E o chestie mișto. Clar asta e una dintre cele mai inteligente fraze pe care le-am scris aici. Dar stai pe aproape că o să înțelegi de unde și până unde postarea asta. Să fii tu însuți cu cineva? Oooo daaaa!
Fii rezonabilă!
Familia te acceptă așa cum ești – nu prea au de ales. Sângele apă nu se face..deșiiiiiiii..aș continua eu că familia te și poate bate la cap până te schimbi sau îți poate da un șut în poponeață când ești insuportabil. Prietenii te acceptă cu bune și cu rele dar nu vor sta ei cu tine mereu. Într-un alt moment de maximă inteligență la începutul acestui an, m-a trăznit pe mine că avusesem prea multă libertate până atunci în relațiile mele, lucru din care pricepusem eu că e bine așa cum sunt.
Numai că deseori eu eram spectacolul. Cea care dădea replicile, spunea glumele, zâmbea ca un copil iar lista poate continua. Și era ok și așa. Puteam să mă desfășor. Până când mi s-au pus bariere. Sunt conștientă de marile mele imperfecțiuni, după cum o spun destul de frecvent, sunt momente în care eu însămi nu mă suport. Să fii tu însuți e bine dar uneori și eu fug de mine 🙂 În rest sunt simpatică 🙂
După acel moment de maximă sclipire în care mi-am dat seama că nu poți să îți faci de cap și să fii tu însuți complet într-o relație, am început să mă temperez. Mai ușor cu glumele, ai grijă cu ironiile, ești prea sarcastică, nu alinți destul, ești rece, ai pitici pe creier cu relațiile. Altele nu sunt așa. De ce nu poți fi și tu o femeie normală?
Și m-am înfrânat cât am putut. Au fost momente în care mi-am zis că asta e, toată lumea se schimbă în relații, că faci compromisuri de dragul celuilalt, că m-am obișnuit eu independentă și neînfricată. Am lăsat deoparte „să fii tu însuți” și l-am înlocuit cu „să fii o persoană rezonabilă”. Am simțit cum e să fii bărbat și femeia începe să te schimbe. La modul clar, drastic și imediat! Nasol, oare cum rezistați, băieți? Din nefericire, nu am rezistat mult. Am simțit că înnebunesc. Imperfectă sunt și aș putea să mă schimb radical dar de ce aș face-o?
Să fii tu însuți, a opta minune a lumii
M-am întors în lumea mea de Xena cu principii aiurea și am regăsit confortul de a fi eu însămi. Am respirat ușurată. Eram ca un om care a stat 5 minute sub apă și apoi iese la suprafață. Îmi amintesc și acum momentul când am început cu glumele și am primit feedback. De la tristețe la zâmbet maxim într-un minut! Dacă am învățat ceva în ultimele luni, dincolo de faptul că îmi place să fac greșeli :)) este că nu vreau să renunț la a fi eu însămi. Mă pot tempera, îmi dau seama (uneori prea tâziu) că îmi scapă răutăți. Le conștientizez și îmi cer scuze pentru ele. Și încerc…doar încerc să nu le mai repet. Să fii tu însuți într-o relație este fabulos, senzațional, extraordinar! Și nu vorbesc aici de primele 3 luni când oricum umblă fluturi beți prin stomac.
Și mai bine decât atât este să găsești pe cineva cu care ești pe aceeași lungime de undă. Care nu se sperie când tu spui tâmpenia, ci continuă cu una și mai mare. Care nu dă bir cu fugiții când îi spui că dansezi prin casă, ci îți e partener de dans. O persoană care te iartă că ești somnoroasă și obosită, cineva care într-o zi nasoală își găsește două clipe să te încurajeze pe tine pentru un fleac care te-a enervat. Cineva care își dă seama că ai pitici pe creier și cicatrici în suflet, dar te consideră un om senzațional așa cum ești tu, imperfect.
Nu uita să fii tu însăți!
Am scris postarea asta ca un reminder pentru mine. Dacă vreodată îți mai trăznește să te schimbi atât de mult, dă-ți două palme peste cap și trei peste ceafă. Dacă mai aud vreodată „Petrule, mie îmi place stilul tău, dar….” o să mă urc pe pereți. O dată merge. Dar să fii corectat la fiecare pas, să simți cum te lovește o riglă peste mâini de fiecare dată când dai o replică. Să pui frână la fiecare ironie, să nu ai spațiu să vorbești.. Nici într-un milion de ani! Și dacă e să mor singură cu 50 de pisici..măcar știu că am riscat. Am vrut să fiu eu însămi cu cineva care mă completează și mă acceptă așa cum sunt. Am vrut să îl găsesc pe cel cu care să dansez prin ploaie în picioarele goale, cu care să mă țin de burtă de râs, căruia să îi zic „dă-te-n pisicii mei” atunci când mă enervează.
Te poți schimba pentru celălalt și e normal să o faci dar de aici până la a renunța la tine, e cale lungă și un sacrificiu imens. Pe care eu nu vreau să fac!