Taci!

Te duci în spital cu medicamentele după tine. Taci!

Hingherii îți iau câinele din fața blocului doar pentru că nu îl ai în lesă. Taci!

O fată e bătută în plină stradă dar îți e frică să suni la poliție. Taci!

Ți-au blocat conturile pe firmă pentru a treia oară pentru o amendă plătită și pentru care tu deja ai făcut sesizare la instituțiile responsabile. Se va întâmpla și a patra oară. Taci!

Nu taci neapărat pentru că ți s-a pus pumnul în gură. Taci pentru că te-ai resemnat și accepți situația așa cum este. “Așa este în România” – frază auzită mult prea des.

Românul este străin de conceptul “drepturile mele.” Nu cred că vei auzi vreodată un cetățean român care să se bată cu pumnul în piept pentru ceva ce este al lui: dreptul la demnitate, dreptul la egalitate. Românul este frate cu tăcerea.

Drepturile omului… sunt un subiect de care noi poate discutăm atunci când ne gândim la Africa – săracii mor pe capete de foame și din cauza virusului HIV. Ei au drepturile omului. Ironic sau nu, mi se pare că nu suntem cu nimic mai presus de niște copii africani subnutriți. Ei încă mai au puterea să ridice fruntea sus și să se gândească la dreptul lor la viață. Noi, în schimb, am renunțat de multă vreme la dreptul la demnitate. Plecăm capul și tăcem.

Meschinăria din noi ne îndeamnă la răutăți gratuite – simțim o adevărată satisfacție când putem să ne răzbunăm din cuvinte, când putem să micșorăm până la statutul de gândăcel pe care îl strivim din trei replici. Așa ne simțim superiori. Mă gândesc aici la atitudinea românilor vizavi de tot ceea ce este diferit și, implicit marginalizat.

Femeile victime ale violenței domestice – “lasă că poate și-au meritat-o” ar spune un el; “cine a pus-o să stea cu un bețiv violent? Eu nu aș răbda nicioată” ar spune o ea și, cine știe, tot ea poate va îngroșa numărul femeilor bătute în următorii ani.

Comunitatea LGBT – sunt toți niște ciudați, scrântiți, paria ai societății – încalcă orice regulă a ceea ce noi considerăm normalitate. Noi, cei care plecăm capul, în comparație cu ei, care luptă pentru egalitate.

Etnia romă. Și aici am un exemplu la concret. Evacuații din Vulturilor – nu am citit povestea imediat cum a apărut. Treceam pe acolo în fiecare săptămână în drum spre piața Obor cu mașina. Reacțiile celor din jurul meu? “Niște țigani. Era și cazul să îi evacueze. Lasă să stea altcineva în casele alea. Nu ai văzut ce mizerie e?” Unul, dar absolut nici unul din jurul meu, nu s-a oprit să citească povestea chiriașilor. A contat doar că erau de etnie romă, implicit, furaseră casele și făcuseră puradei într-o mizerie de nedescris.

Nedrept? Sigur! Tipic nouă. Poate am avut bafta unui liceu deschis la minte. Prin clasa a XII-a eu am avut materia numită Drepturile Omului – în engleză – la George Coșbuc. Profa de acolo, al cărei nume nu am să îl menționez dar poate fi găsită ușor, de ani de zile își ghidează elevii nu numai să gândească liber și fără prejudecăți dar i-a motivat atât de frumos încât ei se implică în diferite proiecte care promovează egalitatea de șanse și o comunitate fără discriminare.

Sunt mândră să văd acțiuni de promovare a comunității LGBT și am fost privilegiată să aflu informații direct de la sursă privind chiriașii din Vulturilor. Am aflat povestea din spatele unor oameni. Reputația unei profesoare deschise la minte a fost de ajuns pentru mine ca să știu că lucrurile nu sunt atât de simple pe cât se crede. Orice s-ar fi spus prin presă despre chiriașii din Vulturilor, eu știam versiunea umană a poveștii. Iar ceilalți s-ar fi putut opri pentru două secunde să citească mai departe, numai dacă ar fi trecut de un mic aspect: faptul că este vorba despre cetățeni de etnie romă. O iarnă întreagă am trecut cu mașina pe acolo, o iarnă întreagă am văzut oameni care se chinuie în corturi improvizate. Dacă nu erau de etnie romă, oare ne mobilizam mai bine? Nu cred dar poate nu ne-am fi grăbit să judecăm și să ne bucurăm de răul altuia. Așa că tu, cetățene, taci în continuare!

Se vor schimba lucrurile? Poate că da. Din fericire, există finanțări europene pentru diferite proiecte și numai aruncând o privire pe FDSC am descoperit un „Proiect finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, Fondul ONG în România” în care este implicată una din asociațiile de care știam din cadrul unui proiect PHARE în care am lucrat eu: CENTRUL ROMILOR PENTRU INTERVENTIE SOCIALA SI STUDII – ROMANI CRISS.

Evacuații din Vulturilor
Sursa: stiriflux.ro

Dacă luăm în calcul că eu i-am cunoscut prin 2011 și atunci erau foarte activi pe sectorul ONG și finanțare europeană, mai au încă destul de lucru. Noi încă ne încăpățânăm să bombănim cu capul plecat despre alții. Ei își propun să aducă împreună 2 concepte: drepturile omului și romii din România. Nu cred că este o provocare de un singur proiect, ne îndârjim în “valorile” noastre și un proiect nu ne clatină. Dincolo de partea de birocrație pe care o presupune orice proiect, unul din obiectivele propuse și care, în sfârșit, sună extrem de bine și în realitate, nu numai pe hârtie este asigurarea de asistență juridică pentru cazurile de discriminare, abuz sau încălcare a drepturilor. Mai pe românește: trezește justiția că, dincolo de toate procesele de corupție, sunt prea multe nedreptăți la nivel micro.

„Aplicarea standardelor de drepturile omului pentru romii din România” este un început. Va fi în zadar dacă tu taci. Capul plecat, sabia nu-l taie? Ține-ți capul plecat, taci dar nu îi discrimina pe alții care îndrăznesc să ridice privirea. Tu de ce nu ai curaj?

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.