Viața nu e ca în filme

cineva-te-vrea

Și râd. De absolut fiecare dată când cineva îmi spune asta, mai ales că de obicei este vorba despre subiectul fierbinte…relațiile. Reușesc cumva să creez o imagine de veșnic optimistă și visătoare, pentru ca apoi să vină pragmatica și să amețească interlocutorul. Nu fi amețit: le îmbin pe amândouă 🙂

Dragoste ca în filme?

Îți mai amintești cum simțeam în adolescență? Intensitatea îndrăgostirii deși ne agățam de mici flirturi? Bucuria imensă de a fi zâmbit tipului acela simpatic de la clasa de reală?

Creștem mari și lucrurile astea mai dispar. Le poți spune „maturizare”, le putem privi și ca pe o consecință a șuturilor în fund și inimilor frânte. Nu știu cum sunteți voi dar pe mine tot mă ia entuziasmul 🙂 O întâlnire e prilej să lași emoțiile să te cuprindă olecuță. Și e frumos să îți dai voie să trăiești. Deși prima întâlnire poate să fie o dezamăgire :))

Problema e că până la pasul cel mare (căsătoria, dacă nu era clar), fetelor le este oarecum indusă ideea de fericire paradisiacă. Prima noapte împreună (clar se lasă cu orgasme multiple și fluturași pe pereți), prima vacanță împreună (în care vă plimbați de mână la apus), mutatul împreună (tu gătești o seară, el îți face un masaj după și spală și vasele). Iar mai târziu (după ceva ani de relație și, eventual și după ce au făcut pasul cel mare), aud povești de genul: o relație în timp ajunge la respect și înțelegere, Cu cât e sita mai veche, cu atât frazele sunt mai triste. După 15 ani de căsătorie, e bine dacă „ajungi să îl suporți pe celălalt”. Ba chiar într-una din zile, o cunoștință m-a întrebat: „dar tu ce credeai că e căsătoria?” De unde întrebarea ei? În toate poveștile ei nu apărea soțul deloc iar când o întrebam de el, era pur și simplu un detaliu total nesemnificativ. Nici măcar nu își dorea o vacanță doar cu el, deși el muncește mult – deci timp de romantism în doi nu există. Iar eu …știam sigur că nu asta vreau.

Dar voi ce credeați că e căsătoria?

Adresez eu marea întrebare înainte să dau răspunsul. The best for the last. Cine a spus că e interesant să petreci absolut fiecare weekend doar cu aceeași persoană, mai ales dacă stați doar în casă singurei? De unde și până unde copiii sunt acele ființe angelice cu poponeața roz care stau unde îi pui și gânguresc simpatic ca tu să apuci să le faci poza zilnică pentru Facebook?

De ce aș crede că el întotdeauna va avea bani și le va face pe toate? Cum aș putea să îmi imaginez că zi de zi el vine de la munci cu zâmbetul pe buze gata să îmi asculte mie problemele de peste zi? Oare singurul obstacol într-o relație apare când unul din cei doi nu recunoaște valoarea celuilalt, se despart, ea pleacă din oraș, el fuge la aeroport, trece de toți polițiștii și o oprește înainte de îmbarcare? Da, iubita mea, te vreau forevăr end evăr! Și de atunci până la adânci bătrâneți va curge cu elefănței roz, pisicuțe pufoase și fluturași în timp ce îngerii cântă la harpă. NOT!

Viața nu e ca în filme. E și mai bună!

O relație e muncă. Mie mi se pare dificilă și partea de început, până devii mai confortabil, te deschizi, îl lași să îți cunoască universul pas cu pas. Dar îmi și place!

Rutina e inevitabilă, oricât de incredibil ar fi sexul. Vine momentul acela în care parcă ai vrea să spui: „măi beibi, nu ai vrea să începem și noi partida alfel?” Sunt zile în care vrei doar să ajungi acasă, să te bagi la o baie fierbinte și să te detașezi de tot. Valabil și pentru el. Vin perioade în care ai de tras tare la muncă și s-ar putea să iasă „mica vrăjitoare” din tine la suprafață. Sau el are un proiect super important și să îi stă capul numai la muncă. Un copil înseamnă lipsă de somn, o schimbare completă a stilului de viață, multe momente de stres și o incredibilă responsabilitate.

În filme vedem doar partea aia simpatică de cucerire. Și atât! Ne facem iluzii că așa va fi mereu și apoi ne lovește crunta realitate. Ceea ce îți pot spune eu că e al naibii de bine când vin vremurile grele și stați amândoi la o masă și tranșați lucrurile. Nu veți fi mereu de acord dar din dezbateri vor ieși ideile cele mai bune. Vei fi super fericită atunci când l-ai susținut cu niște idei pentru muncă și a primit un super job. E iar al naibii de bine când ești prinsă într-o problemă și nu mai trebuie să o rezolvi singură, ci are cine să te susțină.

O să îți mai zic și că e greu, că o să te macine clipele în care el este super bolnav și nu poți muta munții pentru a-l face mai bine mai repede. O să descoperi în tine puterea de a lupta (asta dacă nu ești deja din categoria luptătoare neînfricată cu cele ale vieții).

Îți pot spune că e greu cu un copil dar nu îți poți imagina câtă fericire poți simți atunci când îl vezi că aplică ce l-ai învățat și când te ia în brațe fericit. Sau când îi poți alina tristețea cu un pupic pe frunte. Nici nu îți dai seama ce campioană poți fi la multi tasking cu un copil.

Concluzii din viață, nu din filme

Iar ultimele lucruri pe care ți le mai scriu sunt următoarele: tot ce vezi mai sus e din experiența mea, nu din povești de adormit copii. Nu toată lumea e ca mine..de fapt, nimeni nu e ca mine :)) și asta e bine. Și fiecare simte în felul lui, e clar. Dar dacă am porni la drum cu o viziune realistă în privința a ceea ce înseamnă o relație, poate am construi relații mai trainice.

Viața nu e ca în filme. Și e bine că nu e așa. Nimic din ce ți-am scris mai sus, rutina, greutățile, susținerea, momentele de cumpănă, nu pot fi „combătute” dacă nu ai alături un partener pe măsura ta. Să fii singurul care dă poate fi periculos de încântător dar te seacă și nu este fezabil pe termen lung.

One thought on “Viața nu e ca în filme

  1. Domenikos Theotokopoulos says:

    Bună sămbăta; Dar chiar e musai să se transforme totul în rutină? nu poate rămâne teama și emoția celor două săbii, mereu pregătite să retrăiască prima lor încleștare, dar tot timpul petrecute, în cele din urmă, după umerii celuilalt într-un sărut înnebunitor? 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.