Eram într-o excursie faină acum ceva vreme și s-a lansat întrebarea (nu singură :)): Dacă mori acum, tu ce regrete ai? Sunt sigură că toți participanții muți la discuție au început cumva să mustească vreun răspuns pe undeva, răspuns care s-a oprit în gât pentru că ne e frică să ne confruntăm cu eșecurile noastre.
Nu am regrete
Da, sună ciudat. Ireal. Mă mint singură…dar nu e așa. Da, mi-ar părea rău că nu am călătorit mai mult, că nu am dansat mai mult, că nu am avut nicio aventură de o noapte (pe chestia asta chiar mă oftic), că am murit cu 59 de kg :)) Aș regreta doar parțial că nu am avut copil pentru că deja am simțit pe propria-mi piele aventura de a fi cumva mamă și de a face lucruri în familie. Am avut grijă de alții, am preluat responsabilitatea unei case, am avut job, am fost „faimoasă”, am fost iubită (deși nu meritam) și am iubit cu adevărat.
„Regretele” mele ar deriva din faptul că nu am avut mai mult timp să fac lucruri dar, în rest, sunt mulțumită cu alegerile făcute. Sunt conștientă de faptul că uneori am renunțat la mine pentru fericirea sau liniștea altora. Poate că îmi pare rău că, la rândul lor, ei nu s-au gândit la fericirea mea. Dar eu nu pot controla aceste lucruri. Eu am putut doar să reacționez … și să renunț la a mai da.
Aș fi putut să fiu mai harnică, mai eficientă, să fi avut un management financiar mai bun (de fapt, să fi avut un management financiar :))) dar dacă mor azi nu mă voi întoarce ca fantomă să bântui planeta asta pentru astfel de regrete. Mi-am luat fericirea din toate lucrurile mici din viața mea, am zâmbit cât am putut de mult și m-am bucurat de zâmbetele celorlalți.
Aș fi vrut
Aș fi vrut poate să pun mai mult accent pe fericirea mea în loc să încerc să împac pe toată lumea. M-am gândit mereu ca interesul meu să nu facă rău altora și am încercat, ca balanță, să fie bine. Când nu mi-a reușit, am atenuat răul și am făcut ca mine. Dar câtă luptă nu a însemnat asta!
Am trăit multe fără să îmi fi dat viața peste cap.. sau poate că mi-am și dat-o de câteva ori. Am riscat în domenii de care habar nu aveam, am rămas șomeră și am luat-o de la zero, mi-am complicat existența într-un mod tare frumos atunci când toți îmi spuneau că nu e bine. Și, mai presus de toate, după toate șuturile în fund, aș fi vrut să nu îmi pierd zâmbetul. Îmi știu moaca tristă și depresivă. Și nu a învins. Nici nu o să învingă. Pentru că pot!
Dar eu nu mi-s întreagă și aud de regretele altora. Îi văd triști și resemnați. Urăsc cuvântul ăsta: resemnat. Dacă te-ai resemnat, de ce puii mei mai trăiești? Nu avem a doua viață. Riscă oleacă! Nu o să mori. Și eu ar trebui să risc mai mult… Nu lăsa ca obiectiv pe 2017. Începe de azi. Regrete? Încearcă să nu ai!
Am un regret care poate ține de mine.. o să încerc să îl anulez. Și aici încheiem acest episod :))