Scrisul vindecă

Într-unul din momentele în care îmi venea îl strâng de gât, i-am scris un email cu toți dracii posibili de pe lumea asta. A doua zi l-am revizuit – știam că noi avem darul de a ne lungi, mai ales când suntem furioase. A treia până la a șaptea zi l-am tot modificat. A opta zi, în loc să dau send, ne-am întâlnit și am vorbit. Mailul este și acum în draft. Nici eu nu îl mai citesc. Și așa am ajuns la titlul de scrisul ca terapie.

L-am păstrat pentru că îmi amintește de modul în care m-am simțit atunci. E viu, respiră de furie și transpiră tristețe. Mă uimește de fiecare dată cu intensitatea lui. Mă bucur că nu am apucat să dau send. Mailul acesta mi-a aprins scânteia.

Scrisul e terapia de care avem nevoie

 

Am trecut prin pubertate și adolescență ținând jurnale. Încă le mai păstrez și acum – râd când le citesc, plâng, mă minunez pentru că în sufletul meu amintirile s-au estompat – tristețea, îndrăgosteala – pe toate le pot simți din nou. După 20 și un pic am trecut pe varianta electronică dar, culmea, am scris mult mai rar.

 

După o porție de scris, combinată cu ceva plâns în funcție de gravitatea evenimentelor, îți garantez că te vei simți mai bine. Ești doar tu cu gândurile tale. Necenzurat. Nu te aude nimeni. Nu te judecă nimeni. Dai glas gândurilor de care ție îți este frică. 

Tu ce mai aștepți?

Trist sau nu, scrisul poate ține loc de prieteni. Nu este subiectiv, nu este invidios. Scrisul reflectă ceea ce simți în acel moment, fața pe care ai prefera să nu o arăți lumii. Pune mâna pe un pix, așterne-ți gândurile pe o foaie. Deschide o pagină albă în Word și apasă tastele. Promit să nu trag cu ochiul!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.