Să dea Sfântu Sisoie în neseriozitatea noastră. Culmea e că ni se pare și ceva normal. Românii sunt neserioși. Așa și? Mai vezi tu pe cineva serios azi? Păi de aia nu se mișcă, băi, lucrurile, băi.

Ah, îmi pare rău, nu m-am trezit

Ce relatez e din experiența proprie. Aștept omul la întâlnire, matinală de altfel, dar stabilită de comun acord. Și stau și aștept. Și stau. Trece sfertu academic, tensiunea se acumulează. Dau sms, zic c-o fi totuși pe drum și să nu deranjez. „Ah, da, acum m-am trezit. Nu am auzit alarma!” Say whaaaaaaaat?!

Mai există varianta în care primești sms cu 5 minute înainte de întâlnire sau la 10 minute după ce ea trebuia să înceapă: „îmi pare rău, a apărut o urgență și nu mai ajung.” Știți câte sms-uri din astea primesc pe an? Prea multe. Viața e o urgență.

Nu mai zic de dățile în care se presupune că-s telepată și știu deja că omul nu ajunge că e în tren de la Cluj. Asta am pățit-o azi.

Dar e cu bani?

Ca urmare a promovării intense pe Facebook pentru cursurile de engleză sunt și diferitele mesaje care dau goose bumps. Și nu-i a bună. Întrebări de genul: „dar e cu bani?”, „Și asta se plătește?” sau „Măcar e gratuit?” mă fac să îmi smulg părul din cap. Unu, pentru că numai eu știu cât muncesc pentru un curs. Doi, pentru că ofer și resurse gratuite, și ajutor, și sfaturi, dar să presupui că tot cursul e gratuit sau chiar să spui în ton nemulțumit „Și ăsta e cu bani?” se numește nesim…lipsă de bun simț. Frate, când o să ne învățăm că educația bună costă? Că poți să te apuci singur (de exemplu pe social media), să găsești resurse de încredere și să înveți. Va dura să te aduni, să faci selecție, să înțelegi. Dar dacă cineva îți pune la dispoziție un curs bine făcut cum nu găsești pe nicăieri, în puii mei, de ce îi dai peste bot că îți cere și bani?

Exemple mai am la capitolul bani, tupeu și cereri absurde în condițiile în care românul nu se ține de cuvânt și nu respectă termenele limită.

Neserioși: Răspund la mail când are osu meu chef

Că ești om obișnuit, treacă-meargă, dar când ai un business mi se pare de bun simț să răspunzi în maxim 24 de ore. Dacă e în 12 e foarte bine, ce e sub 3 ore este nemaipomenit. De aia se numește PROMPTITUDINE. Răspunsul la o săptămână distanță este NESIMȚIRE.

True story:

Mă contactează o firmă cu un fel de proiect de promovare a cursurilor online. Un fel de Zumzi dar numai pentru cursuri online. Știam deja sistemul așa că le cer direct contractul și detaliile financiare. Durează vreo 5 zile să primesc actele, după ce m-au transferat la alt coleg. Ei păreau interesanți – un start-up care primise o finanțare serioasă. Cifrele nu erau roz dar îmi plac start-up-urile. Citesc, răspund că e ok, hai să discutăm despre bani.

Ne auzim la telefon. Le dau detalii despre cursuri și….„Ah, păi unde e componenta video?” Le explic că elevilor nu le pasă de partea video. Pe cursuri cel puțin nu a avut succes, eu am interes chiar să învețe, etc, etc. „Păi nu aveți cursuri video?” Rămân tâmpă. Are you fucking serious? „Păi în acest caz o să vorbesc cu colegii mei că noi ne axăm numai pe cursuri video și ne auzim.”

La 2 ore diferență primesc un mail conform căruia nu-s eligiblă. Fuck you and your business! Cum puii mei faceți prospectare? Adica voi nu m-ați studiat înainte să mă contactați? 5 minute pe site-ul meu și tot te lămureai. Nu așa se fac afacerile! 

Băi băieți, se duce țara asta de râpă și nu vă uitați și voi oleacă în oglindă? Vă doare la bașkeți..