmbetele, dar dacă te lași copleșit, îți omori sufletul.
O viață de compromis
Văd prea multe persoane în jurul meu care așteaptă ceva. O schimbare care să vină de undeva. Unii nu își suportă jobul, alții iubita. Mulți nu știu în ce direcție să o ia. Dar toți mai rămân la jobul ăsta, în relația aia, fără nicio direcție. Știți câți oameni am întâlnit care voiau să fie astronauți și nu contabili? Exagerez doar ca să prindeți ideea că mulți dintre voi sunteți ancorați în primul domeniu pe care l-ați găsit la îndemână, primul job care v-a adus bani. Au trecut anii și ați vrea să faceți altceva. Dar cum să renunțați la bani? Și vă stresați, și nu vă place, dar stați 8-10 ore la un job pe care nu îl suportați. Vă mâncați singuri anii.
Iar la partea cu relațiile nici nu mai încep. Am prea multe articole despre cum vă compromiteți în relații în care nu mai există sclipire de pasiune/iubire/acel ceva.
Viața mea nu e lapte și miere
E plină de momente de tristețe, de pierdere a speranței, de furie, de rutină în 2, de furie, de certuri, de plictiseală, de ore prea multe la muncă. De lipsă de somn, de draci când primesc mailuri aiurea de la potențiali clienți, frustrare că nu am destui bani, lene să fac sport, dorințe neîmplinite. Dar mi-am promis o viață fără compromisuri majore.
Iubesc ce fac, nu m-am mulțumit cu cineva de dragul de a fi într-o relație, îmi păstrez visurile și lupt pentru ele.