Neața guys,

Citeam azi pe blogul lui Cabral una din postările sale cu îndemnul să ne trăim viața. Omul ăsta (sau cum zice el – umanul ăsta) e .. pe sufletul meu! Așa că răspund aici .. ce mă face să zâmbesc? Să călătoresc, să văd, să explorez, să mă bucur de priveliști noi, să mă pierd pe drum 🙂 Și anul ăsta am avut baftă de a mai pleca în mici excursii. Azi bifez două și pe blog.

Cum se ajunge la Vadu

Deși aș dori să ajung la mare mai multe zile, am reușit să ajung după ani de zile și la Marea Neagră românească doar într-o scurtă excursie:) Noi am venit dinspre Mihail Kogălniceanu, am mers înspre Năvodari și apoi prin Lumina. De acolo se ajunge spre satul Corbu. Atenție că indicatorul pentru Vadu este undeva la o mică intersecție – dacă nu sunteți atenți – îl ratați. Odată ajunși în Vadu, pe stânga va fi un fost combinat de prelucrare a metalelor. Pe lângă acesta veți trece și ajungeți pe un drum de plajă cu .. verdeață :)) La întoarcere am văzut un nene împotmolit cu camionul prin nisip, deci puțină grijă nu strică. Mie una mi-a plăcut drumul (15 minute) la nebunie, dar nu conduceam eu:))

Vadu – plajă sălbatică, mare curată

Plaja Vadu este superbă tocmai pentru că nu se duce lumea acolo. Nu am găsit picior de manelist (nu că aș avea ceva cu ei:P). Câțiva oameni cu corturi, plajă curată, apa curată, marea așa cum a fost ea odată. Și zic asta și pentru că dând google veți găsi poate cel mai important detaliu legat de plaja Vadu – este una dintre puținele porțiuni sălbatice. Nu vă mănâncă nimic.. decât poate lipsă cârciumilor, a celor care să vă ofere porumb fiert și înghețată, a pitipoancelor în costume minuscule și silicoane maxime. De fapt, sunt 100% sigură că pițipoance nu veți găsi – nu au de unde să își ia cocktailuri cu umbreluțe.

Dacă vă tentează să vă duceți la mare și să vă bucurați cu adevărat de ea într-o mică excursie, țineți cont de faptul că nu e umbră mai pe nicăieri, nici de unde să luați mâncare sau de băut decât dacă vă întoarceți în sat. Dar se merită să te bucuri de mare în adevăratul sens al cuvântului.

Am prins puțin înnorat la prânz dar totul s-a potrivit de minune:) Pentru poze din anii trecuți și indicații clare de drum, vizitați site-ul acesta.

Drumul spre Polovragi

De la mare, să mergem puțin înspre munte. Sâmbătă devreme de tot am fugit pe traseul București – Pitești – Râmnicu Vâlcea- Polovragi și înapoi la Horezu. Am trecut și dincolo de Polovragi că am avut treabă dar importantă e distracția și că am mers prin vreo 5 localități – din care 2 nici nu erau pe hartă – pe drumuri super bune – comparativ cu porțiuni din A2. Dar să nu mă plâng 🙂 Deși intenția mea inițială era să trec numai prin Horezu, la indicații prețioase am aflat că în Polovragi există una bucată mânăstire + una bucată peșteră ce nu trebuie ratată.

De mânăstire nu am mare lucru de spus. Veți găsi un indicator clar, drumul e bun și de la Mânăstire se mai merge cu mașina vreo jumătate de kilometru până la Peșteră. Am rămas dezamăgită de faptul că nu prea aveai ce să cumperi de acolo, în afară de mierea adevărată (nu tâmpeniile din comerț) și vreo 2-3 cruciulițe din argint. În rest, numai kitchuri – cruciulițe mari, strălucitoare, cu roz și albastru, alături de clasicele icoane din orice biserică/magazin bisericesc și cărți de rugăciuni. Am stat 15 minute și mi-am luat și eu o cruciuliță – cea mai simplă pe care am găsit-o pe acolo. Biserica e în renovare dar în curtea interioară veți găsi o bisericuță superbă și mică, mică, mică, cred din secolul al XVIII-lea dacă am fost atentă. Cum e în drum spre peșteră, vă recomand totuși să nu săriți mănăstirea.

Peștera Polovragi

După cum am spus, drumul spre peșteră e scurt. Cu parcarea nu e greu, se poate merge chiar până la intrarea în peșteră cu mașina, dar sunt locuri și mai în față. Ceea ce îți tăie răsuflarea sunt cheile Oltetului – peisajul e superb. Mai greu cu întorsul mașinii – cu cât vă duceți mai înspre peșteră cu atât va fi mai greu să o scoateți de acolo, așa că va trebui să mergeți până în capăt. Eu vă recomand să lăsați mașina și să mergeți 5 minute pe jos până la peșteră – ați venit să vă bucurați de munte!

Intrarea în peșteră costă 5 lei. Teoretic e o taxa de 5 lei pentru poze. Repet, teoretic. Ghidul de acolo e o super doamnă plină de energie și foarte amuzantă. Intrarea se face din oră în oră deci s-ar putea să aveți ceva de așteptat. Teoretic e o peșteră caldă – max 10 grade. V-aș recomanda să aveți măcar o bluză de trening pe deasupra pentru că se răcorește situația. Peșteră despre care se spune că are capătul în Transilvania poate fi vizitată pe o porțiune de 800 de metri, îndeajuns să te ia groază cât de rezistenți erau strămoșii noastri care trăiau pe acolo. Dacă aveți baftă, veți surprinde și un liliac. Noi am prins unul – favoritul ghidei- toți l-au văzut, cred că mie îmi era deja prea somn ca să îl mai ochesc.

Fără somn, dar cu lilieci

Peștera e foarte frumoasă, se mai alunecă dacă nu ești atent, iar la întoarcere priveliștea e și mai spectaculoasă dar deja ești prea preocupat să te uiți pe unde mergi. Am înțeles că este printre cele mai vechi peșteri din țara, datând încă din Jurasic. Per total nu trebuie ratată!

După cum se poate vedea clar, dacii au vrut să îi sperie pe cei care ar fi intrat în peșteră pe tobogan – asta era modalitatea – a se vedea prima poză, ce a mai rămas din el. Așa că au desenat-o pe Tanti cu Coasa:)))

Sfatul meu, urcați-vă fundurile în mașină, zâmbiți frumos șoferului care va avea de suferit puțin de somn și plimbați-vă! Aveți ce vedea.

De aici,

Numai zâmbete

PS:

Am ajuns și în Horezu, după ceramică. Nu am avut răbdare așa că am oprit chiar la ieșirea din Horezu, la Ceramica Pietraru. Din ce am văzut după și din ce am citit pe net, din nefericire în rest veți găsi numai chinezării și porcării….. dacă pierdem tradiția și acolo, ce ne mai rămâne? La Ceramica Pietraru am găsit muuuulte chestii suuuuper frumoase și va veți putea întoarce cu multe lucruri – nu sunt suuuper ieftine dar accesibile. Găsiți farfurioare și cu 4 lei și ulcele cu 5. Abia aștept să testeze mama oală de sarmale:D În plus, domnul de acolo e întotdeauna pus la povești … ca un român adevărat!