Mai folosește cineva Yahoo Mail?

Când se plângea vreunul pe Facebook că i-a picat Yahoo-ul, se mai trezeau vreo 2-3 mirați că respectivul încă are Ymail.

Printre fraierii de rigoare, mă număr și eu. Nu pot renunța la el. Numai că până duminică am avut 3. Da, 3 conturi de mail pe Yahoo!

Adios Yahoo

Primul făcut în liceu – știți primul cont de mail? Ăla de trebuie să fie cu bombonica, piscotica, dulceață? Al meu era cu petrutaplg2002! Petruța de la numele meu, plg de la …nimic.. în liceu toată lumea își mai prescurta numele și folosea asta ca semnătura pe bancă (în Coșbuc se lăsau mesaje pe bănci) și 2002 pentru că, incredibil! petrtutaplg era deja luat când mi-am făcut eu contul.

Nu mă înduram să îl șterg deși era plin de spam-uri- pentru că aveam mailuri de pe vremea facultății și de la băieți. Așa că duminică am făcut selecția, am dat fwd pe celelalte 2 adrese de mail și mi-am păstrat ceea ce conta. Cu jale în suflet și un sentiment de ușurare în creieraș am dat delete account.

Mă simt mult mai ușoară acum. Dar tot de atunci Yahoo-ul parcă îmi face în ciudă. Mă loghez extrem de greu pe celelalte două conturi rămase.

Yahoo se răzbună

“Ahaaaa! Deci ai renunțat la unul din conturile tale! Na, că o să fim a dracului și o să te facem să renunți și la celelalte!”

Nu se poate pentru că nu am cum să îmi downloadez mailurile – amintiri – Outlook-ul nu merge decât cu bani, și nu am înnebunit. În plus, unii chiar mai folosesc Yahoo mail iar mailurile lor îmi mai intră uneori în spam pe mailul de pe serverul de meditații sau chiar și pe gmail. Hei, ce vorbesc eu aici? Chiar și Yahoo-ul mi-a băgat un alt mail de Yahoo în spam!

Sunt eu singura nebună care mai are cont de Yahoo? Voi de ce îl mai folosiți?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.