Uneori nici bloggerii nu scrie

Corect românește 🙂 Am reușit să te fac să zâmbești? Sper că da.

Nu mă proclam blogger full time, nu alerg după pișcoturi, scriu când îmi place premiul și când subiectul și cerințele nu sunt absurde sau produsul de rahat. Nu scriu când chiar nu am chef.

Am luat pauză de la blog 2 săptămâni. Mă simt datoare cu o explicație, în primul rând pentru că blogul ăsta e o bucățică din mine și de data asta nu îl abandonez. Și doi, pentru că de aici vor mai fi și alte câteva postări.

Am făcut pauză pentru că nu prea am avut puterea de a pune cuvintele pe ecran. Nu am avut inspirație – v-aș fi scris despre disperare, frustrare și momente triste. Îmi exagerez acum poate trăirile – dacă e un lucru de care mi-am dat seama în perioada aceasta este că în momentele cele mai grele am un mod de a-mi reveni de mă mir și eu. Mă adun în 2 secunde, îmi ascut armele de luptă și nu mă las.

De fapt, nu sunt 2. Sunt 3 săptămâni de când moaca de mai sus se luptă cu insuficiența renală. Nu o să intru în detalii aici dar promit că voi scrie un articol despre insuficiența renală la pisici – cauza cea mai frecventă a deceselor în rândul felinelor de casă 🙂 După o săptămână și un pic de perfuzii și vreo 2 nopți full în care am devorat forumuri cu informații, moaca deja prezenta simptomele de fază terminală. Atunci am schimbat macazul și am descoperit o super doctoriță. Și de aici va rezulta o nouă postare despre veterinari și recomandări.

S-a dus pe apa sâmbetei #viatafaracola – s-au dus 2 litri și juma pe zi. Azi îți scriu după o zi cu 3 mese sănătoase, plimbat și exerciții, apă (niciun fel de suc) și un weekend în care am ieșit cu bicla. Am planuri de bazin și topit roțile biclei pe asfaltul din București.

Numai zâmbete și optimism de aici. Oriunde ai fi, nu te lăsa. Scoate copilul la suprafață și luptă!