Sunt un monument de răutate

Sau așa am înțeles eu. De fapt, mi s-a spus că sunt tare în gură dar eu, în calitatea mea de reprezentant al sexului frumos, am zis că e mai bine să interpretez cum vreau eu: așadar, sunt un monument de răutate.

Orice ar fi, nu te lăsa

Să zicem că am avut un mic incident auto la o parcare. Vina îmi aparținea, eram și nervoasă și cu motanul de la dializă după mine, am mers mai încolo să mă parchez, m-am întors după 2 minute să vorbesc cu proprietarul și să văd mașina. Toate erau bune și frumoase până când nenea a început cu: mi-ai îndoit nu știu ce și mi-ai rupt încă ceva. L-am contrazis că m-am uitat la mașină și nu are nici pe naibii dar dacă zice el, să trăiască constatarea amiabilă. A vrut?

Nuuuu: „Mă duc la poliție!” Oki, du-te, i-am zis eu. S-a enervat și mai tare. Că sunt tare în gură. Nene, amiabilă nu vrei, dacă ții tu cu poliția, așa să fie. S-a enervat și mai, și mai tare. Așa că de necaz s-a apucat de băut bere. Nu s-a mai dus la nicio poliție.

Am urcat acasă, m-am calmat, am coborât, m-am dus la mașina lui. I-am făcut tone de poze. Cu proprietarul la 15 metri de mine. Aveam dovada, am plecat. S-a dus el după la mașină. Oare i-am făcut ceva? Săracul, băgasem frica în el. Dar nu, nebuna de mine nu a făcut nimic decât niște poze.

Hai că ești tare în gură

Stăteam în fața blocului cu a mea pufoșenie. Așteptam pe cineva și ne postasem fix în colțul stâng al intrării pe drumul ce duce spre bloc. Vine o tanti. Primul gând: „asta are moacă de femeie a naibii”. Nu ne ocolește, deși din cei 3 metri disponibili, avea 2 la dispoziție, alege să treacă fix peste câine. Îmbufnată, ajunge la intrarea în bloc și spune „Nu puteai să stai mai încolo”. Puteați să mă ocoliți, îi transmit eu. „Nu vezi că ești în mijlocul drumului!” Ăsta nu e mijloc, doamnă. „Hai că ai tupeu.” Și replica asta made my day. Am vrut să îi transmit că ea e frustrată dar am zis să fiu eu cu bun simț.

Asta e, te calcă pe coadă, răspunde înapoi!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.